Medic: De ce au toți profanii antibiotice în casă? Cine le dă? ALRMANT: Povestea unui pacient care avea cancer, dar lua antibiotice „că-i luau durerea cu mâna”

Medicamente
Medicamente

Un cunoscut medic de familie pune punctul pe i: „faceți ce vă spun sau vă găsiți alt medic de familie care iubește antibioticele”! Un exemplu de cât de periculoasă este obsesia românilor de a lua antibiotice oricând și pentru orice. 

Cunoscutul meiic de familie Mihaela Pop, a povestit pe pagina sa de Facebook pățania cu un cuplu de persoane în vârstă care țin antibiotice prin casă și le iau după cum le taie mintea. Mai grav e că respectivii nu se învață minte, chiar dacă le-a trecut proverbialul glonț pe la ureche în urmă cu ceva timp, când unul dintre ei a ajuns să fie tratat de cancer. Iată întreaga poveste: 

„Acum vreo doi ani: face febră. Iar face, iar scade... cu antitermice. Îl consult, nu găsesc nimic. Vârsta, paloarea... zic: analize! Face un set de analize uzuale: anemie moderată, ușoară leucocitoză, VSH crescut. 

Zice (familia, în cor): ANTIBIOTIC!!! Eu zic NU!!! Continuăm investigațiile! 

El zice: să văd ce zic copiii, unde mă duc, să caute... Și-au căutat și-au tot căutat, zi de vară până-n seară... N-ați mai venit!, zic. 

Aaa, nu, că mi-a dat nevasta antibiotic și mi-a luat ca cu mâna. Cum credeți... Într-o seară de duminică mă sună „antibioticologa” să-mi spună că are diaree cu sânge. Deci, da! Era de așteptat. Zice: antibiotic! Zic:INTERNARE DE URGENȚĂ! Când?! ACUMA! Nu de aia mă sunați seara, că-i urgență?! Păăi... Nu stau la negociere, zic. Vreți cum vă spun, bine! Nu vreți, iar bine, e sănătatea soțului dumneavoastră, nu e sănătatea mea! 

S-a internat, s-a confirmat bănuiala mea inițială, a făcut tratament chimio, operație. Una peste alta e bine.

Azi dimineață telefon: face febră și frisoane. Scade cu antitermice. Zic: TESTARE OFICIALĂ, nu la botu' calului. Plus antitermice și hidratare.

Astă-seară telefon: testul e negativ! Dar face febră. Am niște antibiotice în casă, ce să-i dau?!

(DE CE, pana mea au toți profanii antibiotice în casă??? Care e idiotul care le dă???)

Unde a făcut testul? Acasă, i l-am făcut eu. ( vorbim de doi oameni de 75+) Da' n-are!

Da, sper că n-are! Dar eu vreau test OFICIAL!!! FIX cum am zis și de dimineață! La centru de testare sau la 112. După ce vedem rezultatul testului ne orientăm pentru mai departe. Țineți minte problema de acum doi ani? Ei, vă spun același lucru: dați-i TOT ce vreți, dar nu pe răspunderea mea! Acum faceți exact ce vă spun! Nu uitați că nu mai aveți tot timpul din lume pentru a vă gândi, nu uitați că suntem în fața unui organism pentru care nu a trecut încă intervalul critic postoperator. Deci îmi ascultați sfatul, sau continuați cu alt medic de familie, unul îndrăgostit de antibiotice!

Fraților! De ce-i gâdilă pe unii până la orgasm noțiunea de antibiotic?!”, se întreabă, retoric, medicul de familie Mihaela Pop. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2022 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt1
YesMy