BREAKING NEWS Rafila: trebuie să ajungem la 100.000 de vaccinări pe zi
Profesorul Alexandru Rafila a declarat luni, 22 martie, că ar fi bine să se ajungă la circa 100.000 de vaccinări pe zi.
Reprezentantul României la OMS, profesorul Alexandru Rafila, consideră că trebuie să se ajungă la 100.000 de vaccinări pe ca Românai să nu ”rămână o insulă de transmisibilitate înaltă”.
”Asta e important, să reușim să nu rămânem o insulă de transmisibilitate înaltă, iar în ceea ce privește reușita campaniei de vaccinare, chiar dacă în momentul de față suntem undeva pe la mijlocul clasamentului. (...) Stăm mai bine (n. r. la campania de vaccinare) decât ne-am fi așteptat, dar repet, este important - trebuie să ajungem la 100.000 de administrări de vaccin zilnic ca să putem să disuctăm despre o speranță de încheiere a pandemiei”, a apreciat Alexandru Rafila.
Potrivit acestuia, în lunile aprilie și mai vor veni foarte multte doze de vaccinuri în România. ”Atunci, cred că succesul campaniei de vaccinare în România se mută din zona de aprovizionare, logistică, în zona de comunicare. Aici, la comunicare, eu nu sunt așa de optimist pentru că tot timpul am avut probleme cu comunicarea, iar comunicarea, transparența, dar în adevăratul sens al cuvântul - nu o transparență făcută să dinamiteze un anumit proces, ci să încurajeze un anumit proces cum ar fi vaccinarea”, adăugat Rafila la o emisine a Antena 3.
COVID încă există! Care sunt simptomele în 2025 și cât timp durează. De ce ar fi bine să te testezi?
Probleme pulmonare ascunse, descoperite la copiii cu long-COVID
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
Infecția cu COVID în sarcină, legată de risc dublu de autism la bebeluși
EXCLUSIV Paxlovid: când apare în România, cine îl poate lua. Cum acționează nirmatrelvir și ritonavir, substanțele din Paxlovid. Rafila: S-a semnat contractul. Va fi disponibil la recomandarea medicului
UE a autorizat vaccinul actualizat pentru COVID. Vizează tulpina JN.1
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
COVID, impact asupra creierului. Reduce nivelul de cortizol
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
EXCLUSIV Noua tulpină COVID, creștere semnificativă a numărului de cazuri. Prof. univ. dr. Carmen Dorobăț: Se aseamănă cu virozele respiratorii. Nu necesită tratament simptomatic
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
Structuri ciudate descoperite în sângele pacienților cu COVID
China neagă acuzația CIA cu privire la apariția COVID din laborator: E extrem de puţin probabil să fi existat o scurgere din laborator
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
Ceața cerebrală din Long COVID, descifrată. De ce milioane de oameni au pierderi de memorie
OMS a definit boala răspândită "prin aer", după confuzia din perioada COVID. Oamenii de știință spun că "ar fi putut să coste vieți"
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
COVID, asociat cu o boală autoimună dureroasă. Apare la peste un an de la infectare
Creierul afectat de COVID-19. Trunchiul cerebral, cheia simptomelor pe termen lung
Conexiune surprinzătoare între COVID-19 și regresia cancerului. COVID activează celulele anti-cancer
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
EXCLUSIV Tratamentul oral anti-COVID, ce trebuie să știi. Prof. dr. Aysel Florescu: Este demonstrat ca eficiență virală. A redus foarte mult riscul de spitalizare
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
Studiu NIH: Testele de laborator, incerte pentru diagnosticul de long-COVID
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
EXCLUSIV Ce să faci după un test pozitiv COVID-19. Cât timp mai trebuie să te izolezi. Prof. dr. Simin Aysel Florescu explică
EXCLUSIV Medicamentul banal pentru răceli sau infecții, nociv pentru sănătate. Anca Crupariu: Efect dramatic
A fost infectat cu coronavirus timp de 613 zile. Cazul lui a uimit cercetătorii: Conduce la apariția unor variante unice, sensibile
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
Ce se întâmplă cu cei care NU au avut COVID
COVID-19 revine în România. Medicii, semnal de alarmă
EXCLUSIV Doina Pleșca: Există o mare problemă legată de vaccinare. Nu este obligatorie, dar trebuie să ne sporim spiritul civic și să prezentăm corect minusurile și plusurile fiecărui vaccin
Moderna retrage aprobarea vaccinului combinat gripă - COVID
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
