Ministrul Sănătății: În timpul meu liber pot profesa
Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a afirmat joi că a făcut toate demersurile legale pentru a se convinge că în timpul său liber poate profesa.
Ministrul Sănătății, Victor Costache, a spus că semnat un contract de muncă pentru a putea profesa legal, în weekend, ca medic primar.
"Ca ministru, am făcut toate demersurile legale pentru a mă convinge că în timpul meu liber pot profesa. Nu e un moft, ci o necesitate. Pot salva vieţi, când nu sunt la minister. Fac acest lucru din pasiune, rupând din timpul alocat familiei mele. Şi credeţi-mă, e greu să aleg: să merg în sala de operaţii sau să stau alături de copiii mei. La Spitalul Polisano, aşa cum am spus aseară la B1 TV, operaţiile sunt pro bono, dar legea m-a obligat să semnez un contract de muncă. Jurnaliştii l-au prezentat, dar precizez că aveam nevoie de acest contract ca să profesez legal în weekend, ca medic primar. Altfel, ar fi însemnat să fac operaţii în afara legii. Pentru a evita orice discuţie, înainte de a prelua mandatul de ministru, am făcut demersuri la cea mai înaltă instituţie a statului, abilitată în acest domeniu, Agenţia Naţională pentru Integritate", a explicat ministrul pe Facebook, potrivit Agerpres.
El a afirmat că ar fi putut să facă un contract de contract de voluntariat, însă legea nu îi permite acest lucru.
"Aşadar, nu văd unde am greşit şi ce anume mi se impută în faptul că mi-am propus să operez în continuare. Mi cere să-mi încetez activitatea de chirurg?! Puteam să fac un contract de voluntariat, dar legea nu permite spitalelor private să facă astfel de contracte cu medicii. Contractul meu este pe o sumă minimă, pentru un chirurg cu specializarea şi calificările mele, fiind încadrat pe grilă ca medic primar. Operaţiile în sine, care în mod normal se plătesc, am ales să nu fie remunerate în cazul meu", a mai susţinut Costache.
El a precizat că nu a ascuns această situaţie şi că a prezentat public faptul că operează în weekend încă din 24 noiembrie anul trecut.
"Sunt un om onest, care nu are nimic de ascuns şi care munceşte cu pasiune pentru a-şi face treaba bine, iar activitatea mea sper că o dovedeşte oricui este de bună-credinţă. Din acest motiv, nu voi accepta ca cineva să prezume în privinţa mea acţiuni sau intenţii reprobabile doar pentru că un act de reformă în sistemul de sănătate deranjează anumite interese nedeclarate. Îi invit pe toţi cei care doresc să contribuie la dezbaterea legată de sistemul de sănătate să o facă în mod deschis, asumat, cu argumente pe fond, ţinând cont de un principiu esenţial: în activitatea medicală pacientul este singura prioritate!", a mai spus Victor Costache.
Ministrul a postat şi un document de la Agenţia Naţională de Integritate în care se arată că "funcţia de membru în cadrul Guvernului simultan cu desfăşurarea de activităţi medicale în baza unui contract individual de muncă, nu este de natură a genera o situaţie de incompatibilitatea din perspectiva legii 161/2003 cu modificările şi completările ulterioare".
-
Ce pot dezvălui ochii tăi despre sănătatea inimii02.10.2026, 23:45
-
Violența domestică poate lăsa urme ascunse pe creier02.10.2026, 22:50
-
-
-
Alte 6.639 de flacoane de Remdesivir, distribuite în spitalele din țară
Analize gratuite pentru persoanele peste 40 de ani. Andrei Baciu: Sunt decontate până la 3 consultații pe an. Descoperit în stadiu incipient, cancerul poate fi tratat
Lista serviciilor medicale gratuite pentru persoanele de peste 40 de ani. Andrei Baciu, despre ce analize se recomandă după 40 de ani.
EXCLUSIV Dăm vouchere unei populații care nu vrea să muncească. Coșea: Sunt oameni acum care suferă că nu-și pot face zacuscă! 70% din populația României este în pericol de sărăcie cronică, oficial!
Horaţiu-Remus Moldovan, noul președinte al CNAS
Premierul Marcel Ciolacu a numit un nou șef la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Contractul-cadru se prelungește până la 30 iunie. Cojan (CNAS): Va cuprinde noutăți importante pe toate domeniile de asistenţă medicală
Contractul-cadrul a fost prelungit până la jumătatea anului. Forma viitorului contract-cadrul va fi finalizată până la 1 iulie.
1.200 de pacienți COVID-19 au fost consultați, într-o lună, la centrele de evaluare ambulatorie doar din spitalele Primăriei Capitalei
EXCLUSIV "România este în faliment!" Mircea Coșea: Avem o categorie a populației care se tratează, în baza unor idei preconcepute, în Turcia sau Austria. Se tratează bine și aici!
Doar 35% dintre români plătesc asigurări de sănătate. Rafila: Oamenii fac împrumut pentru tratament!
Bani pentru pacienții cu cancer. Cine îi primește. Înscrie-te aici!
EXCLUSIV CNAS, decizie în premieră. Stimulent pentru pacienți și medici, de la 1 iulie. Petru Crăciun: E introdus pentru prima dată. Mă întreb unde eram dacă luam acest stimulent în urmă cu 10 ani
Ce decizie a luat CNAS, în premieră pentru România.
Cum îți faci asigurare de la 1 august 2025: cât plătești, cum plătești. Descarcă formularul 212 AICI
Medicii de familie, noi servicii pentru pacienți oferite la domiciliu
Începând cu 1 aprilie medicii de familie pot acorda mai multe mai multe servicii la domiciliile pacienților.
Lege promulgată: Asiguratul care îngrijește un pacient bolnav de cancer are dreptul la 45 de zile de concediu și indemnizație!
Noi medicamente gratuite şi compensate de la 1 noiembrie
Noi medicamente vor intra pe lista celor gratuite și compensate, de la 1 noiembrie.
Pacienții neasigurați devin asigurați odată cu diagnosticul de cancer, până la vindecare. Servicii gratuite de prevenţie, depistare şi confirmare a bolii
MApN: Cele 11 spitale militare românești vor trata militarii răniți din Ucraina. Muniție, căști și veste antiglonț de 2 milioane de euro, donate
Punctul din PNRR care poate rezolva o mare problemă a sistemului medical. Zoițanu: Mare parte din birocratizarea medicilor ține de toate hârtiile pe care pacientul trebuie să le plimbe
În ce constă birocratizarea medicilor de familie. Punctul din PNRR care poate rezolva o mare problemă a sistemului.
EXCLUSIV Cât costă o asigurare de sănătate în România. Asigurare privată și asigurare la stat, prețuri. Ciurchea: Cineva cu un venit mai mare plătește mai mult
Cât costă o asigurare de sănătate la stat și cât costă o asigurare de sănătate privată, în România, în 2023.
CNAS: Lista serviciilor medicale pentru asigurați, de la 1 ianuarie
Cum poți să-ți faci asigurare medicală la stat dacă NU ai salariu. Cât te costă și cât timp e valabilă. Documentul AICI
Cum știi dacă ești asigurat la sănătate și cum îți faci asigurare voluntară
CNAS, anunț. Acces mai facil la servicii de medicină fizică și de reabilitare pentru pacienți
CNAS anunță că pacienții au acces mai facil la servicii de medicină fizică și de reabilitare
Servicii medicale gratuite pentru persoanele care nu plătesc asigurare și nu sunt asigurate: lista completă
Iată lista serviciilor medicale gratuite de care beneficiază românii care nu plătesc asigurare de sănătate la stat.
