Aditivul alimentar dioxid de titan va fi eliminat treptat în UE în prima jumătate a anului
Aditivul alimentar considerat periculos, dioxidul de titan, va fi eliminat din folosință până la jumătatea anului, în țările Uniunii Europene.
Aditivul alimentar E171 - dioxid de titan - considerat nociv, va fi eliminat treptat în țările Uniunii Europene, în primele şase luni ale anului, după cum arată un comunicat de presă al Asociaţiei Naţionale de Protecţia Consumatorilor - InfoCons. Folosirea aditivului va fi interzisă după primele şase luni ale anului, mai arată sursa citată.
Propunerea Comisiei Europene de a interzice utilizarea aditivului, începând din 2022, a fost aprobată în octombrie, anul trecut.
Dioxidul de titan are aspectul unui praf alb și este un aditiv alimentar din categoria coloranţilor naturali de origine minerală. Este utilizat în special ca şi colorant de suprafaţă şi pentru separarea straturilor în produsele alimentare, dar şi în pasta de dinţi, ca agent de albire.
Conform Comisiei Europene, aditivul alimentar E171 poate fi găsit în guma de mestecat, cozonac sau alte produse de patiserie, supe, paste tomate tip bulion şi în suplimente alimentare, notează InfoCons.
Potrivit sursei, propunerea Comisiei Europene de interzicere a dioxidului de titan se bazează pe avizul ştiinţific emis de Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară prin care se aduce la cunoştinţa consumatorilor faptul că E171 nu mai poate fi considerat sigur atunci când este folosit ca aditiv alimentar, fiind luate în calcul preocupările referitoare la genotoxicitate.
-
De ce unele dureri de spate revin mereu? Nu medicamentele fac diferența01.07.2026, 15:35
-
Cât costă cu adevarat un implant dentar în București01.07.2026, 14:33
-
-
-
Cum îți aranjezi părul ca să pară mai puțin gras? Trucuri simple
Ce este uleiul de tamanu, noua obsesie de frumusețe: beneficii și efecte adverse
Obiceiul banal care poate afecta sănătatea părului. Ce spun dermatologii despre prosopul ținut pe cap
Manichiura cu gel, pericol pentru unghii. Semnul banal adesea ignorat
Tot mai multe persoane folosesc acest ulei pentru căderea părului
Cele mai frecvente probleme ale părului și cum pot fi gestionate
Părul este una dintre cele mai expresive trăsături ale noastre – ne definește stilul, personalitatea și starea de spirit.
Greșelile banale care fac ridurile de pe frunte mai vizibile
7 metode naturale pentru a reduce umflarea feței
Ce trebuie să știi despre balsamul de buze. Ce nu ți-a spus nimeni
De ce să aplici crema de față pe tenul umed
Cum să aplici corect crema de față
Pielea, afectată de schimările de temperatură. Trucurile dermatologilor pentru un ten perfect
Masca ce îți repară părul de la rădăcină. Ai nevoie de doar două ingrediente
Articolul de îngrijire plin de pesticide și produse cancerigene. Experții, îngrijorați
Articolul de îngrijire plin de pesticide și produse cancerigene. Experții sunt îngrijorați.
Machiaj impecabil de Revelion. Trucul simplu care te va face să strălucești
Gelurile UV și ojele hibride nu mai sunt sigure pentru manichiură. TPO, interzis în UE
De ce vopseaua de păr nu acoperă firele albe complet
Ți se îngrășă părul rapid? Iată unde greșești cu rutina de spălare
Părul gras este una dintre cele mai comune probleme ale scalpului, afectând persoane de toate vârstele.
