EXCLUSIV Investițiile în Sănătate, haotice. Pană: Au fost luate fără absolut nicio gândire strategică. Ne-am trezit cu cel mai performant mamograf într-un spital orășenesc. Nu îl regăsești la București
Investițiile în Sănătate s-au realizat într-un mod nu tocmai coerent. Sunt echipamente ultramoderne în spitale din orașe mici, acolo unde, însă, nu există medici care să le utilizeze....
Investițiile în Sănătate s-au făcut haotic, fără a ține cont de necesitățile reale. Dr. Adrian Pană, expert în politici publice și management sanitar, a explicat, în emisiunea "Dezbateri în Sănătate", de la DC MEDICAL, cum se prezintă starea sistemului de sănătate din România.
Astfel, potrivit medicului, există aparate medicale ultraperformante în spitale mici, din orașe sau municipii, iar în marile centre universitare nu există astfel de echipamente.
”Dacă ar fi să recapitulăm în câteva cuvinte ultimii 30 de ani, cuvântul subfinanțare cronică a sistemului de sănătate a fost un lait-motiv care se auzea la fiecare conferință, fiecare articol de presă și nu știu dacă este o unitate sanitară sau furnizor de servicii de sănătate acreditat care să spună că sunt mulțumiți și au tot ce le trebuie în lume.
România nu face excepție, cu toate că, totuși, finanțarea sectorului de sănătate a crescut substanțial în ultimii 10 ani. În momentul de față avem peste 8 miliarde de euro în servicii, ca să nu mai vorbim și de investițiile care au fost făcute în ultimii ani, nu numai în infrastructură. Aici putem să vorbim despre faptul că nu am fost în stare să ridicăm un număr de spitale care ar fi trebuit să fie ridicate.
Dar s-au făcut investiții în infrastructura de tehnologie. În ultimii ani, pe finanțare nerambursabilă s-au cumpărat o multitudine de echipamente mari. Avem echipamente de radioterapie, avem roboți medicali, echipamente de chirurgie, device-uri medicale, PCR, mai ales după COVID.
Din păcate, ceea ce mă frapează este că au fost luate fără absolut nicio gândire strategică. Oricine a putut aplica pentru orice. În condițiile astea ne-am trezit că cel mai performant mamograf și cea mai performantă masă de stereotaxie le regăsești într-un spital orășenesc cum e Hârșova, sau un spital municipal cum e Orăștie. Bravo lor că au făcut lucrul acesta. Întâmplător în cele două settinguri (Orăștie și Orșova - n.r.) există medici care le pot folosi.
Dar, din păcate nu le regăsești la Institutul Oncologic București, la Institutul Oncologic Cluj-Napoca”, a spus dr. Adrian Pană, expert în politici publice și management sanitar în exclusivitate la DC MEDICAL, în emisiunea ”Dezbateri în Sănătate”.
Donații de la pacienți
Jurnalistul Val Vâlcu a adus aminte despre cum, în trecut, pacienții făceau donații către spitale.
”Pe la sfârșitul anilor 1990, începutul acestui secol, un donator adusese un RMN la Bechet și nu era medic radiolog”, a subliniat jurnalistul Val Vâlcu, moderatorul emisiunii Dezbateri în Sănătate.
”Și prin anul 2000 am avut achiziții care au stat în cutii, în curtea spitalului, în cutii pe care ploua pentru că nu aveau cameră specifică”, a completat dr. Adrian Pană.
”Dacă te uiți la Chicago Hope sau alte firme spui că ”România mai are mult. De ce nu e ca acolo”. Dacă ne uităm de la ce am plecat, spre exemplu Spitalul Colțea unde aparatul, noptiera, pomul perfuzor și un defibrilator la două etaje....Seringile nici alea nu erau de unică folosință. Analizele se făceau ca în secolul XIX. Am evoluat foarte mult ținând cont de unde am plecat”, a subliniat și Val Vâlcu.
Vezi mai multe în VIDEO:
EXCLUSIV 4 din 5 cazuri de cancer de sân în România sunt depistate în stadii avansate
Pericolul invizibil al sezonului cald. La ce să fii atent dacă mergi la mare sau piscină
EXCLUSIV Te uiți la Insula Iubirii? Uite ce fel de om ești. Radu Leca îți dezvăluie problema
Neurofeedback, soluția modernă pentru echilibru mental și performanță, la Dr. PSY
Cum a reușit Andreea Mantea să scape de kilogramele nedorite
EXCLUSIV România are una dintre cele mai scăzute acoperiri vaccinale din regiune. 60.000 de copii nu au primit vaccinul ROR
Criza vârstei mijlocii a dispărut. Tinerii suferă cel mai mult de probleme de sănătate mintală
EXCLUSIV Cum să monitorizezi tensiunea în sarcină, pe săptămâni. Dr. Ingrid Gheorghe (SANADOR): Atunci se poate complica
EXCLUSIV Echinocțiu de toamnă 2025. Vlad Ciurea explică cum ne afectează micșorarea zilei starea și sănătatea
Vraci, vindecători și mistere. Medicina populară românească explicată
EXCLUSIV Cancerul care te condamnă la moarte. Dr. Amedeia Niță: România încă are cazuri avansate
EXCLUSIV Istoria medicinei în Evul Mediu românesc, între vraci, moașe și bărbieri
EXCLUSIV Când se optează pentru fertilizarea in vitro în locul inseminării artificiale. Dr. Lucia Luchian: Șanse de reușită diferite
EXCLUSIV Congelarea ovocitelor, cheia fertilității după 35 de ani. Dr. Lucia Luchian: Procedură simplă
EXCLUSIV Când poți face a doua procedură FIV, dacă prima nu a ieșit. Lucia Luchian, vești bune pentru cupluri
EXCLUSIV Biopsia lichidă, rol în diagnosticul și supravegherea dinamică a cancerului
Ce nu ți-a spus nimeni despre biopsia clasică. Adevărul care te va surprinde.
EXCLUSIV Testul simplu care pune diagnosticul de boală varicoasă
EXCLUSIV Acces inegal la sănătate. Radu Gănescu: Zona rurală este foarte deficitară la serviciile medicale. Pacienții ajung târziu
Accesul inegal la servicii medicale pune în pericol sănătatea românilor și exercitarea democratică.
