EXCLUSIV Prof.Dr. Gabriela Chiorean: Noutăți în terapia cancerelor digestive, la Academia de Sănătate
Prof.Dr. Gabriela Chiorean, de la Universitatea Washington din Seattle, SUA, reputat specialist de origine română, va vorbi luni, 13 mai, la Academia de Sănătate, realizată de academicianul Irinel Popescu, despre...
Dr. Gabriela Chiorean este profesor la Facultatea de Medicină a Universității Washington din Seattle și membru asociat al departamentului de cercetări clinice de la Centrul de Cercetare în Cancer Fred Hutchinson (Fred Hutchinson Cancer Research Center).
Conform CV-ului de pe site-ul universității americane, Dr. Gabriela Chiorean a absolvit - Summa Cum Laude - Universitatea de Medicină și Farmacie Iulius Hațieganu din Cluj-Napoca, după care a făcut rezidențiatul la Spitalul William Beaumont, din Royal Oak, Michigan, SUA.
Acum, reputatul specialist conduce cercetări translaționale asupra cancerelor gastrointestinale și pancreatice. Mai precis, prof.dr. Chiorean este specializată în tratarea pacienților cu cancer colorectal, gastrointestinal, hepatobiliar și pancreatic. De asemenea, efectuează studii clinice de fază I, căutând cele mai bune tratamente pentru bolile greu de tratat.
Este membru în American Association for Cancer Research (Asociația Americană pentru Cercetare în Cancer) și al American Society of Clinical Oncology (Societatea Americană de Oncologie Clinică).
„Mă străduiesc să tratez pe fiecare pacient cu dedicație, respect și compasiune; pentru a oferi îngrijire și tratament de ultimă oră, cuprinzătoare, accentuând în același timp nevoile și valorile individului. Apreciez rolul echipelor multidisciplinare în furnizarea celei mai bune îngrijiri pentru pacienți", explică profesoara care este filosofia ei de viață într-o postare pe pagina de internet a Centrului de Cercetare în Cancer Fred Hutchinson.
Invitată la emisiunea Academia de Sănătate de luni, 13 mai 2019, care va fi transmisă de la ora 14.00, simultan, pe paginile de Facebook și canalele de Youtube ale DC News și DC Medical, specialistul va vorbi despre noutățile în materie, în contextul unei sintagme din ce în ce mai folosită astă – așa-numita medicină personalizată. De asemenea va explica în ce constau particularitățile unui anumit pacient, și în funcție de aceste particularități, cum ar trebui el tratat atunci când are o boală neoplazică.
În mod special, primul subiect abordat în emisiune va fi cancerul de pancreas, una dintre cele mai agresive afecțiuni maligne, cu prognostic încă extrem de rezervat, dar în care s-au făcut o serie de progrese.
Premii și distincții
Peste Ocean, de-a lungul carierei sale, prof.dr. Gabriela Chiorean a primit numeroase premii și distincții, după cum urmează:
2016: Pancreatic Cancer Action Network-Puget Sound Chapter, Purple Stride Honorary Chair;
2015: 3rd International Pancreas Cancer Forum/Workshop, Milano, Italy;
2015: Pancreatic Cancer Action Network-Puget Sound Chapter, Purple Stride Honorary Chair;
2014: Premiul Danny Danielson Translation Innovation - Hoosier Cancer Research Network;
2008: Premiul Outstanding Young Clinician - Indiana University, Department of Medicine;
2006: ASCO/AACR/NCI/FDA Workshop Award for Accelerating Anticancer Agent Development and Validation Workshop, Bethesda, MD;
2006: Danielson Award for Clinical Research - Walther Cancer Institute, Indianapolis, IN;
2001: Fellow Award - Mayo Clinic Hematology-Oncology Reviews, Amelia Island, FL;
2001: Fellow Travel Award - American Society of Hematology.
-
Obiceiurile zilnice care accelerează îmbătrânirea tenului08.04.2026, 16:34
-
Aspirina, rol în prevenția cancerului colorectal08.04.2026, 15:17
-
Cum alegi corect cozonacul și pasca tradițională08.04.2026, 14:29
-
-
EXCLUSIV Ce trebuie să știi despre centrele de permanență
EXCLUSIV Vindecarea prin culoare. Dr. Elena Demetrescu: Flerul medicului se aseamănă cu talentul artistului în fața pânzei
EXCLUSIV Postul, exercițiu ascetic pentru suflet, nu doar dietă. Părintele Luca: E recomandat și de nutriționiști
EXCLUSIV Prof. univ. dr. Adela Magdalena Ciobanu, la Academia de Sănătate
Prof. Univ. dr. Adela Magdalena Ciobanu, medic primar psihiatru vine la Academia de Sănătate.
EXCLUSIV Chirurgia inimii în secolul XXI. Dr. Victor Costache: Chirurgul trebuie să stăpânească toate tehnicile
EXCLUSIV Cum ne îmbolnăvește goana după fericirea afișată pe social media. Conf. univ. dr. Cozmin Mihai: Oamenii experimentează suferințe, tristețe
Ce înseamnă dacă postezi online poze din vacanță. Ce spune acest lucru despre tine.
EXCLUSIV Bolile inflamatorii intestinale. Dr. Răzvan Iacob, la Academia de Sănătate
Dr. Răzvan Iacob este invitatul zilei la Academia de Sănătate.
EXCLUSIV O boală de ochi provoacă cele mai multe accidente. Monica Pop: E foarte grav dacă ai permis de conducere în această situație!
EXCLUSIV Vaccinuri și prevenție în călătoriile internaționale
EXCLUSIV Inteligența artificială în medicină. George Cristian Curcă, directorul INML, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Apnee obstructivă în somn, probleme și tratamente ortodontice. Dr. Ela Bănică, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Alimentația modernă și microplasticele, factori declanșatori în bolile digestive. Dr. Răzvan Iacob: Unul din triggerii importanți
Mâncăm boala cu lingura. Alimentația care ne distruge sistemul digestiv.
EXCLUSIV Cancerele digestive, diagnostic și tratament. Prof. dr. Adina Croitoru, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Legea Sănătății, depășită. Dr. Levente Vass: Face dificilă aplicarea în 2025. E folosită din 2006
EXCLUSIV Telechirurgia de la proiect militar la revoluție medicală în era conectivității globale. Dr. Mugurel Bosînceanu: E necesară o întreagă echipă
EXCLUSIV Provocările psihiatriei moderne. Conf. univ. dr. Cozmin Mihai, la Academia de Sănătate
Conf. univ. dr. Cozmin Mihai, medic primar psihiatru, vine la Academia de Sănătate.
EXCLUSIV Eficiența vaccinului antigripal, oscilantă. Prof. dr. Emilian Popovici: Acoperire destul de modestă
Vaccinul gripal, esențial în prevenirea bolii, nu reușește să ofere protecție constantă.
