EXCLUSIV Coxartroza: de ce apare, ce simptome are și cum influențează stilul de viață. Dr. Adrian Dima (SANADOR): Poate apărea și mai devreme

femeie cu mainile la spate

Coxartroza afectează articulația șoldului și poate provoca dureri și dificultăți la mers. Dr. Adrian Dima explică factorii de risc, simptomele și influența stilului de viață.

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, articulațiile sunt supuse unor schimbări care pot influența mobilitatea și calitatea vieții. În cazul șoldului, aceste modificări se pot manifesta prin dureri, rigiditate sau dificultăți în desfășurarea activităților de zi cu zi.

Coxartroza este una dintre afecțiunile care pot sta la baza acestor probleme, însă evoluția sa diferă de la un pacient la altul. Care sunt factorii care favorizează apariția bolii, cum se manifestă primele simptome și ce legătură există între durerile articulare și schimbările vremii?

Dr. Adrian Dima, medic primar ortopedie și traumatologie, cu competență în chirurgia artroscopică, la Spitalul Clinic SANADOR, ne-a explicat toate aceste lucruri, în exclusivitate la DC Medical și DC News.

Ce factori favorizează apariția coxartrozei

Coxartroza este o afecțiune degenerativă a șoldului, caracterizată prin deteriorarea cartilajului articular. Poate provoca durere, mobilitate redusă și dificultăți la mers. Deși apare mai frecvent după 60 de ani, poate debuta și mai devreme.

"De obicei după 60 de ani, deși poate apărea și mai devreme. La baza predispoziției se află și factorii genetici. Ulterior, pe parcursul vieții, există numeroși factori care pot influența degradarea articulației.

Un rol important îl au extremele în ceea ce privește activitatea fizică: efortul intens, susținut pe termen lung, dar și sedentarismul.

Persoanele care practică sport de performanță sau desfășoară o muncă fizică solicitantă își pot supune articulațiile unei uzuri importante. În schimb, la persoanele sedentare, musculatura și capacitatea organismului de a face față solicitărilor mecanice pot scădea.

Există și alte afecțiuni care pot contribui la degradarea articulației, inclusiv necroza capului femural și formele ușoare de displazie, care pot rămâne fără simptome mult timp, dar care, ulterior, pot favoriza apariția coxartrozei", a explicat dr. Adrian Dima, medic primar ortopedie și traumatologie cu competență în chirurgia artroscopică, la Spitalul Clinic SANADOR, în exclusivitate la DC Medical și DC News.

Durerile pot apărea treptat

La început, simptomele pot fi ușoare și intermitente.

"Uneori, totul începe cu dureri ușoare, intermitente, care apar după un efort mai mare. Pacientul observă că îl doare șoldul, dar durerea dispare după câteva zile sau după administrarea unui medicament precum paracetamolul.

Astfel, problema poate fi neglijată. Când durerile reapar sau apare un puseu acut care persistă, pacientul ajunge la medic și descoperă că articulația este deja afectată.

Artrozele pot evolua în pusee. După o solicitare excesivă, durerea se intensifică și poate persista", mai explicat dr. Adrian Dima.

Înțepenirea dimineața poate fi un semn articular

"Redoarea matinală poate fi unul dintre semnele unei afecțiuni articulare. După o perioadă de repaus, pacientul simte că articulația este înțepenită, iar primii pași sunt mai dificili. Pe măsură ce începe să se miște, senzația se poate diminua.

Acest fenomen este diferit de un puseu dureros acut, dar poate apărea în artroze", a mai subliniat medicul.

Durerile și schimbările vremii, impact asupra articulațiilor

Unii pacienți observă că simptomele se accentuează în anumite perioade ale anului.

"Unii pacienți observă o accentuare a simptomelor în anumite perioade ale anului, mai ales primăvara și toamna, când temperaturile fluctuează. Frigul și umezeala pot accentua disconfortul resimțit de unele persoane.

Iarna, oamenii știu că este frig și se îmbracă mai gros. Primăvara și toamna, vremea poate părea caldă în timpul zilei, dar seara temperaturile scad. Unii pacienți observă că aceste schimbări le accentuează durerile articulare", a mai explicat dr. Adrian Dima.

Google News icon  Urmărește-ne și pe Google News - abonează‑te!

Articole similare