Suzeta, efect negativ asupra danturii. Medic: Dinţii strâmbi nu creează doar probleme de estetică
Suzeta este unul dintre cele mai controversate obiecte ale copilului mic.
Suzeta nu este indicată de medicii stomatologi. Potrivit acestora, suzeta are o serie de dezavantaje. Cristina Obreja, medic stomatolog, le-a împărtășit părinților câteva sfaturi legate de utilizarea suzetei de către copii.
Efecte negative
Potrivit specialiștilor, suzeta poate încetini procesul de dezvoltare al vorbirii.
”Nu mai daţi suzete copiilor! Este cât se poate de nenatural ca un copil să stea mereu cu un obiect interpus între arcadele dentare! Riscul că maxilarele să se deformeze iar dinţii să erupă în poziţii anormale este foarte mare!
De asemenea, suzeta obligă limba să ocupe o poziţie joasă, care favorizează apoi apariţia respirației orale, în detrimentul celei nazale, normale. În perioada de creştere, oasele sunt uşor deformabile, iar defectele vor fi greu de recuperat mai târziu! Bineînţeles, depinde şi cât de mult timp foloseşte copilul suzeta şi până la ce vârstă.
În 17 ani de carieră am consultat mii de copii şi tineri cu maxilare deformate şi dinţi în malpoziţii, din cauza suzetelor şi altor obiceiuri vicioase persistente pe perioade lungi de timp. Iar rezultatele se văd cel mai pregnant după vârsta de 6-7 ani, când erup dinții definitivi! (chiar dacă au folosit suzeta până în 3 ani)”, a scris medicul stomatolog Cristina Obreja, pe pagina sa de socializare.
Afectează dantura
Foarte mulţi micuţi creează ușor o dependență de suzetă, solicitând-o frecvent, nu doar înainte de somn, ci şi în starea de trezie.
”Dinţii strâmbi nu creează doar probleme de estetică, nicidecum. Dinţii strâmbi înseamnă o ocluzie (muşcătură) defectuoasă care, în timp, generează traume la nivelul dinţilor (care se abrazează, distrug, fisurează, cariază, etc) şi la nivelul oaselor maxilare care se resorb (apar retracţii gingivale, mobilitate dentară până la posibilitatea pierderii dinţilor). Deci nu purtăm aparat dentar pentru frumuseţe, ci pentru a avea dinţi sănătoşi până la bătrâneţe!
Apoi, se cunoaşte mai puţin faptul că ocluzia (muşcătură) dentară influenţează sănătatea coloanei vertebrale şi a scheletului osos în general! În mod fiziologic, planul bipupilar (între pupilele celor doi ochi), cu planul ocluzal (muşcătură), planul umerilor, planul bazinului, al genunchilor şi al gleznelor sunt PARALELE şi interdependente!
Dacă unul dintre aceste planuri deviază, le va devia şi pe celelalte! Aşadar, o ocluzie deformată poate determina o afectare vertebrală, de bazin, genunchi sau glezna! O ocluzie (muşcătură) deformată va afecta în timp şi articulaţia mandibulei la craniu (articulaţia temporo-mandibulara), iar în consecinţă vor apărea dureri şi cracmente! Multe persoane pot avea dureri de cap din acest motiv!
Dacă deformarea maxilarelor duce la o respiraţie preponderent pe gură, copilul nu va mai primi un aport suficient de oxigen şi procesele interne ale organismului, precum şi performanţele intelectuale vor avea de suferit!”, a mai spus medicul.
Dependența de suzetă
Mulți copii devin dependenți de suzetă.
”Contează, bineînţeles, durata folosirii zilnice a acestui obiect, şi vârsta până la care este oferit copilului. Din păcate, însă, am observat că foarte mulţi micuţi creează ușor o dependentă de suzeta, solicitând-o frecvent, nu doar înainte de somn, ci şi în starea de trezie.
Aşa încât, părinţii pot să întâmpine dificultăţi în a opri acest obicei al copilului, cu atât mai mult cu cât este folosită timp mai îndelungat şi până la vârste mai mari!”, a mai explicat medicul.
-
-
-
Ce trebuie să știi despre vopsirea părului la menopauză11.07.2026, 17:16
-
De ce recidivează cancerul. Adevărul dureros despre metastaze11.07.2026, 15:41
-
Unele contraceptive, asociate cu un risc uşor crescut de infarct și AVC: Și sarcina creşte riscul de cheaguri de sânge
EXCLUSIV Primul pas pentru îndepărtarea anxietății și depresiei. Ramona A. Dumitru: Dacă faci asta ești în afara pericolului cu potențial distructiv și 100% toxic
Sfaturi de auto-ajutor pentru tinerii și oamenii care trec prin anxietate și depresie.
