România se află pe primul loc în privința consumului de antibiotice. Prof. univ. dr. Doina Drăgănescu afirmă că este ”o problemă complexă”.
Românii se află pe o poziție deloc de neglijat în privința consumului în exces de antibiotice, iar acest lucru se reflectă în rezistența antimicrobiană.
Potrivit prof. univ. dr. Doina Drăgănescu, Decan Facultatea de Farmacie, UMF Carol Davila, București, aceste cifre care ne așează pe primul loc în Uniunea Europeană ține atât de educația populației, din punct de vedere al sănătății, cât și de presiunea pe care unii o pun asupra farmaciștilor.
”Statisticile ne arată că nu stăm foarte bine din punctul acesta de vedere, este o problemă complexă, nu este ceva recent așa cum este această situație cu simptomaticele.
Ține, pe de o parte de educația populației. Din ce discuții am avut, chiar ieri, cu managerii de spital, există totuși un progres, din punctul acesta de vedere”, a declarat dr. Doina Drăgănescu, în exclusivitate, pentru DC Medical, în cadrul dezbaterii ”Alertă de epidemii-gripă, viroze, pneumonie. Ce poate face sistemul sanitar? Ce putem face fiecare dintre noi”.
Mai mult decât atât, susține medicul, ”în ultima perioadă există mai puțină presiune, pentru că este un lucru care trebuie spus. Există o presiune care se exercită dinspre pacient spre farmacii, de a li se elibera antibiotice”.
Antibioticele în exces, amenințate serioasă a sănătății publice
Potrivit unui comunicat al Minsiterului Sănătății, antibioticele au reprezentat un progres medical major care a permis salvarea a milioane de vieți și reducerea sechelelor și duratei de evoluție a infecțiilor la miliarde de pacienți în ultimii 75 de ani.
”Din păcate, utilizarea antibioticelor are ca efect nedorit inevitabil creșterea rezistenței microbiene față de acestea; este limitată astfel eficiența antibioticelor existente, situație cu atât mai frustrantă cu cât în aproximativ 50% din cazuri nu există o justificare medicală pentru a le utiliza, conform OMS.
Pe măsură ce a crescut consumul de antibiotice (cu aproximativ 40% la nivel global doar între anii 2000 și 2010) au fost identificați germeni multirezistenți și chiar complet rezistenți la antibiotice, în primul rând în mediu spitalicesc.
Creșterea continuă a rezistenței microbiene la antibiotice a atins în ultimii 15-20 de ani nivelul unei amenințări extrem de serioase la adresa sănătății populației la nivel global; fenomenul este o consecință nedorită a utilizării antibioticelor (fie ea justificată sau nu), precum și a transmiterii interumane a germenilor rezistenți.
Una dintre modalitățile de manifestare a acestei probleme este apariția de infecții nosocomiale cu germeni rezistenți la antibiotice, care aduc un risc considerabil pentru siguranța pacientului internat în unități medicale.
Ca reacție la această evoluție au fost elaborate strategii și planuri de acțiune, atât de organisme internaționale specializate cum este Organizația Mondială a Sănătății, dar și la nivel politic național (inclusiv cu includerea în strategii de securitate națională) sau internațional (Uniunea Europeană)”, a arătat Ministerul Sănătății.
Vezi mai multe în VIDEO:
-
-
-
5 alimente care scad colesterolul rapid. Recomandările oficiale NHS24.04.2026, 08:35
-
De ce recomandă medicii să renunți la inele în anumite momente ale zilei23.04.2026, 21:05
-
Ce trebuie să știi despre suplimentele alimentare. Când devin nocive23.04.2026, 18:47
EXCLUSIV Tratamentul oncologic, efecte negative. Ramona Schenker: Profund invalidante
CRBL, știi asta? Depresia, "o fiță" atât de cool, încât te face să nu te mai poți ridica din pat. Depresia NU e o fiță, dar ignoranța da!
EXCLUSIV Radiografia sistemului medical. Ce vrea ministerul și care sunt așteptările cadrelor medicale
EXCLUSIV Tratamentul pentru boala varicoasă. Dr. Anca Chitic: Se injectează această substanță
Pancreatita, cauză frecventă și intensă a durerii abdominale superioare. Dr. Oana Dolofan: Durere bruscă
EXCLUSIV Sindromul de coadă de cal. Dr. Dan Aurel Nica: simptomul urgent care îi rușinează pe pacienți
Cancerul care se poate moșteni. Dr. Eliza Gangone (SANADOR), avertisment pentru părinți
Căldura și tulburările afective, subiectul săptămânii la DrPsy
EXCLUSIV Boala varicoasă, simptome și cauze. Semnul banal care trimite femeile la medic. Dr. Anca Chitic: Consecințele sunt grave
EXCLUSIV Testele genetice, rol în personalizarea tratamentului oncologic. Conf. dr. Viorica Rădoi: Facem plan de screening. Diagnostic precoce. Dr. Eduard Dănăilă: Sunt gratuite
Un simplu test îți poate dezvălui riscul de cancer cu ani înainte ca boala să apară. Se poate face gratuit.
EXCLUSIV Cancerul care te condamnă la moarte. Dr. Amedeia Niță: România încă are cazuri avansate
EXCLUSIV Câte scaune pe zi e normal să ai? Primul semn că ești constipat
EXCLUSIV Când ar trebui să se adreseze un cuplu medicului specialist în infertilitate. Dr. Lucia Luchian: Foarte important
EXCLUSIV Congelarea ovocitelor, cheia fertilității după 35 de ani. Dr. Lucia Luchian: Procedură simplă
EXCLUSIV SGRT, radioterapie mai sigură și precisă. Dr. Matei Bâră (SANADOR), la DC Medical și DC News
EXCLUSIV Greșeala din Legea Majoratului Digital trecută de Senat. Ovidiu Iosif: Restricțiile nu generează decât frustrare
EXCLUSIV Cum apar monturile și cum le tratezi corect. Dr. Codrin Huszar (SANADOR): Generează complicații
EXCLUSIV Te uiți la Insula Iubirii? Uite ce fel de om ești. Radu Leca îți dezvăluie problema
EXCLUSIV Sedentarismul, factor agravant pentru boala varicoasă. Dr. Anca Chitic: La fiecare două ore, o mică pauză de două minute
EXCLUSIV Istoria medicinei în Evul Mediu românesc, între vraci, moașe și bărbieri
EXCLUSIV Sănătatea, între tratament și prevenție. Cătălin Radu: O populație educată corespunzător va înțelege și importanța sănătății
EXCLUSIV Sarcina și urgențele obstetricale, ce trebuie să știe viitoarele mame. Dr. Ingrid Gheorghe (SANADOR): Impact major
EXCLUSIV Biopsia lichidă, rol în diagnosticul și supravegherea dinamică a cancerului
Ce nu ți-a spus nimeni despre biopsia clasică. Adevărul care te va surprinde.
