EXCLUSIV Prof dr Radu Deac, despre AngioNET: este cel mai mare proiect al Academiei de Științe Medicale din 1935
Prof Dr Radu Deac a prezentat, la Academia de Sănătate, realizată de academicianul Irinel Popescu, AngioNET, proiectul prin care au fost dotate 17 centre din țară cu angiografe.
Prof. dr. Radu Deac, directorul proiectului AngioNET al Academiei de Științe Medicale, a vorbit în cadrul emisiunii Academia de Sănătate, despre proiectul în valoare de 25 de milioane de euro finanțat prin fonduri europene, care a dotat 17 spitale din țară cu angiografe.
AngioNET este, practic, cel mai mare proiect al Academiei de Științe Medicale, iar obiectivul său principal este acela de a schimba tratamentul și atitudinea terapeutică în două capitole mari de patologie.
Prof. dr. Radu Deac a subliniat că acesta „este cel mai mare proiect al Academiei de Științe Medicale din 1935 încoace. Din punct de vedere al cercetării și al volumului investiției financiare, se pare că este cel mai mare și ne place să credem că obiectivul principal este acela de a schimba paradigma diagnosticului și tratamentului și atitudinii tereapeutice la două capitole mari de patologie: patologia cardiovasculară și patologia oncologică, care sunt responsabile de cea mai mare morbiditate - deci îmbolnăviri - și mortalitate din întreaga patologie”, a spus el.
El a mai vorbit despre importanța muncii în echipă, arătând că „un singur specialist, oricât ar fi el de instruit, de specialist în această problemă, totuși nu poate de unul singur să decidă în siguranță atât diagnosticul, cât și atitudinea terapeutică”.
Academicianul Irinel Popescu, realizatorul emisiunii, a completat că „specialiștii s-au împărțit pe mai multe segmente, ca atare deciziile în probleme complexe cum sunt cele ale bolilor cardiovasculare sau ale cancerului se iau în astfel de echipe multidisciplinare, în care fie care este specialist în domeniul lui și numai toți la un loc pot să rezolve pacientul.”
Asistență medicală îmbunătățită
Proiectul finanțat din fonduri europene este, de fapt, o rețea ce are la bază o infrastructură de tehnologie a informației, a mai arătat invitatul în emisiune. Potrivit acestuia, fondurile au fost accesate pe componenta de cercetare, scopul proiectului vizând „asistența medicală, îmbunătățirea calității asistenței medicale a populației în două domenii extrem de sensibile, acela al bolilor cardiovasculare, inclusiv componenta neurologică – a bolilor neurovasculare și a cancerului.”
„Pe lângă mecanismele necesare de admitere, de selecție a proiectului, care nu a fost simplă, a doua etapă a fost repartizarea acestora în teritoriu și descrierea metodei prin care am dorit această cercetare și a treia etapă a fost de fapt etapa propriu zisă de cercetare, în care trebuie să recunosc, că am avut emoții pentru că aici personalitățile medicale care au participat și au condus echipele - mă așteptam la o oarecare diversitate de opinii care ar fi putut să încetinească proiectul”, a mai menționat invitatul.
Angiografia este un test de imagistică ce utilizează raze X pentru a vizualiza vasele de sânge ale organismului. Cu ajutorul radiografiilor furnizate de angiograf sunt investigate artere sau vene îngustate, blocate sau mărite ori malformații în diferite părți ale corpului. De asemenea, ajută la tratarea unor tumori prin blocarea aportului de sânge ori la recoltarea probelor de sânge în scopul determinării unui diagnostic.
Cum ajută exact această rețea de angiografe medicii în diagnosticarea și tratamentul pacienților, aflați din video:
-
-
-
-
Testul de sânge care prezice Alzheimer cu ani înainte de primele semne17.04.2026, 11:14
-
Efectele secundare ale noilor terapii pentru demență17.04.2026, 09:43
EXCLUSIV Cancerele digestive, diagnostic și tratament. Prof. dr. Adina Croitoru, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Un psihiatru rupe tăcerea după moartea Ștefaniei Szabo: Stau peste 24 de ore la program! Nimeni nu înțelege sacrificiul medicilor
EXCLUSIV Tratamentul anti-cancer cu celule T modificate genetic. Dr. Ștefan Ciurea, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Apneea obstructivă în somn, factorul ascuns care îți compromite sănătatea respiratorie. Dr. Ela Bănică: Află prea târziu
EXCLUSIV Bolnavii de cancer așteaptă cu lunile diagnosticul, apoi alte luni tratamentul: "Avem dovezi foarte triste"
EXCLUSIV De ce sunt arătate femeile cu degetul. Dr. Andreas Vythoulkas: Trebuie să ne descurcăm!
EXCLUSIV Totul despre hipertensiunea pulmonară. Prof. univ. dr. Cristian Oancea, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Burnout în spitale. Prof. dr. Irinel Popescu, despre tradiția efortului dus la extrem în medicină: Chiar și cu ore de odihnă nu recuperăm
EXCLUSIV Călătorești în America de Sud? Ce trebuie să știi
EXCLUSIV Arta, medicament pentru suflet. Dr. Elena Demetrescu și dr. Mircea Penescu, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Pneumonia și rujeola ucid copii în România din cauza vaccinării scăzute. Prof. dr. Doina Pleșca: Este ciudat pentru o țară europeană
EXCLUSIV Provocările psihiatriei moderne. Conf. univ. dr. Cozmin Mihai, la Academia de Sănătate
Conf. univ. dr. Cozmin Mihai, medic primar psihiatru, vine la Academia de Sănătate.
EXCLUSIV Boala venoasă cronică, simptome și tratament. Toni Feodor, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Hadronterapia, tehnica ce permite vindecarea unor forme de cancer letale. Părintele Luca: Ajungem la chirurgie fără incizie
Această terapie vindecă cele mai letale forme de cancer. În plus, este un soi de chirurgie, dar fără incizie.
EXCLUSIV Legătura dintre flora intestinală și bolile cronice. Dr. Sanda Maria Crețoiu, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Când e necesară operația varicelor
EXCLUSIV Chirurgia viitorului: vor putea roboții să opereze singuri. Dr. Mugurel Bosînceanu: Chirurgul își asumă întreaga responsabilitate
EXCLUSIV Diferența dintre migrenă, cefalee, durere de cap. Dr. Adina Roceanu | Academia de Sănătate
EXCLUSIV Inovație în Cardiologie. Dr. Dumitrescu: Practică, soluții aplicabile și complicații. Dr. Costache: Tehnologii robotice
EXCLUSIV Paradoxul tratamentului lui Donald Trump. Dr. Gabriel Tatu-Chițoiu, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Telechirurgia în era 5G. Cum se operează de la mii de kilometri distanță, în timp real. Dr. Mugurel Bosînceanu: Sunt foarte puțini proctori pe glob. Controlează robotul de la distanță
EXCLUSIV Bolile inflamatorii intestinale, afecțiuni sistemice cu impact digestiv, hepatic și cutanat. Dr. Răzvan Iacob: Inflamația digestivă să fie stăpânită
Prioritate la toaletă oriunde în țară. Cine are acest drept.
