EXCLUSIV Prof dr Francis Delmonico, partea II – distribuirea organelor și donarea, la Academia de Sănătate
În cea de-a doua parte a interviului acordat pentru Academia de Sănătate, realizată de academicianul Irinel Popescu, care va fi difuzată luni 15 iulie 2019, Prof dr Francis Delmonico, expert de renume mondial, va...
Prof dr Francis L Delmonico este unul dintre cei mai cunoscuți experți în transplant, la nivel mondial. Este chirurg, profesor, director emerit și expert în domeniul transplantului și servește în numeroase comitete internaționale.
Expert în dezvoltarea sistemelor de transplant
De asemenea, Prof dr Francis L Delmonico este directorul medical al Băncii de Organe din New England (NEOB) și profesor de chirurgie la Facultatea de Medicină a Universității Harvard din Boston, Massachusetts, unde este directorul emerit al Transplantului Renal. Profesor deține și titlul onorific de doctor în medicină de la Institutul Karolinska.
Dr. Delmonico este, de asemenea, director al unui Task Force al Organizației Mondiale a Sănătății în probleme de donare și transplant de organe. Nu în ultimul rând, profesorul american a fost numit de Papa Francis ca membru al Academiei Pontificale de Științe, în 2016, acum fiind membru al unui consiliu de conducere al acestei academii.
Cum trebuie făcută distribuirea organelor
Având o uriașă experiență în transplant și sisteme de transplant, Prof dr Francis L Delmonico va explica în această a doua parte a interviului acordat pentru Academia de Sănătate, cum ar trebui să se facă alocarea organelor astfel încât să nu există suspiciuni că, spre exemplu, o persoană cu un statut social privilegiat ar putea primi mai repede un organ decât o alta. Avem nevoie, va arăta profesorul, de un sistem computerizat care să fie mai presus de orice dubiu.
De asemenea, profesorul va arată de ce ar fi util pentru România să intre într-o rețea internațională de transplant, cu este EuroTransplant, și care ar fi beneficiile pentru pacienții români dacă ne-am alia sistemului în cauză.
Vom afla care este rata de deces dar și rata de complicații în transplant, peste tot în lume, și care sunt avantajele donatorilor în viață versus donatorilor în moarte cerebrală, pentru toate tipurile de transplant posibile. Nu în ultimul rând, profesorul va explica când este etic să fie întrerupte aparatele unui pacient aflat în moarte cerebrală și când nu.
Această a doua parte a interviului va fi transmisă în cadrul emisiunii Academia de Sănătate, a ediție dintre cele mai importate din seria dedicată Transplantului, luni, 15 iulie 2019, de la ora 11.00, simultan pe canele de Youtube și paginile de Facebook, ale DC News și DC Medical.
EXCLUSIV Ce boală are Donald Trump. Un cardiolog român îl dă de gol. De ce ia aspirină dacă e "mai sănătos ca niciodată"?
EXCLUSIV Boala venoasă cronică, simptome și tratament. Toni Feodor, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Aspirina, pericol ignorat de mulți. Cum poate declanșa sângerări și scoate la iveală cancerul
EXCLUSIV Oameni celebri, folosiți ilegal în reclame cu inteligența artificială. Avocatul Monica Cercelescu spune ce e de făcut
EXCLUSIV De ce gâfâi la urcatul scărilor? Semnul banal care ascunde o boală gravă. Dr. Cristian Oancea: Supraviețuirea, limitată
EXCLUSIV Meloterapia, impact asupra bolilor. Dr. Mircea Penescu: Totul pornește de la creier
EXCLUSIV Dr. Irinel Popescu, folosit în reclame false la medicamente: Vă păcălesc să dați bani pe produse toxice
EXCLUSIV Boala care afectează un milion de români. Prof. dr. Florin Mihălțan: Exacerbări severe. Capcane care ascund afecțiunea
Boala care afectează un milion de români. Poți suferi de aceasta și să nu îți dai seama încă de la început, iar consecințele sunt grave.
EXCLUSIV Alergii și cancer de piele. Prof. dr. Olga Simionescu, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Miopia nu se operează! Monica Pop avertizează: Nu merită riscul, doar ca să scapi de ochelari
EXCLUSIV Cum aleg medicii tratamentul care îți poate salva viața în cancer
EXCLUSIV Bolile inflamatorii intestinale, afecțiuni sistemice cu impact digestiv, hepatic și cutanat. Dr. Răzvan Iacob: Inflamația digestivă să fie stăpânită
Prioritate la toaletă oriunde în țară. Cine are acest drept.
EXCLUSIV Simpozion româno-elen. Inovații și colaborare în medicină, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Prof. univ. dr. Adela Magdalena Ciobanu, la Academia de Sănătate
Prof. Univ. dr. Adela Magdalena Ciobanu, medic primar psihiatru vine la Academia de Sănătate.
