EXCLUSIV Pandemiile tăcute din România. Păun: Realitate tristă pentru noi, situația e dramatică. 40% din decese puteau fi evitate
”Principalii indicatori ai mortalității și morbidității, prin boli netransmisibile plasează țara noastră pe primele poziții în UE”, susține Diana Loreta Păun, Consilier...
România a alocat resurse foarte importante dedicate sistemului sanitar în ultimii doi ani, dar că, într-adevăr trebuie pus accent mai mare pe măsurile de prevenție a îmbolnăvirilor. În cadrul dezbaterii cu tema ”Prevenția și descoperirea precoce a îmbolnăvirilor, soluții pentru creșterea rezilienței în sistemul sanitar”, consilierul prezidențial Diana Păun a făcut câteva afirmații care ar trebui să dea de gândit multora.
”Pentru că vorbim de pandemii, să nu uităm că există și pandemii tăcute, diabetul este una dintre ele, la fel cancerul, bolile cardiovasculare.
Ori statisticile pe care le cunoaștem cu toții aduc în lumină o realitate tristă pentru România. Principalii indicatori ai mortalității și morbidității, prin boli netransmisibile plasează țara noastră pe primele poziții în Uniunea Europeană”, a afirmat Diana Loreta Păun, în cadrul dezbaterii.
Care sunt factorii de risc ce duc la ”pandemiile tăcute”
”Este o povară care crește rapid și reflectă inclusiv îmbătrânirea populației, dar și schimbările în prevalența și distribuția factorilor de risc. Pentru că de la ei trebuie să pornim. Și printre factorii de risc aș menționa: comportamentele alimentare cu risc pentru sănătate, sedentarismul, consumul dăunător de alcool, fumatul, chiar consumul de droguri ilegale sau consumul neadecvat de medicamente, o altă problemă importantă, comportamentele necorespunzătoare de igienă personală, comportamentele violente și, nu în ultimul rând, utilizarea necorespunzătoare a serviciilor medicale preventive”, a explicat Diana Loreta Păun.
Aproape jumătate dintre decese puteau fi prevenite
De asemenea, oficialul susține că această situație este una dramatică pentru România, dar vine și cu soluții în acest sens.
”Pentru România situația este cu atât mai dramatică, pentru că mai mult de 40% din decesele prin aceste boli netransmisibile pot fi evitate. Cum? Prin promovarea unor politici susținute de prevenție și educație de sănătate pentru populație.
Așa cum știți, programul prezidențial a asumat prevenția și educația pentru sănătate ca prioritate zero, încă din primul mandat al domnului președinte. La fel, se vorbește mult despre paradigma pacientului în centrul sistemului de sănătate.
Și cred că provocările generate de contextul actual, de pandemia prin care tocmai am trecut, indică necesitatea reconstrucției sistemului de sănătate care să plaseze în centru prevenția”, a mai spus consilierul Diana Păun.
-
De ce îți este poftă de dulce chiar și după ce ai mâncat09.10.2026, 14:52
-
Ai mătreață sau scalp uscat? Cum faci diferența09.10.2026, 13:55
-
Ai mâinile și picioarele reci mereu? Când merită să cauți cauza09.10.2026, 12:49
-
Ce se întâmplă cu creierul când stai toată ziua în casă09.10.2026, 11:49
-
Cât timp ești contagios după ce începi să te simți mai bine09.10.2026, 10:45
EXCLUSIV Rapelul pe care trebuie să-l facem din 10 în 10 ANI. Dr. Aramă: Țările dezvoltate ale lumii o fac! Este important, există FOCARE
Quo Vadis 2022! - Ediția a IV-a, Asigurările private de sănătate - soluție pentru finanțarea sănătății. DEZBATERE DC MEDIA GROUP
EXCLUSIV Timar, cifrele ZILEI despre diabet, obezitate și hipertensiune: Asistăm la o adevărată epidemie! Mulți nici NU ȘTIU că o AU
Romulus Timar a vorbit despre diabet, riscurile diabetului și datele îngrijorătoare din România.
EXCLUSIV Sistem de sănătate public sau privat: Cum te ajută asigurarea medicală privată, explică dr. Mădălina Buculei
EXCLUSIV Recorduri istorice în medicina mondială. Gabriel Dina: Am avut vaccin în 326 de zile, suntem din nou împreună. Am câștigat 3-4 ani de speranță de viață
EXCLUSIV Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila: în România s-a dezvoltat exclusiv piața abonamentelor de sănătate, mai puțin asigurările private
EXCLUSIV Abonament sau asigurare de sănătate privată: avantaje și dezavantaje. Dr. Mădălina Buculei explică diferența dintre ele
EXCLUSIV "Orice tuse care NU trece în cinci zile, să te gândești la cancer sau tuberculoză". Mihălțan, atenționare despre "capcana TUSEI"
Prof. dr. Florin Mihălțan, medic primar pneumolog, a vorbit despre rolul farmacistului pentru pacienți
