Mărturiile asistentei din Sibiu. Radu Țincu, medic ATI: nu poate să existe așa ceva
Medicul ATI Radu Țincu de la Spitalul Floreasca a făcut declarații despre mărturiile asistentei de la Spitalul Județean Sibiu.
Medicul ATI Radu Țincu de la Spitalul Floreasca din București a declarat că există protocoale stricte pentru sedarea și legarea pacienților. ”Trebuie să se dovedească aceste fapte menționate de această asistență sunt valide și reale. (...) E greu să credem că la Spitalul Județean din Sibiu există un grup de exterminare care lucrează împotriva pacienților. (...) Pot fi anumite erori ale unui medic sau ale unui asistent medical. Dar nu putem să considerăm că toată lumea realizează asemenea procedee de tortură împotriva pacienților lui.
(...) Imobilizarea în Terapie Intensivă se realizează pentru pacienții care devin auto-agresivi și își pot face rău. Este stipulat în legislația românească. Pacienții care devin agresivi cu personalul medical. Această contenție se realizează pe o perioada scurtă de timp. Se realizează cu dispozitive medicale speciale pentru contenție, concepute special pentru a nu produce leziuni pacientului. Nu poate să existe așa ceva”, potrivit Antena 3.
-
Șapte moduri în care cafeaua îți afectează organismul dincolo de cofeină21.09.2026, 10:44
-
-
-
-
CAZ HALUCINANT! Copil de un an cu arsuri din Botoșani, în stare gravă la spital după ce a fost tratat cu leacuri băbești
Primul semn al AVC-ului. Nu îl ignora. Simptomul apare cu câteva zile înainte de a se rupe un vas de sânge în creier
Incendiu ATI Neamț. Premierul: S-au efectuat lucrări fără niciun fel de aviz din partea DSP
Incendiu ATI Neamț. Ministrul Sănătății: saloanele ATI erau încuiate
Ministrul Sănătății Nelu Tătaru a declarat că ușile saloanelor ATI de la Spitalul Județean Piatra Neamț erau încuiate.
Sindromul hemolitic uremic, afecțiune cu potențial mortal. Durerile abdominale, crampele sau balonarea, principalele simptome. Poate duce la insuficiență renală sau AVC
Sindromul hemolitic uremic este o afecțiune care poate apărea atunci când vasele mici de sânge din rinichi sunt deteriorate și inflamate.
Soția medicului-erou: transferul în străinătate este ”șansa lui”
Dr Gabriel Tatu-Chițoiu: Ce este PSIHOZA DE TERAPIE INTENSIVĂ și de ce sunt legați pacienții de pat
Soția medicului-erou: este sedat, starea lui e în continuare critică
BREAKING NEWS Doi bărbați cu arsuri grave în urma incendiului din Inotești, Prahova. PRECIZĂRILE Ministerului Sănătății - UPDATE
Doi bărbați, care au suferit arsuri grave într-un incendiu din localitatea Inotești, se află acum la Spitalul Județean Prahova.
Pericolul invizibil care te poate ucide în sezon rece. Tudor Ciuhodaru: Poate fi fatal. Începeți manevrele de resuscitare
EXCLUSIV Cum poate deveni o baie în mare sau piscină fatală în doar câteva secunde. Dr. Tudor Ciuhodaru explică ce se întâmplă în corp
A luat în mână un "șerpișor drăgălaș". A mușcat-o de două ori și a ajuns de urgență la spital
Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul studentei de 21 de ani care a decedat la Spitalul Județean Galați
EXCLUSIV Ce droguri au fost găsite la UNTOLD și ce efecte dau. Medicamente cu prescripție medicală, folosite de tineri. Cristian Paparau: Creează o distorsiune a percepției
Ce droguri au fost găsite la UNTOLD și care este efectul acestora. Pastilele cu prescripție medicală, folosite ca droguri.
Se schimbă ora. Dormim mai mult, dar riscurile sunt uriașe. Tudor Ciuhodaru: Abia de luni se vor simţi efectele. Unele pot fi chiar periculoase
Se schimbă ora. România trece, în acest weekend, la ora de iarnă. Vom dormi mai mult cu o oră, dar riscurile sunt uriașe.
Conf dr Tudor Ciuhodaru: Toți trebuie să știm manevra Heimlich, ca să nu mai moară oameni înecați cu mâncare! VIDEO
Mușcatura de șarpe, letală. Ciuhodaru: Atenție, nu e de glumit! Puteți muri în câteva ore
Mușcătura de șarpe poate fi letală. Dr. Tudor Ciuhodaru ne explică care sunt cele 10 lucruri care ne pot salva viața.
EXCLUSIV Apa cu oțet pentru scăderea febrei, periculoasă. Cum să scazi febra. Radu Țincu: Este acid! Irită pielea, apar multe dermatite
Compresele cu apă și oțet folosite pentru scăderea febrei sunt periculoase. Acestea pot irita pielea.
Mai puține solicitări la ambulanță față de anul trecut. Dr Alice Grasu: am constatat o scădere cu 32%
Personalul de pe AMBULANȚE, condiții speciale de PENSIONARE. Decret semnat de Iohannis
Copil de 13 ani cu arsuri grave pe 60% din suprafața corpului după ce s-a s-a electrocutat la pescuit
Un puști de 13 ani are arsuri pe 60% din suprafața corpului după ce s-a electrocutat la pescuit.
Spitalele din București care lucrează de Crăciun. DSP: Urgențe medicale, altele decât COVID-19
DSP București a anunțat care sunt spitalele care asigură urgențele medicale, altele decât COVID-19, de Crăciun.
