Scandalul bebelușilor infectați cu stafilococ: Maternitate închisă de DSP, explicațiile conducerii
Directia de Sănătate Publică București a impus Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu” să sisteze internarile începând de astăzi până ce este &icir...
După ce 12 copilași care s-au născut la Maternitatea Giulești și au fost apoi internați la Spitalul Grigore Alexandrescu s-a dovedit că sunt infectați cu stafilococ auriu rezistent la meticilină (MRSA), Direcția de Sănătate Publică București și-a trimis inspectorii în control la „Panait Sîrbu". Aseară, deși inițial nu dispusese o astfel de măsură, DSPMB a anunțat că „având în vedere situația apărută în cadrul unității spitalicești privind cazurile de infecții nosocomiale cu Stafilococ Auriu MRSA, precum și faptul că măsurile instituite nu au avut rezultatele așteptate, conducerea DSPMB consideră necesare instituirea unor măsuri mai severe de combatere și limitare a infecției cu Stafilococ Auriu MRSA".
Practic, „începând cu data de 30.11.2018 (astăzi, n.r.) se sistează toate internările în unitatea spitalicească. Pe măsura ce spațiile vor fi eliberate prin externarea pacienților, acestea vor fi închise și se vor aplica procedurile de curățenie și dezinfecție terminală, urmate de efectuarea probelor de autocontrol. IÎntreg personalul medico-sanitar depistat ca purtător de Stafilococ Auriu MRSA va fi scos din activitate până când va finaliza tratamentul specific și probele de recontrol ale exudatelor nazale vor fi negative. Se va efectua exudatul nazal pentru întreg personalul unității sanitare, precum și pentru toți pacienții internați în unitatea sanitară. În cazul rezultatelor pozitive pentru pacienții internați vor fi consemnate în biletul de externare, inclusiv în scrisoarea medicală către medicul de familie, în vederea instituirii tratamentului adecvat".
Măsuri exagerate sau imposibil de aplicat, susține conducerea
În replică, însă, conducerea Maternității susține că măsurile sunt exagerate, ba chiar unele ar fi ilegale. Purtătorul de cuvânt al instituţiei, dr. Doru Pană, a recunoscut că după data de 6 noiembrie 9 asistente şi 2 medici de la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu" au fost depistați cu stafilococ auriu MRSA, dar suține că aceştia sunt purtători sănătoși.
„Când am fost anunţaţi de Direcţia de Sănătate Publică că au fost cazuri, s-au recoltat probe imediat, şi undeva la mijlocul lunii noiembrie au ieşit analizele, şi aceia fost înştiinţaţi să îşi ia tratament, chiar dacă ei sunt sănătoşi, chiar dacă tratamentul undeva este degeaba", susține dr. Pană. El a explicat că oprirea internărilor nu se face așa, din condei, ci că trebuie să ai „nişte probe clare că s-a întâmplat pe secţia respectivă".
„Noi toţi suspectăm că pe Secţia de neonatologie a fost transmiterea, dar atâta timp cât nu avem nişte probe clare aşteptăm raportul Direcţiei de Sănătate. Nu poţi nici să scoţi omul de la locul de muncă, pentru că te poate da în judecată, nu poţi nici să închizi secţia pentru că intri în alte probleme tehnice şi administrative şi legale, şi atunci practic ai o perioadă de timp în care eşti legat de mâini şi de picioare. Nu poţi să faci decât să speri, să aştepţi şi să te rogi", a continuat Doru Pană.
Săptămâna viitoare, la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu" erau programate 80 de intervenții chirurgicale a căror desfășurare este incertă.
Medicul lasă să se înțeleagă și că infecția cu stafilococ auriu MRSA n-ar fi ceva senzațional. „Acest risc există permanent. Dar în principiu s-au luat măsuri (...) (Personalul medical, n.r.) se spală de trei ori ca să pună mâna pe copil o dată. (...) S-au dispus măsuri de igienizare. Zona în care au lucrat angajaţii respectivi a fost eliberată, nu o dată ci de mai multe ori. Ulterior, împreună cu Direcţia de Sănătate Publică s-au creat nişte protocoale în aşa fel încât să se limiteze o eventuală infectare a altor copilaşi", susțin purtătorul de cuvânt de la Giulești.