De ce unii oameni nu se bucură de reușite. Ce urme lasă: „după râs vine plâns” și „nu te bucura prea tare, nu durează”: Sindromul perfecționitului nefericit
EXCLUSIV "N-am vorbit cu ai mei două săptămâni, aveam nervi pe ei". Tânără, despre mersul la terapie: A fost incomod să aflu cât bagaj emoțional aveam de la părinți
O tânără ne-a vorbit despre efectele pe care le-a simțit în urma terapiei.
Care sunt zilele fertile la femei? Multe greșesc cu testul în față
EXCLUSIV Când poți face a doua procedură FIV, dacă prima nu a ieșit. Lucia Luchian, vești bune pentru cupluri
Durerea în timpul actului sexual NU este normală. Semnalul ignorat de milioane de femei care poate ascunde boli serioase
EXCLUSIV Semnul subtil al atacului de panică. Ramona A. Dumitru: Principala cauză sunt ratele la bancă. Avem sute de persoane diagnosticate lunar
Expunerea copiilor sub 6 ani la ecrane ar trebui interzisă: "Nu răspund nevoilor copiilor. Nu le mai dezvoltă creierul"
Expunerea copiilor sub 6 ani la ecrane ar trebui interzisă, recomandă cinci societăţi ştiinţifice franceze.
EXCLUSIV Diferența dintre infarct și atac de panică. Semnul simplu care le deosebește
Diferențele dintre atacul de panică și infarct. Cum le recunoaștem și cum acționăm corect.
EXCLUSIV Consumatorii de droguri ”sunt niște carcase ambulante, zombi”. Dr. Radu Țincu: Societatea va fi alcătuită din persoane disfuncționale
Vârsta consumatorilor de substanțe psihoactive a scăzut la 9-10 ani. Dr. Radu Țincu trage un semnal de alarmă.
EXCLUSIV "Când tatăl meu a aflat că merg la psihiatru, a fost revoltat: Ce să caute fiica lui acolo?! Ce, e nebună?! Numai nebunii merg la psihiatru!"
EXCLUSIV Tranziția spre maturitate și independență pentru tineri. Ecaterina Bănică, despre presiunea de a reuși: Este nevoie să te cunoști pe tine, să știi cine ești
MIS-C, complicația pediatrică a COVID. Boala, confundată de sistemul imunitar al copiilor
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
Consultaţii şi intervenţii gratuite pentru copiii cu malformaţii cardiace, la Spitalul "Grigore Alexandrescu"
Consultaţii şi intervenţii gratuite pentru copiii cu malformaţii cardiace - în această săptămână, la Spitalul 'Grigore Alexandrescu'.
EXCLUSIV Copiii, prioritate pentru transplantul hepatic. Dr. Laura Bălănescu: Așa este peste tot în lume
Aceștia sunt pacienții care au prioritate în ceea ce privește transplantul hepatic.
Păduchii de cap sunt din ce în ce mai greu de eliminat. Iată cum să scapi de ei
EXCLUSIV HMPV, ce trebuie să știi. Conf. dr. Mihai Craiu: Nu e nimic scăpat de sub control. Acesta e mesajul
Trauma dumping: când poveștile altora te afectează. Fenomenul online de tip "Storytime" te poate distruge emoțional
Roseola Infantum și varicela: ce trebuie să știi despre aceste boli ale copilăriei
Copiii sunt predispuși la o serie de infecții contagioase frecvente pe care le numim boli ale copilăriei.
EXCLUSIV Cum schimbi gândirea părinților și bunicilor despre psiholog. Radu Leca: Familia poate fi un sabotor. Psihologul e considerat incapabil. E primul ce te ajută să-ți faci curățenie în minte și suflet
EXCLUSIV "Am decis să vorbesc cu un om din exterior, care nu mă judecă. Eticheta de nebun a omului care merge la psiholog a expirat. Acum e cool! Sunt bine cu mine și cu puținii oameni din jurul meu"
Un bebeluş a fost tratat printr-o terapie genică personalizată. E o premieră medicală
Premieră medicală: Un bebeluş american a fost tratat printr-o terapie genică personalizată.
