Plante miraculoase pentru memorie: de ce să te speli pe cap în apa în care ai fiert cimbru

Adisa Codruț |
Data publicării:

Pierderile de memorie cauzate de stres sau ritmul de viață foarte alert nu sunt o noutate. Atâta vreme cât nu e vorba de o problemă patologică, plantele au efect miraculos.

Suprasolicitarea nervoasă, stresul, presiunea timpului prea scurt, toate acestea sunt factori care contribuie la pierderile de memorie. În general  nu sunt grave, dar sunt supărătoare. Există, însă, unele chiar la îndemână: plantele de ceai, ori pentru spălat pe cap.  
Produsele apicole au fost întotdeauna renumite pentru efectul pe care îl au asupra memoriei. O combinaţie de nucă cu miere şi obligeană asigură o îmbunătăţire vizibilă a memoriei. Nucile zdrobite se pun în borcan, iar peste le se toarnă mierea, până la umplere şi 50 de grame de pulbere de obligeană. Apoi se lasă şapte zile la macerat, amestecând zilnic conţinutul. „Se consumă după fiecare masă, de trei ori pe zi, câte o linguriţă”, recomandă nutriționiștii. Şi polenul crud este de ajutor la îmbunătăţirea memoriei.

De asemenea, există o serie de plante care ajută la îmbunătăţirea memoriei. ”Bulbii de leurdă, în mâncare, dă rezultate excelente pentru îmbunătăţirea memoriei, sau rădăcina de obligeană, mestecată pe post de gumă, pe tot parcursul zilei, ajută la îmbunătăţirea memoriei, dar şi florile de rozmarin. 15 grame de flori opărite cu 50 de mililitri de apă fiartă, se lasă la infuzat 10 minute”, mai arată specialiștii. Spălarea pe cap cu soluţia potrivită, poate îmbunătăţi memoria.

O soluţie surprinzătoare, mai arată nutriționiștii. ”Spălarea pe cap cu apă în care am fiert cimbru şi o lingură de oţet ajută la memorie, pe lângă că face părul frumos. De fapt, acţionează indirect, ajutând la circulaţia sângelui, care desigur ca iriga şi creierul şi va duce la îmbunătăţirea performanţelor memoriei”, explică specialiștii. Ceaiul de roiniţă, arnică şi păpădie este o combinaţie ce poate fi de mare ajutor în problemele de memorie, dar şi cătina, care este foarte apreciată.

Nutriţioniștii spun, însă, că oxigenarea creierului şi curăţarea sângelui sunt factori foarte importanţi pentru o bună ţinere de minte, iar  mişcarea este una din cele mai importante elemente. Dar pe lângă asta, mai arată ea, foarte utilă este pulberea de grâu, de orz, de ovăz şi lucernă, sau pulberi de spirulină, chlorella, zeolit şi miere de salcâm.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel