EXCLUSIV Electroporația, descoperirea, "din greșeală", care omoară cancerul. Rubinsky: Nu ne așteptam. Distruge tumoarea FĂRĂ să afecteze nervul
Boris Rubinsky, profesor la Universitatea Berkeley, California, a vorbit despre electroporație și descoperirea care distruge celulele canceroase.
"Vorbim despre electroporație. Noi am învățat să distrugem tumori, în patologia generală, cu ajutorul a două mijloace: căldura și frigul. Unii fac și analogia cu poezia lui Robert Frost, "Fire and Ice", și părea că, așa cum se termină și poezia, că astea două sunt suficiente.
Iată că nu sunt suficiente, pentru că și căldura și frigul, din păcate, în afară de distrucția tumorilor propriu-zise, induc și fenomene la nivelul organismului.
Și atunci, ați introdus această electroporație, care ce face spredeosebire de celelalte două?", a spus prof. dr. Irinel Popescu.
"Electroporația este o tehnologie destul de nouă, nu foarte nouă, dar e o tehnologie prin care, dacă pui un puls electric pe o celulă, poți să deschizi membrana celulei. Și s-a folosit din 1982 pentru a băga ADN în celule și pentru ingineria genetică. De altfel, este o legătură, pentru că am început să lucrez în câmpul ăsta, pentru că am vrut să introducem genul care face Antifreeze protein, pe care l-am descoperit în Antarctica, în niște pești, în somon, iar tehnologia asta a devenit renumită. Am făcut un somon care crește de două ori mai mare decât unul care crește obișnuit cu acest gen de tehnologie.
Au trecut vreo 20 de ani și acum am primit FDA pentru somonul ăsta genetic, dar ne-am folosit de electroporație pentru a introduce genul ăsta", a spus Boris Rubinsky, în exclusivitate pentru DC Medical, în emisiunea Academia de Sănătate.
"Dumneavoastră plecați de la nivel celular deja. Utilizarea electroporației în ingineria genetică și distrucția sau poate chiar inserția de gene. Deci mai departe ajungem abia la distrucția tumorilor", a completat Irinel Popescu.
Descoperirea pentru cancerul de prostată, ficat sau pancreas: Am descoperit, din greșeală, dar nu ne așteptam
"Pulsul electric trebuie să fie foarte precis. Dacă e mai mare decât pulsul pentru ingineria genetică, atunci celulele mor și asta ne-a dus la ideea că s-ar putea distruge celulele canceroase cu niște pulsuri speciale pe care le-am caracterizat, care deschid membrana celulelor și celulele mor.
Acum, ce este special la eletroporație este că organismul nu e numai celule, e celule într-un complex mediu celular, așa că dacă distrugi celulele cu frig sau cu temperatură înaltă, distrugi toate proteinele, tot ce e înprejurul celulelor. Dacă te folosești de pulsul ăsta electric pe care l-am descoperit, atunci distrugi numai celulele bolnave și restul rămân intacte.
Și ce am descoperit, din greșeală, dar nu ne așteptam, am văzut că în ficat, la o săptămână după ce am distrus celulele, ficatul a crescut din nou, perfect și această metodă de irreversible electroporation, cum se numește, distruge celulele pe care vrei să le distrugi, dar nu au niciun efect la nervi. Am introdus tehnologia în 2008 și acum mii de tratamente se fac cu această tehnologie care se numește irreversible electroporation, pe bază că distrug numai celulele, nimic altceva.
De exemplu, la prostată, se folosește acum focal prostate therapy, în care se distruge cancerul la prostată, fără să se distrugă nervul și fără să afecteze potența.
Și în ficat, dacă ai o tumoră, poți folosi irreversible electroporation.
Cea mai interesantă aplicație e cu pancreasul. FDA a dat o aprobare de tratament cu irreversible electroporation, care distruge celulele, dar structura rămâne intactă (...)
Dacă distrugi celulele din ficat, peste 3 - 4 luni rămâne cicatrice. Când am început să lucrăm cu ficatul cu irreversible electroporation am avut o surpriză mare, pentru că în 7 zile, ficatul a fost complet regenerat și nu vezi nicio diferență între ficatul vechi și ficatul nou", a mai spus Boris Rubinsky.
Vezi mai multe în video:
-
Combinația surprinzătoare care înlătură grăsimea de pe capacele de oală15.02.2026, 17:52
-
-
-
De ce nu trebuie să speli vasele cu buretele cu care cureți chiuveta15.02.2026, 14:12
-
Ce nu știai despre manichiura cu gel. Ce se întâmplă cu unghiile15.02.2026, 13:03
EXCLUSIV Cum aleg medicii tratamentul care îți poate salva viața în cancer
EXCLUSIV Greșeala din Legea Majoratului Digital trecută de Senat. Ovidiu Iosif: Restricțiile nu generează decât frustrare
EXCLUSIV Lucrul nespus despre tratamentul post-AVC. Ioana Milea: Cum să accept la 26 de ani ideea de moarte?
EXCLUSIV Cum afectează hormonii sănătatea inimii. Boala cardiacă carcinoidă: complicația silențioasă care atacă valvele inimii
EXCLUSIV Colica biliară: simptome și cauze. Alimentele care o provoacă. Dr. Oana Dolofan: Durerea iradiază în umăr sau în spate
EXCLUSIV Cum să scapi de monturi. Dr. Codrin Huszar (SANADOR): Fiecare metodă are avantaje și dezavantaje
EXCLUSIV Sedentarismul, factor agravant pentru boala varicoasă. Dr. Anca Chitic: La fiecare două ore, o mică pauză de două minute
EXCLUSIV Liderul neurochirurgiei europene, impresionat de rezidenții români: Sunt dornici să învețe și vor să devină excelenți!
EXCLUSIV Câte scaune pe zi e normal să ai? Primul semn că ești constipat
EXCLUSIV Tratamentul oncologic, efecte negative. Ramona Schenker: Profund invalidante
EXCLUSIV 4 din 5 cazuri de cancer de sân în România sunt depistate în stadii avansate
EXCLUSIV Analiza sistemului medical românesc. Dr. Bogdan Andreescu, la DC Medical și DC News
Noi începuturi și limite după divorț. O discuție despre vindecare și curajul de a merge mai departe
Marele avantaj al colonoscopiei. Cât de des se recomandă. Dr. Eliza Gangone (SANADOR) explică
Neurofeedback, soluția modernă pentru echilibru mental și performanță, la Dr. PSY
Vraci, vindecători și mistere. Medicina populară românească explicată
EXCLUSIV Cum să monitorizezi tensiunea în sarcină, pe săptămâni. Dr. Ingrid Gheorghe (SANADOR): Atunci se poate complica
EXCLUSIV Când ar trebui să se adreseze un cuplu medicului specialist în infertilitate. Dr. Lucia Luchian: Foarte important
EXCLUSIV Ce trebuie să știi despre centrele de permanență
EXCLUSIV Psihoterapeutul Ioana Milea, la ”Dr.Psy”, live la DC Medical, DCNews și DCNewsTV
EXCLUSIV Medicina cu patru P-uri, aplicată în oncologie. Dr. Eduard Dănăilă (SANADOR): Personalizată, predictivă, preventivă și participativă
Acesta este tratamentul care elimină cancerul. Funcționează în cazul fiecărui pacient și este folosit și în România.
