Indemnizația de hrană, exclusă din procentul de 30% stabilit de lege
Indemizația de hrană a fost exclusă din procentul de 30% din cuantumul salariului, stabilit de lege ca limită pentru alte sporuri, pentru personalul din sistemul sanitar și de asistență...
Executivul a aprobat, azi, propunerea Ministerului Sănătății de a elimina din cuantumul celor 30 de procente peste nivelul salariului a indemnizațiile de hrană, pentru personalul sanitar și asistenții personali. Astfel, aceste indemnizații vor fi acordate fără a se mai ține cont de această limită, peste care nu se pot atribui alte sporuri.
În acest sens, art. 36 alin. (1) din Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 a fost completat cu un nou alineat, cu următorul cuprins:
“Cuantumul indemnizațiilor de hrană acordate conform alin. (1) personalului din cadrul instituțiilor din sistemul sanitar și de asistență socială nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare. “
„Această modificare legislativă se impunea, deaoarece, în condițiile în care indemnizaţia de hrană se includea în procentul de 30% stabilit prin dispozițiile legale, personalul din sistemul sanitar nu ar putea beneficia de acest drept individual salarial stabilit prin legea având în vedere că prin lipsa acestei măsuri s-ar depăși procentul stabilit la nivel de ordonator principal de credite”, se arată într-un comunicat remis presei.
-
De ce se păstrează uleiul de măsline în sticle închise la culoare28.03.2026, 22:15
-
De ce apar pete negre sau violet pe carne28.03.2026, 21:00
-
-
-
Servicii medicale gratuite pentru persoanele care nu plătesc asigurare și nu sunt asigurate: lista completă
Iată lista serviciilor medicale gratuite de care beneficiază românii care nu plătesc asigurare de sănătate la stat.
Cardul european de sănătate: unde e valabil și cum se obține. Descarcă documentul de AICI
Cardul european de sănătate: ce este, la ce te ajută și cum se obţine documentul. Descarcă cererea de aici.
EXCLUSIV De ce să alegi casa de bătrâni și de ce România judecă negativ acest loc. Prada: La noi este o barieră financiară care nu e atât de mare pe cât credem. Sunt pe mai multe niveluri de îngrijire
Cum știi dacă ești asigurat la sănătate și cum îți faci asigurare voluntară
REZIDENȚIAT 2021. Peste 12.000 de candidați s-au înscris la examen
Circa 12.600 de candidați s-au înscris la examenul de rezidențiat organizat duminică, 21 noiembrie.
Cum îți faci asigurare de la 1 august 2025: cât plătești, cum plătești. Descarcă formularul 212 AICI
Alte 6.639 de flacoane de Remdesivir, distribuite în spitalele din țară
BREAKING NEWS MS: 27 de paturi libere la ATI în toată țara
EXAMENUL de REZIDENȚIAT ar putea fi organizat de Ministerul Educației. Proiect adoptat de Camera Deputaților
EXCLUSIV Cât costă o asigurare de sănătate în România. Asigurare privată și asigurare la stat, prețuri. Ciurchea: Cineva cu un venit mai mare plătește mai mult
Cât costă o asigurare de sănătate la stat și cât costă o asigurare de sănătate privată, în România, în 2023.
Pacienții care pot merge direct la specialist, fără bilet de trimitere. Uite cine beneficiază
Servicii decontate pentru neasiguraţi, în Planul Naţional de Cancer, de la 1 iulie. Valeria Herdea (CNAS): E un drept constituţional într-o astfel de boală. Nu e normal să moară atâţia oameni
Pacienții neasigurați devin asigurați odată cu diagnosticul de cancer, până la vindecare. Servicii gratuite de prevenţie, depistare şi confirmare a bolii
Noi medicamente gratuite şi compensate de la 1 noiembrie
Noi medicamente vor intra pe lista celor gratuite și compensate, de la 1 noiembrie.
MS, clarificări privind folosirea testelor pe bază de salivă în școli: Nu trebuie pregătire medicală ca să le utilizezi
Bugetul Ministerului Sănătății și cel al CNAS, avizate favorabil de Comisiile de buget-finanțe din Parlament
MApN: Cele 11 spitale militare românești vor trata militarii răniți din Ucraina. Muniție, căști și veste antiglonț de 2 milioane de euro, donate
Contractul-cadru se prelungește până la 30 iunie. Cojan (CNAS): Va cuprinde noutăți importante pe toate domeniile de asistenţă medicală
Contractul-cadrul a fost prelungit până la jumătatea anului. Forma viitorului contract-cadrul va fi finalizată până la 1 iulie.
Asigurarea de sănătate include și servicii stomatologice. Un studiu al CMSR arată că 34% dintre respondenți nu știu că pot face plombe, extracții, detartraj sau tratamente gratuite
Perioada de IZOLARE și condițiile de testare, MODIFICATE! Iată ce se întâmplă în centrele de evaluare, cine e fi internat și cum ești declarat vindecat. REGULI NOI
CNAS - condițiile în care asigurații pot beneficia de vaccinuri pe bază de prescripție electronică
Condițiile în care asigurații pot beneficia de vaccinuri pe bază de prescripție electronică utilizată în sistemul de asigurări sociale de sănătate.
