Explicațiile psihologului Andra Tănăsescu: cum să ne atingem scopurile

Adisa Codruț |
Data actualizării: | Data publicării:
Psihologul Andra Tănăsescu
Psihologul Andra Tănăsescu

Psihologul Andra Tănăsescu a explicat cum să „nu trăim în viitor”, sau cum să facem să ne atingem scopurile.

Majoritatea dintre noi trăim mai mult în viitor decât în prezent. Ne închipuim cum o să fie când lucrurile o să devină mai bune, cum o să ne simțim când nu o să mai fim în situația actuală, cum vor arăta zilele noastre odată ce ne vom găsi perechea și vom întemeia o familie. Dincolo de riscul mare la care ne expunem trăind în viitor, adică deconectarea de la prezent, mai omitem un lucru important: Ce facem concret pentru a ajunge acolo?
În opinia psihologului Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), majoritatea oamenilor visează, dar nu schimbă nimic acum – deși realizează că rețeta actuală nu are cum să le aducă rezultatul dorit. “Mulți dintre noi ne imaginăm cu lux de amănunte viitorul. Îl trăim, îl mirosim, îl simțim ca și când ar fi aici și acum. Ne cufundăm într-o întreagă scenarită în jurul viitorului nostru dar uităm complet de momentul cel mai important: ACUM. Pentru că suntem cu mintea acolo, ratăm unicul moment în care putem cu adevărat să plantăm semințele pentru viitor. Toată treaba aia cu vizualizatul viitorului este nulă fără acțiuni zilnice, susținute, în direcția către care vrem să mergem. Ce te întreb eu e asta: Ce ai de făcut astăzi, pentru viitorul TU?, Care sunt lucrurile pe care poți să le schimbi acum, ca să devii TU-ul din viitor?, Ce persoane vrei să rămână aproape și care relații te blochează?, Ce decizii de AZI fac diferența pentru MÂINE? Ca să putem deveni varianta noastră de mâine, azi este singurul moment în care putem să facem schimbarea. Nu ieri și cu siguranță nu mai târziu decât ne dorim să avem rezultatele. Dacă vrem o schimbare în 2 ani, este absurd să începem procesul peste 3 ani, nu?”, explică psihologul Andra Tănăsescu. 
Totodată, specialistul este de părere că primul lucru important după vizualizarea viitorului ideal este să iei decizia ca de AZI să faci ce ține de tine ca să devii acel TU.
“Nimeni nu poate face pașii în locul tău. Nici părinții, nici frații/surorile, nici iubitul/a, nici terapeutul tău. Toți te pot susține, te pot ajuta pe parcurs, te pot ghida când ai nevoie – însă tu ești singura persoană care controlează cu adevărat rezultatele din viața ta. Și tu, doar tu, poți să faci posibil acel viitor în care te visezi în mod constant. Așa că, unde te vezi în viitorul tău? – peste 2 ani, 5, 10… Cum arăți? Cum stai cu sănătatea? În ce fel de relație te vezi? Ce fel de atitudine ai față de tine, față de copiii tăi, față de partener? Cum privești viața? Care este diferența dintre tine de acum și tu din viitor? Pune totul pe o listă și vezi care sunt lucrurile pe care poți să începi chiar de azi să le schimbi. Iar din ziua în care vei lua decizia să începi procesul, vei face deja primul pas mai aproape de acel viitor pe care ți-l dorești”, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel