
Căderea părului în volum mai mare în timpul toamnei este un lucru cert, însă niciun studiu nu a reușit să constate care este cauza sau cum se poate evita asta. Specialiștii au arătat că nu...
Mulți dintre noi ne putem mândri cu un păr bogat, des, dar care atunci când vine toamna, începe să se subțieze. Din păcate, specialiștii de la Harvard Health Publishing spun că nu putem face nimic pentru a preveni asta, deoarece se petrece un fenomen natural.
În medie, aproximativ 90% din firele de păr din capul nostru sunt în fază de creștere și aproximativ 10% se află în faza de odihnă. După câteva luni în faza de odihnă, părul este eliminat. Este normal să pierdem până la 100 de fire de păr pe zi.
Vara, mai mult păr intră în faza de repaos
Un studiu efectuat de cercetătorii elvețieni în 2011 a stabilit că ciclul de creștere / odihnă nu este uniform pe tot parcursul anului, dar are vârfuri sezoniere. Cercetatorii au evaluat modelele de crestere a parului de 823 de femei sau fete de peste șase ani.
Ei au descoperit că mai mult păr a intrat în faza de repaus vara - și a fost pierdut în toamnă - decât în orice alt moment al anului.
Nu s-a putut stabili de ce este așa sau cum se poate interveni. Cu toate acestea, puteți fi siguri că pierderea sezonieră nu este începutul pierderii permanente a părului și că părul va fi la volum maxim în vara viitoare.
Articolul original poate fi găsit AICI.
-
Căldura și tulburările afective, subiectul săptămânii la DrPsy11.07.2025, 23:51
-
Dieta care reduce riscul de Alzheimer, indiferent de vârstă11.07.2025, 14:07
-
-
Europa, în alertă maximă. Pregătiri pentru următoarea pandemie10.07.2025, 13:52
-
-
-
De ce a murit Mihai Leu. Mesajul transmis de prof. dr. Irinel Popescu02.07.2025, 13:56
-
-
-