EXCLUSIV Dr Olivia Sgarbură: Cum apare carcinomatoza peritoneală. Ce stadiu de cancer poate fi
Dr. Olivia Sgarbură, chirurg oncolog și expert european în carcinomatoza peritoneală, a explicat, EXCLUSIV la Academia de Sănătate, emisiune realizată de academicianul Irinel Popescu, ce este această afecțiune...
„Unele tumori, unele cancere care se dezvoltă în cavitatea abdominală, deci în burtă, în abdomen, pot să genereze carcinoză peritoneală. Adică să genereze niște celule care pleacă de la tumora mamă și care în timp se fixează pe peritoneu.
Peritoneul este o membrană foarte fină, care acoperă toate sau mare parte a organelor din burtă și care este foarte susceptibilă la a prelua aceste celule și care le dă un mediu propice ca ele să devină noduli de carcinoză.
Acest tip de extensie este un stadiu mai avansat de cancer. Deci, din momentul în care avem o carcinoză peritoneală, în marea majoritate a cancerelor vorbim despre stadiul IV, într-unele vorbim despre stadiul III, de exemplu în cancerul de ovar vorbim despre stadiul III, respectiv III C”, a explicat, la Academia de Sănătate, Dr. Olivia Sgarbură.
Aceasta este chirurg oncolog la Institutul de Cancer din Montpellier (unul dintre cele mai reputate institute de cancer din Franța), doctor în științe medicale, expert european în carcinomatoza peritoneală și cercetător afiliat Unității INSERM 1984, unde, în calitate de cercetător studiază rezistența la chimioterapie și noi molecule anticancer.
Ce tipuri de cancer pot să se extindă în burtă, aflați din video:
-
Un test genetic poate schimba complet tratamentul fibrozei pulmonare04.07.2026, 15:00
-
-
-
-
EXCLUSIV Boala Alzheimer: diagnostic și tratament. Dr. Dafin Mureșanu, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Simpozion româno-elen. Inovații și colaborare în medicină, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Ce boală are Donald Trump. Un cardiolog român îl dă de gol. De ce ia aspirină dacă e "mai sănătos ca niciodată"?
EXCLUSIV Chirurgia viitorului: vor putea roboții să opereze singuri. Dr. Mugurel Bosînceanu: Chirurgul își asumă întreaga responsabilitate
EXCLUSIV Boala care afectează un milion de români. Prof. dr. Florin Mihălțan: Exacerbări severe. Capcane care ascund afecțiunea
Boala care afectează un milion de români. Poți suferi de aceasta și să nu îți dai seama încă de la început, iar consecințele sunt grave.
EXCLUSIV Alergiile din 2026, sub semnul vremii. Prof. dr. Codruț Sarafoleanu, explicații
EXCLUSIV Cataracta NU este o urgență! Monica Pop: Oamenii din țara asta se grăbesc și nu știu de ce!
EXCLUSIV Alergii și cancer de piele. Prof. dr. Olga Simionescu, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Biopsia lichidă, tehnica ce poate salva mii de vieți în lupta cu cancerul
EXCLUSIV Ce este, de fapt, infertilitatea. Dr. Andreas Vythoulkas: NU este o boală!
EXCLUSIV Meloterapia, impact asupra bolilor. Dr. Mircea Penescu: Totul pornește de la creier
EXCLUSIV Inovație în Cardiologie. Dr. Dumitrescu: Practică, soluții aplicabile și complicații. Dr. Costache: Tehnologii robotice
EXCLUSIV Ce trebuie să știe fiecare medic de familie și când depășește regulile - Dr. Gindrovel Dumitra
EXCLUSIV Dr. Horațiu Roman ne-a spus totul despre endometrioză: simptome, cauze, tratament, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Prof. dr. Codruț Sarafoleanu dezvăluie adevărul din spatele alergiilor sezoniere
EXCLUSIV Prof. univ. dr. Adela Magdalena Ciobanu, la Academia de Sănătate
Prof. Univ. dr. Adela Magdalena Ciobanu, medic primar psihiatru vine la Academia de Sănătate.
