Prima zi a noului an a trecut neobișnuit. Un an nou nu are nevoie de promisiuni mari. Are nevoie de pace.
Prima zi a noului an a adus o stare rară: liniște. Fără agitație, fără zgomot, fără presiunea începuturilor forțate. Chiar și cu munca prezentă, într-o lume în care presa nu ia pauză nici de sărbători, ziua de 1 ianuarie a avut un ritm blând, cu străzi aproape goale, fulgi mărunți și un sentiment de pace sufletească pe care nu îl mai întâlnisem de mult.
Stau în provincie, departe de agitația Capitalei. Dar, ca niciodată, strada a părut aproape goală. Doar câțiva oameni au ieșit din case. Locuiesc lângă biserică, iar drumul lor a avut o direcție clară. Fără agitație. Fără zgomot. Doar o normalitate uitată.
Chiar dacă am lucrat. Pentru că da, în presă se lucrează și în weekenduri, și de sărbători. Știrile nu țin cont de calendar, iar realitatea nu intră în vacanță. Cu toate acestea, prima zi a anului nu a apăsat. Nu a obosit. Nu a consumat.
A fost o zi de muncă fără presiune interioară. Fără sentimentul de cursă contra cronometru.
Această primă a avut ceva rar, ceva ce nu am simțit demult. O liniște așteptată după un an tumultos, un an în care am învățat că cel mai de preț lucru e sănătatea și liniștea interioară.
Poate că așa arată un început bun. Fără zgomot. Fără grabă.
Un an nou nu are nevoie de promisiuni mari. Are nevoie de pace.
