Piciorul umflat, semn mare de alarmă. Medic: Poate duce la deces sau la insuficiență respiratorie cronică

Monika Baciu |
Data publicării:
piciorul umflat - FOTO: Freepick
piciorul umflat - FOTO: Freepick

Piciorul umflat poate indica o tromboză venoasă profundă. Afecțiune gravă care poate duce la deces.

Tromboza venoasă profundă este o boală care apare atunci când se formează un tromb, cheag de sânge, într-o venă profundă. Primul semn al trombozei venoase profunde este piciorul umflat. 

Ce este tromboza venoasă profundă

Tromboza venoasă profundă poate provoca durere şi tumefacţia (umflarea) membrului afectat, dar poate fi şi asimptomatica. Trombul se poate forma dacă persoană are anumite afecţiuni care afectează modul de formare a cheagurilor de sânge (tulburări de coagulare). De asemenea, trombii se pot forma dacă nu te mişti o perioadă lungă de timp, că de exemplu după o intervenţie chirurgicală sau atunci când călătoreşti pe o distanţă lungă sau zbori cu avionul mai mult de 4 ore.

Tromboza venoasă profundă poate apărea la orice persoană şi poate provoca complicaţii grave, dizabilitate şi uneori, deces. Este important să rţii că tromboza venoasă profundă poate fi prevenită şi tratată, dacă este diagnosticată precoce.

Fiecare persoană poate face tromboza venoasă profundă. Cu toate acestea, anumiţi factori pot creşte riscul de a face boala. Riscul este cu atât mai mare, cu cât sunt prezenţi mai mulţi factori în acelaşi timp.  

Vezi și: Ce este vasculita, boala de care suferă Ashton Kutcher. Afecțiunea distruge văzul și auzul

Tromboza venoasă profundă - cauze

Din punct de vedere al mecanismului care favorizează producerea de trombi la nivelul unei vene profunde, următorii factori de risc sunt importanţi:

Lezarea peretelui venei care apare în:

- Fracturi

- Leziune musculară severă

Operaţie  majoră  - frecvent pentru un cancer, în special la nivelul abdomenului său pelvisului sau ortopedică (la nivelul şoldului şi genunchiului)

Flux sanguin venos încetinit care apare după:

- Repaus prelungit la pat (ca urmare a unei afecţiuni sau după o intervenţie chirurgicală)

-Limitarea mişcării (ca urmare a imobilizării unei fracturi la nivelul membrului inferior în aparat gipsat)

- Menţinerea unei poziţii în şezut pentru o perioadă lungă de timp, în special cu picioarele încrucişate (călătorii pe distanţe lungi sau zbor cu avionul)

- Paralizia

- Nivel crescut de estrogen

- Contraceptive orale

- Terapia de substituţie hormonală, utilizată uneori în menopauză

- Sarcina şi până la 3 luni după naştere

Anumite boli cronice:

- Boala arterială coronariană, insuficiență cardiacă

- Cancer/chimioterapie

- Boala inflamatorie intestinală (boala Crohn sau colita ulcerativă)

Vezi și: Fructul care înlocuiește cafeaua, previne cancerul pulmonar, de sân și de stomac: O adevărată sursă de energie. Mâncat în exces îmbolnăvește ficatul

Simptomele trombozei venoase profunde

50% dintre persoanele cu tromboză venoasă profunde nu simptome şi ca urmare boala nu este diagnosticată la timp.

Cele mai frecvente semne şi simptome de tromboză venoasă profundă care apar la nivelul membrului afectat sunt:

- Mărirea în volum (umflarea) unui singur membru inferior

- Durere, sub formă de crampă musculară, care frecvent începe la nivelul gambei

- Roşeaţa, paloare sau culoare vineţie a pielii

- Creşterea temperaturii la nivelul pielii

Dacă trombul se formează într-o venă de la nivelul membrului superior, simptomele sunt:

- Durere la nivelul gâtului său umărului

- Durere care iradiază de la nivelul braţului la antebraţ

- Umflătură la nivelul braţului său mâinii

- Roşeaţa, paloare sau culoare vineţie a pielii, căldura locală

- Slăbiciune musculară la nivelul mâinii

Vezi și: Pionefroza, simptome și tratament. Este o complicație a infecției urinare

Complicațiile trombozei venoase profunde

Rodica Niculescu, medic primar cardiologie, a vorbit la Digi 24 despre complicațiile trombozei venoase profunde.

”Acest diagnostic se pune ținând cont de datele clinice și paraclinice obținute din investigația pacientului. Pacientul se prezintă pentru durere la nivelul unui membru inferior, cu o inflamație importantă, chiar cu o diferență de diametru între membrul afectat și celălalt. Examenele paraclinice, în primul rând cel neinvaziv ca și investigațiile care țin de tomografia cu substanță de contrast pentru timpul venos și rezonanța magnetică nucleară pun un diagnostic mai aproape de locul în care se află acest tromb, de etajul la care se află la nivelul axilui liofemural

Odată cunoscut nivelul la care se află acest tromb, gravitatea afecțiunii este evaluată. Complicația ține de afectarea membrului inferior, în timp, dacă tratamentul nu este suficient de bine aplicat sau respectat de către pacient, într-o evoluție cronică cu modificări la nivelul tegumentelor, până la ulcerație sau complicația cea mai de temut care este tromboembolismul pulmonar, respectiv pornirea unui trom, respectiv a unui cheag din membrul inferior către circulația din artera pulmonară, atât în trunchiul arterei pulmonare, în cazurile cele mai grave care pot duce la deces, sau în ramurile arterei pulmonare care pot conduce la o insuficiență respiratorie cronică”, a precizat medicul.

Vezi și: Coaja de lămâie, șapte beneficii. De ce să nu o mai arunci niciodată

Tratamentul trombozei venoase profunde

Tratamentul diferă în funcţie de gravitate. Se efectuează în spital, pacientul rămânând internat pentru câteva zile.

”Pacientul necesită un tratament anticoagulant pe viață, asociat cu oxigenoterapia. Este foarte important ca pacientul să se prezinte cât mai repede la medic, în vederea tratamentului inițial

Din punct de vedere al tratamentului sunt anumite etape în evoluția pacientului. Primele două săptămâni când este considerat un puseu acut, dincolo de tratamentul trombolitic și anticoagulant, există și o metodă de tratament intervențional. Acest lucru se petrece în cabinetul de cardiologie intervențională, este vorba de o tromboaspirație a acestui tromb la nivelul sistemului venos. 

Odată pus diagnosticul, sub anestezie generală, în laboratorul de cardiologie intervențională cu ajutorul eco-Doppler vascular putem face o puncție la nivelul venei și, ulterior, cu ajutorul uneo ghiduri și a unei sonde de tromboaspirație, traversând trombul și aspirând fragmente din trombul respectiv cu ajutorul lizei locale, putem să eliberăm canalul de reîntoarcere a sângelui venos către sistemul de circulație pulmonară

Este foarte importantă recuperarea acestui canal pentru că odată stabilit și simptomatologia și suferința țesuturilor la nivelul membrului inferior se reduc”, a mai precizat medicul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel