COVID, impact asupra creierului. Reduce nivelul de cortizol
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
Paturile de la Terapie Intensivă din spitale se ocupă nedorit de repede. DC Medical a discutat cu medici de la două mari spitale din țară unde se tratează cazuri...
Neprimirea unei fetițe, de 10 ani, la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara din cauza lipsei de locuri la Terapie Intensivă a arătat, încă o dată, gravitatea situației create din pricina numărul mare de infectări.
”Era vorba de o fetiță de la Arad care era cu comorbidități și necesita Terapie Intensivă. Și pe Terapie Intensivă, noi nu mai avem niciun loc și nu am putut să o primim”, a declarat medicul Virgil Musta. Spitalul a fost nevoit, tot din pricina lipsei de locuri la Terapie Intensivă, să transfere pacienți cu COVID. ”Am avut o femeie care a trebuit să o transferăm pentru că era cu risc de a trebui intubată. Am transferat-o la Spitalul Județean din Arad, la ATI”, precizează Musta.
Acesta mai spune că de câteva zile unitatea medicală unde lucrează a primit un spațiu cu 45 de paturi din cadrul unui Centrul de Recuperare Cardiovasculară. O gură de oxigen. Ar mai exista posibilitatea ca la Spitalul Municipal din Timișoara să se facă o secție de COVID. Probabil la Cardiologie sau la secția de Medicina Muncii, însă nu se știe sigur.
Atunci când în județul în care ar trebui să fie internat bolnavul cu formă severă de COVID nu mai sunt locuri la Terapie Intensivă, explică medicul Musta, se solicită ajutor în județele limitrofe. ”Dacă nici în ele nu e loc, atunci la nivelul Bucureștiului este un comandament care se uită să vadă unde sunt locuri în țară și trimit acolo”, adaugă specialistul.
Nici la Institutul Matei Balș din București lucrurile nu stau prea bine.
”Dacă vorbim de Terapie Intensivă, lucrurile stau și mai rău pentru că, pe de o parte, nu avem un număr mare de locuri, iar ele sunt întotdeauna ocupate și când se eliberează imediat există cereri și cererile vin din țară, și vin și de la pacienții noștri care sunt cu forme grave și care sunt menținuți pe secțiile de non-terapie, dar pot oricând să se degradeze. (…) La noi, deocamdată, funcționează în așa fel lucrurile încât pacientul poate să ajungă la noi pentru evaluare chiar dacă nu avem locuri”, afirmă medicul Adrian Marinescu de la Institutul Matei Balș.
Iar dacă după acea evaluare a pacientului se stabilește că suferă de o formă medie sau severă de COVID-19 și are nevoie de internare se apelează la Centrul de comandă din București. ”Și dacă nu găsim o soluție pentru că Centrul de comandă e depășit și, atunci da, se întâmplă ca pentru acel pacient să găsim o variantă orice alt spital mai aproape sau mai departe. Lucrul ăsta se întâmplă zilnic”, adaugă medicul Marinescu.
Iar, continua acesta, când acel Centru de comandă ”nu găsește o soluție se aglomerează camera de gardă cu pacienții gravi care au nevoie de internare și au nevoie de internare într-un timp scurt și nu există o soluție și sunt timpi de așteptare”.
Ce e de făcut? ”Clar, trebuie găsite variante ca să fie mai multe locuri și nu mă refer doar la Terapie Intensivă”, consideră medicul Adrian Marinescu.
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
Cererea AstraZeneca pentru medicamentul de prevenire COVID primește o evaluare accelerată în UE.
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
XEC este noua variantă COVID care se răspândește rapid. A fost detectată în Germania, iar acum se răspândește rapid în Europa.
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.