Paul Radu, Roche: Modelul contractului pentru Hepatita C ar trebui extins

Dana Lascu |
Data actualizării: | Data publicării:
Paul Radu, Market Access & Government Affairs Director la Roche. Foto: DC Medical
Paul Radu, Market Access & Government Affairs Director la Roche. Foto: DC Medical

Paul Radu, Market Access & Government Affairs Director la Roche a explicat, astăzi, la forumul HEALTH ROMÂNIA: Radiografia sistemului de sănătate în 2019, că modelul de succes al contractului cost/volum/rezultat prin care au fost tratați pacienții cu Hepatită C din România ar trebui extins și pe alte arii terapeutice, dacă s-ar face unele investiții. Iar asta ar duce la eficientizarea folosirii fondurilor pentru medicamente, întrucât în unele arii terapeutice practic s-ar deconta doar tratamentul pentru pacienții vindecați. 

În urmă cu aproape 4 ani, statul român semna primul contract cost/volum/rezultat pentru tratarea pacienților cu Hepatită C și ciroză hepatică, cu grad de fibroză 4 (F4, stadiul terminal al bolii). De atunci, contractul a fost înnoit anual, fiind extins și asupra pacienților cu afectări mai mici, F3, F2 și chiar F1. Acest contract - a explicat Val Vâlcu, prezentatorul forumului HEALTH ROMÂNIA: Radiografia sistemului de sănătate în 2019 - a însemnat de fapt, că statul român a achitat producătorilor de medicamente pentru aceste boli doar tratamentul pacienților care au fost vindecați. Și vorbim de o rată de vindecare, în primul an de contract, de 99% a pacienților tratați. Însă, pentru semnarea primului contract de acest fel a fost, evident, schimbată și legislația în materie, astfel încât statul să poată negocia asemenea înțelegeri, dar și contracte avantajoase pentru volum mare de pacienți (contracte cost/volum). 

Contracte care eficientizează cheltuirirea fondurilor pentru medicamente

Provocat de jurnalistul Val Vâlcu, directorul de Market Access & Government Affairs Director al Roche, Paul Radu, a explicat, la rândul său, că producătorii de medicamente cred că acest model de contract, care a fost unul de succes, ar trebui extins și pentru alte arii terapeutice.

„Pot să vă spun câteva cuvinte legate de program, în sensul că din 2015, odată cu implementarea noii legislații pe cost/volum și cost/volum/rezultat, s-a făcut un pas înainte în direcția eficientizării, ceea ce spuneau și antevorbitorii mei, în direcția de a utiliza și mai bine resursele, iar genul acesta de contracte care sunt folosite pentru Hepatita C ne arată că putem să ajungem la mecanisme prin care să rambursăm în momentul în care există rezultate. Și cred că în continuare, apropos de întrebarea care a fost ridicată – dacă în sistemul de sănătate românesc avem nevoie de finanțare, legislație, resurse umane sau management performant? -, cred că din fiecare ne mai trebuie câte puțin. Pentru că în momentul în care vorbim de medicina viitorului, în momentul în care vorbim de această dimensiune a medicinei personalizate de a trata pacienții cu medicația care produce cele mai bune rezultate pentru fiecare pacient, avem nevoie pe de-o parte să identificăm pacienții, de a face un diagnostic precis, corect, și apoi să intervenim pentru a trata pacienții respectivi".

Colaborarea, absolut necesară

Reprezentantul Roche crede că aici administrația sanitară, personalul medical și industria farmaceutică ar trebui să colaboreze mai strâns în interesul suprem al pacientului.

„Cred că aici trebuie să lucrăm împreună astfel încât să avem mecanisme prin care diagnosticul care se pune la nivelul pacientului în vederea luării unei decizii privind tratamentul, să fie un diagnostic precis, avem nevoie ca modul în care se pune diagnosticul să evolueze, dacă luăm exemplul cancerului, nevoia aceasta de tumor board-uri. În momentul în care ai au pacient complex, ai nevoie de o intervenție multidisciplinară pentru că a pune diagnosticul corect și pentru a propune cea mai bună intervenție. Și trebuie să lucrăm împreună, astfel încât să facem printr-o dimensiune probabil mai bună a managementului acestor programe, printr-o dimensiune mai bună a oamenilor pe care-i implicăm pentru a pune în practică, evident, cu mai multe resurse, pentru că avem nevoie de resurse suplimentare, să creem un sistem astfel încât pacienții să fie corect diagnosticați, să primească produsele de care au nevoie, și să ajungem, folosind exemplul de la hepatita C, să ajungem să avem curajul să inovăm și să facem probabil și pentru alte medicamente mecanisme noi de acces pe piață, folosind exemplul cost/volum/rezultat de a Hepatită, prin care să permitem acces facilitat pacienților, adică cu anumite condiții".

Statul ar putea plăti doar pentru pacienții vindecați

O metodă foarte bună ar fi extinderea contractului cost/volum/rezultat de la Hepatită C, care și-a dovedit eficiența, și pe alte arii terapeutice de interes. Statul – prin Casa de Asigurări de Sănătate, ce acare semnează și controlează astfel de contracte - ar putea ajunge astfel, în unele patologii, să plătescă doar tratamentele care dau rezultate. Dar pentru ca aceste rezultate să fie replicate, e nevoie de câteva lucruri.

„Avem nevoie de investiții în oamenii care să poată să gestioneze acest sistem, avem nevoie de investiții în sisteme, în sistemele informatice, avem nevoie să existe registre de medicamente care să ne permită să putem să evaluăm. Gândiți-vă, ca un astfel de lucru să meargă în mod real, trebuie în permanență să putem să știm la nivelul fiecărui pacient care a fost rezultatul acțiunii medicamentului, avem nevoie de mecanisme inovatoare financiare ca să vedem cum plătim, sau dacă am plătit cum rambursăm statul pentru plata care a fost făcută pentru medicamentul care a avut eficacitate sau nu. Deci, cred că dacă vom continua să mergem în această direcție foarte bună a unui dialog o să reușim să extindem modelul actual folosit pentru hepatită, care se pare că este un model de succes și pentru alte arii terapeutice și în felul acesta vom permite în momentul în care avem toate aceste lucruri în practică, vom permite pacienților să aibă mai mult sau un acces mai bun la tratamentele inovatoare", a conchis Paul Radu.

Forumul „HEALTH ROMÂNIA: Radiografia sistemului de sănătate în 2019” a fost organizat de trustul de presă DC Media Group. Evenimentul, care a fost transmit simultan pe paginile de Facebook și canalele de Youtube ale DC News, DC Business și DC Medical, i-a avut ca parteneri principali pe Abbvie și Antibiotice Iași. Alături de ei, parteneri au fost Terapia (parte a Sun Pharma Company), Rețeaua privată de Sănătate Regina Maria, Pfizer, Roche, Servier și lanțul de clinici private Sanador.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel