Germania recomandă vaccinarea anti-COVID de la 12 ani
Specialiștii germani recomandă vaccinarea anti-COVID de la vârsta de 12 ani.
Comisia Permanentă de Vaccinare (STIKO) din Germania a recomandat luni vaccinarea anti-COVID-19 începând cu vârsta de 12 ani, în condiţiile în care până acum recomanda în general vaccinarea după 16 ani. Instituţia notează într-un comunicat că şi-a schimbat părerea pe baza noilor evidenţe ştiinţifice, care confirmă că "avantajele vaccinării depăşesc riscurile unor efecte secundare foarte rare". "Aceste recomandări doresc în primul rând protejarea directă a copiilor şi a adolescenţilor", precizează STIKO.
Totuşi, vaccinarea trebuie să aibă loc după prezentarea unei explicaţii medicale privind avantajele şi riscurile, notează STIKO care s-a declarat împotriva folosirii vaccinării ca pe o condiţie prealabilă pentru ca minorii să poată participa la activităţi sociale. STIKO îşi bazează schimbarea de poziţie pe datele a aproximativ 10 milioane de minori vaccinaţi din SUA.
Până acum STIKO recomanda vaccinarea începând cu 12 ani doar a minorilor cu boli prealabile, în pofida presiunilor politice exercitate asupra sa pentru a extinde campania de vaccinare. Ministrul german al sănătăţii, Jens Spahn, s-a exprimat în urmă cu două săptămâni în favoarea vaccinării copiilor începând cu 12 ani, cu scopul reluării cursurilor şcolare cu prezenţă fizică.
Potrivit datelor Institutului Robert Koch (RKI) de virusologie, până în prezent 24,3 % dintre minorii cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani din Germania au primit cel puţin o doză de vaccin, iar 15,1 % sunt imunizaţi cu schema completă, potrivit Agerpres.
EXCLUSIV Vaccinarea antigripală 2025: ghid complet pentru copii, părinți și personal medical
EMA aprobă două vaccinuri noi împotriva febrei catarale ovine sau boala limbii albastre
EMA aprobă două noi vaccinuri împotriva febrei catarale ovine, numită şi boala limbii albastre.
Un nou vaccin ar putea ține infecțiile fungice la distanță fără să afecteze microbiomul
Vaccinarea reduce riscul cardiac. Recomandările experților
Moderna retrage aprobarea vaccinului combinat gripă - COVID
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
Știrile zilei în Sănătate și Farma: informații importante despre 3 vaccinuri
Cele mai importante informații din Sănătate și Farma la nivel mondial.
EXCLUSIV Ce trebuie să știi despre vaccinarea antigripală. Dr. Adrian Marinescu: Trebuie să ne protejăm
Tetanosul revine în forță. Boala care poate începe cu o simplă tăietură și nu are leac după instalare
Injecția care reduce riscul de demență cu un sfert. Medicii caută explicația pentru acest efect neașteptat
Rata de acoperire vaccinală cu 2 doze ROR scade de 16 ani. Dr. Mihai Craiu: Condamnare la moarte
Vaccinul anti-COVID, legătură cu cancerul
"Nu este un vaccin, este o injecție": diferența care poate schimba încrederea oamenilor în știință
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
Vaccinarea gratuită împotriva HPV, extinsă până la 26 de ani pentru femei și bărbați
Vaccinul care poate salva vieți, acum GRATUIT până la 26 de ani! Cui îi este destinat
Vaccinurile anti-HPV reduc cu 80% riscul de cancer de col uterin
FDA respinge proiectul unui vaccin antigripal pe bază de ARN mesager
Te-ai vaccinat anti-COVID? Trebuie să știi urgent ASTA
Te-ai vaccinat anti-COVID? Trebuie să știi urgent ASTA.
Peste 500.000 de doze de vaccin intră în țară. Ministerul Sănătății deblochează planul de redistribuire pentru evitarea unei crize
Vaccinurile care te pot feri de gripă, COVID-19 și RSV. Ce trebuie să știi înainte de sezonul rece
Primul studiu clinic pentru un vaccin care nu necesită refrigerare, lansat de Marea Britanie
Un singur vaccin ar putea preveni mai multe tipuri de cancer
EXCLUSIV Vaccinul anti-HPV, eficient pentru prevenirea a cinci tipuri de cancer. Dr. Matei Bâră: Sunt dependente de HPV
Acest tratament previne cinci tipuri de cancer. Este cel mai eficient.
