Long-COVID, subdiagnosticat. Simptomele infecției pe termen lung, ignorate
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
Profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul Organizației Mondiale a Sănătății în România, este de părere că țara noastră a intrat deja în valul doi de...
"Toate țările din UE se află pe un trend crescător. Multe dintre statele membre, în perioada verii, au înregistrat puține îmbolnăviri și, practic, acolo discutăm foarte clar de un al doilea val. Noi suntem, practic, în aceeași situație, cu diferența că, spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat în multe țări din UE, noi am avut un număr destul de mare de cazuri permanent și atunci am avut o creștere liniară, începând cu dată de 1 iunie și cu momente de stabilizare, de o săptămâna două, după care numărul de cazuri creștea în continuare.
Sunt preocupat de cifrele pe care le-am văzut la raportarea testelor efectuate duminică, când pe de-o parte am avut un record pentru o zi de duminică și am avut 20% dintre probele testate pozitive, ceea ce mă face să cred că suntem într-un moment de transmitere comunitară intensă", a declarat profesorul Alexandru Rafila pentru Digi 24.
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
Cererea AstraZeneca pentru medicamentul de prevenire COVID primește o evaluare accelerată în UE.
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.