EXCLUSIV Medicina de familie, în criza...vârstei. Dr. Cristian Vântu: Situația se va agrava

Medicina de familie, în criza...vârstei. Dr. Cristian Vântu Situația se va agrava

Medicina de familie se confruntă cu o criză acută. Majoritatea medicilor de familie au peste 45 de ani.

Medicina de familie din România se confruntă cu o criză acută: majoritatea medicilor au peste 45 de ani, iar numărul tinerilor specialiști este extrem de redus. În mediul rural, lipsa medicilor și accesul dificil la analize sau consultații pun pacienții în dificultate. Dr. Cristian Vântu explică soluții pentru sprijinirea medicilor, reducerea sarcinilor administrative și folosirea telemedicinei pentru a compensa deficitul de personal medical.

"Marea majoritate au peste 45 de ani. Eu am acum 52 de ani, dar când am început, la 48 de ani, când m-am întors în România și mi-am deschis cabinetul, eram printre cei mai tineri medici de familie din Mureș", a declarat dr. Cristian Vântu, vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Senatul României, în exclusivitate la DC Medical și DC News.

Medicii mai în vârstă au fost folosiți mai mult ca funcționari

Oficialul promite sprijin pentru reducerea sarcinilor administrative și pentru încurajarea medicilor să se concentreze pe activitatea medicală efectivă.

"Vă dați seama în ce situație suntem. Iar colegii mei mai în vârstă, care au lucrat numai în România în ultimii 35 de ani, au fost folosiți mai mult ca funcționari decât ca medici. Noi trebuie să înțelegem acest lucru și să-i ajutăm. Exact asta vom face: să-i degrevăm de sarcini administrative, în măsura în care se poate, și să-i încurajăm să facă mai multă medicină", a explicat dr. Vântu.

Provocările medicilor din mediul rural

Dr. Cristian Vântu atrage atenția asupra diferențelor dintre urban și rural.

"În București, problemele colegilor mei pot părea minore comparativ cu lipsa specialiștilor în zonele rurale. În anumite localități, pacienții nu au unde să fie trimiși pentru analize sau consultații, iar costurile și distanțele le fac accesul dificil", a subliniat oficialul.

Telemedicina poate compensa lipsa medicilor

Lipsa personalului medical poate fi compensată prin centre de tip telemedicină. Situația se va agrava din cauza numărului foarte redus de medici tineri.

"În medicina primară rurală, unde nu există medici de familie, centre de tip telemedicină ar putea compensa lipsa personalului medical. Situația se va agrava, pentru că medicii tineri sunt puțini: un coleg din Argeș spunea că, la 45 de ani, mai sunt doar 10 medici sub 45 de ani în județ. În Mureș, avem 280 de medici de familie, probabil peste 200 activi. Vă dați seama? Dacă doar 10 medici au 45 de ani, ce se va întâmpla peste 10 sau 15 ani? Din fericire, medicina de familie a devenit mai atractivă la rezidențiat", a concluzionat dr. Vântu.

Google News icon  Urmărește-ne și pe Google News - abonează‑te!

Articole similare