EXCLUSIV Attila Laszlo: Nu mai suntem codașii Europei la numărul intervențiilor în cardiologia intervențională

Attila Laszlo, Președintele Comisiei pentru sănătate publică din Senat a explicat la Health Forum România III organizat de DC Media Group, că în ulimele luni au fost făcuți niște pași importanți...
Dr Attila Laszlo, Președintele Comisiei pentru sănătate publică din Senat, a spus la Health Forum România III organizat de DC Media Group că rezultatele încep să se vadă rezultatele datorate eforturilor făcute în perioadele anterioare.
„Dacă ne uităm un pic la evoluția sumelor pentru finanțarea sistemului de Sănătate, cel puțin din țările europene, putem constata că de obicei creșterile anuale depășesc creșterea economică, cam de două ori cifra creșterii economice, în fiecare țară. Eu sunt de părere că totuși s-au făcut anumiți pași în sistemul nostru, sumele au crescut, dar procentul din PIB alocat, stagnează în acest an și cu toate acestea, evoluția sau rezultatele încep să se vadă datorită eforturilor făcute în perioadele anterioare", a arătat acesta, la Health Forum România III.
Dr Attila Laszlo subliniază faptul că în decurs de câteva luni România a avut o evoluție favorabilă.
"Trebuie să reamintesc totuși că în decurs de 6 sau 7 luni am ajuns la media europeană privind numărul intervențiilor în cardiologia intervențională sau tromboliza, a fost deblocată. Cred că la ora actuală, dintr-un codaș al Europei, din punct de vedere statistic, în aceste domenii am făcut un pas important. Trebuie să recunoaștem că în continuare suntem pe penultimul loc privind numărul personalului care face aceste intervenții, raportat la suta de mii de locuitori", a explicat Președintele Comisiei pentru sănătate publică din Senatul României.
Mai mult, el a adus în discuție și problema vaccinări opționale, mai exact, a vaccinului împotriva HPV, despre care consideră că ar trebui decontat.
"În ultima perioadă și în situația actuală probabil că o să se intensifice puțin interesul față de vaccinurile opționale. Cred că va trebui să ne gândim aprofundat la problema compensării vaccinurilor opționale. Dacă în cazul vaccinului antigripal, la care constatăm un interes crescând de la un an la altul, în cazul HPV ului, din semnalele pe care le-am primit, este un efort financiar destul de mare din partea celor care doresc să se vaccineze împotriva acestuia. În astfel de situații cred că se impun astfel de măsuri, privind compensarea acestor vaccinuri, pentru cei care se interesează de propria sănătate și vor să facă demersuri", a mai spus el.
-
-
Apa îmbuteliată, riscuri uriașe. Duce la cancer11.10.2025, 22:22
-
Ce se întâmplă cu corpul tău după 50 de ani. Schimbări surprinzătoare11.10.2025, 20:12
-
Joe Biden, diagnostic crunt. Cancerul s-a răspândit la oase11.10.2025, 18:51
-
Când se administrează tratamentul cu statine. Medicii, avertisment11.10.2025, 18:29
Radu Gănescu: Banii trebuie să urmeze pacientul
Radu Gănescu, președintele COPAC, a declarat la Health Forum România III, că noua OUG pe sănătate este ”un lucru bun”.
Health Romania – Ediția a III-a: FINANȚAREA SISTEMULUI DE SĂNĂTATE, eveniment organizat de trustul de presă DC Media Group
Vasile Cepoi despre schimbările din sănătate: Nu vorbim de nicio privatizare
Vasile Cepoi, președintele ANMCS, a explicat cum vede noua OUG care prevede liberalizarea programelor naționale.
Alina Culcea (ARPIM), despre tehnologii inovatoare din industria farmaceutică în România
Mirela Iordan, CEO Pfizer: Așteptăm un plan integrat de prevenție și de stocuri predictibile pe termen lung
Deputatul Levente Vass: ar trebui să avem o lege a vaccinării
Dr Horațiu Moldovan, explicații suplimentare despre liberalizarea programelor naționale de sănătate
Rozalina Lăpădatu: dacă o să avem sute de pacienți cu coronavirus, ce trebuie ei să facă?
Coronavirus, cine plătește concediile medicale și gărzile făcute în plus
Rozalina Lăpădatu: decontarea concediilor medicale pentru angajatori e întârziată
Rozalina Lăpădatu a explicat la Health Forum Romania III, că din punctul de vedere al angajatorului, decontarea concediilor medicale se face cu mare întârziere.
Dr Alexandru Rafila: Ne trebuie Legea vaccinării. Se impun măsuri excepționale
Iulian Pope, Sanitas: de luna viitoare nu vor mai putea acorda creșterile salariale
Iulian Pope, prim-vicepreședinte al Sanitas, a vorbit la Health România III despre apariția unor probleme salariale în spitale.
Adela Cojan, CNAS: Folosim multe inovative și puține generice. Tratamente pe Hepatita C și amiotrofie spinală, finalizate
Senator Botnariu: Eu nu văd coronavirusul ca pe o amenințare de țară
Senatorul Emanuel Gabriel Botnariu a precizat că nu trebuie să ne isterizăm pe tema coronavirusului, ci ar trebui să comunicăm mai mult și să luăm măsuri de igienă.