EXCLUSIV Siguranța pacienților, monitorizată prin cod QR. Valentin-Florin Ciocan (ANMCS): Campioni la neraportarea evenimentelor
ANMCS introduce raportarea prin cod QR pentru erorile medicale din spitale. Cum funcționează noul sistem anonim care crește siguranța pacienților în România.
Valentin-Florin Ciocan, Președintele Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS), a anunțat dezvoltarea unui mecanism modern pentru raportarea evenimentelor adverse, bazat pe anonimat și analiza cauzelor profunde.
Realitatea din spitale
În timp ce Statele Unite raportează o incidență de 1 din 4 pacienți care suferă un eveniment advers pe durata internării, România se confruntă cu o lipsă cronică de date reale. Oficialul ANMCS subliniază că reticența vine din frica de sancțiuni
""Uitările" din sistemul medical vor fi corelate prin sistemul de raportare al evenimentelor adverse. Am plecat cu dezvoltarea acestui sistem de la o realitate foarte interesantă. În SUA, 1 din4 pacienți internați suferă un eveniment advers în timpul internării.
În România, fiind campioni la neraportare, mă gândesc că incidența este mai mare, dar încercăm să dezvoltăm acest sistem pentru ca spitalele să fie încurajate să facă acest lucru. La noi întotdeauna partea de raportare a fost înțeleasă ca o pedeapsă. Încercăm să facem ca acest tip de raportare să fie anonim, astfel încât spitalele să facă acest lucru pentru binele lor.
Acest sistem ne va permite ca la intervale scurte 2-4 luni de zile să trimitem rapoarte spitalelor foarte amănunțite cu tot ce înseamnă cauze generatoare de evenimente, cu cauze rădăcină care duc la aceste evenimente care se produc obsesiv.
Conform legii, dacă aceste evenimente nu sunt raportate, spitalului i se suspendă acreditarea. La momentul acesta suspendarea de acreditare este suspendată la rândul ei", a explicat Valentin-Florin Ciocan, Președinte cu rang de secretar de stat, Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate, în cadrul dezbaterii DC Media Group - ,,HEALTH FORUM: Știința vieții-sănătatea bazată pe dovezi″.
Cum se va face raportarea și ce beneficii va avea
Pentru a elimina barierele birocratice și teama personalului medical, ANMCS introduce o metodă rapidă și confidențială de semnalare a incidentelor.
"Fiecare spital va avea un QR cod alocat și fiecare cadru medical va putea să raporteze un prezumtiv eveniment advers. Spitalul are la dispoziție 5 zile pentru a confirma sau infirma evenimentul respectiv.
Dacă îl infirmă, înseamnă că nu s-a întâmplat, iar dacă îl confirmă se merge mai departe vedem care sunt cauzele, vedem ce poate fi corectat.
Răspunderea aceasta pe care o generează acest sistem de raportare ne dorim să aducă lucruri noi pentru spital", a explicat Valentin-Florin Ciocan, Președinte cu rang de secretar de stat, Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate, în cadrul dezbaterii DC Media Group - ,,HEALTH FORUM: Știința vieții-sănătatea bazată pe dovezi″.
-
-
-
Cum învață tumorile să supraviețuiască tratamentului23.04.2026, 09:43
-
-