Dr. Pană s-a plâns că legea din România ar fi împotriva medicilor, pe care nu-i apără contra proceselor intentate de părinți. Și că, din cauza proceselor, medicii trebuie să se plimbe aiurea între tot felul de instituții ca să dea explicații.
„Părinţii şi pacienţii din România ar trebui să fie foarte atenţi cu acest dat în judecată, pentru că dacă ei vor da personalul tot timpul în judecată, personalul va pleca în străinătate unde este apărat de legi. În România legea nu apără personalul medical. Personalul medical are doar obligaţii în România, nu există drepturile personalului medical, ci doar drepturile pacientului. Legea este făcută astfel încât pacientul să te poată da în judecată peste tot (...) Ei trebuie să o facă când au dovezi clare".
Explicațiile sale despre cum a acționat conducerea Maternității Giulești, în VIDEO:
-
De ce unele tipuri de brânză se întind la cald, iar altele nu23.03.2026, 21:44
-
-
-
De ce eșuează tratamentele contra cancerului23.03.2026, 19:55
-
Ce tip de cartofi alegi pentru copt, prăjit sau fiert23.03.2026, 18:40
EXCLUSIV Infertilitatea, în creștere. Dr. Alice Barbu: Din cauza obiceiurilor toxice și substanțelor din parfum, haine, lenjerie intimă
EXCLUSIV Ce trebuie să știi despre vaccinul anti-HPV. Dr. Ciprian Cristescu: E un ajutor! Previne infecția cu HPV și scade numărul cazurilor de cancer de col uterin
EXCLUSIV Adevărul despre mamografie. Dr. Ștefan Voiculescu: A fost o capcană. Lumea o vede ca examenul sânului
Testele care pun diagnosticul de cancer la sân. Adevărul despre mamografie. Cât de devreme ar trebui să faci o mamografie.
EXCLUSIV Cancerul de col uterin, prevenție. Raluca Sîmbotin (MSD Romania): Provoacă 350.000 de decese. Sunt prevenibile
EXCLUSIV Examinarea glandelor mamare, esențială. Dr. Emel Nuraltay: Să ne asigurăm că nu există formațiuni. Pot degenera
Această zonă sensibilă, plină de receptori, poate ascunde celule canceroase ce se pot răspândi.
Candidoza: simptome și cauze. Greșeala zilnică ce provoacă Candida în corp
Sindromul ovarelor polichistice: simptomele ascunse. "Este o afecțiune foarte neînțeleasă"
Semnele ascunse ale sindromului ovarelor polichistice. De este o boală greu de diagnosticat. Trei din patru femei rămân nediagnosticate.
EXCLUSIV Cancerul de col uterin, semnale de alarmă. Dr. Ciprian Cristescu: Asta e tragedia! Descoperim în stadii avansate
EXCLUSIV Sindromul ovarelor micropolichistice și fertilitatea. Dr. Alice Barbu: Rezerva ovariană e fixă, nu se poate modifica, nu se poate îmbunătăți
Ce este fertilitatea și ce este rezerva ovariană. Ce se întâmplă cu rezerva noastră ovariană.
EXCLUSIV Sarcina și urgențele obstetricale, ce trebuie să știe viitoarele mame. Dr. Ingrid Gheorghe (SANADOR): Impact major
EXCLUSIV FIV: cât durează și ce trebuie să știi. Dr. Alice Barbu: Succesul în FIV nu înseamnă doar embrion implantat, ci o sarcină dusă la termen
Sindromul ovarelor polichistice, cauze. Dr. Nicoleta Lupașcu: Se dezvoltă la femeia care are insulinorezistență
Această boală macină femeile. Are consecințe majore, dar grav este că 70% dintre femei nu sunt diagnosticate.
Sindromul ovarelor polichistice: ce nu știai despre el. Cele 7 tipuri diferite de boală
Știai că există 7 tipuri diferite ale sindromului ovarelor polichistice? Care sunt acestea și care e cel mai întâlnit tip.
EXCLUSIV Endometrioza, afecțiunea din ce în ce mai prezentă în rândul tinerelor. Dr. Ciprian Andrei Morariu: Găsim chisturi endometriotice cu dimensiuni și volum crescut
Această boală apare la vârste din ce în ce mai tinere și duce la complicații serioase.
EXCLUSIV De ce să faci chimioterapie înainte de operație. Dr. Ștefan Voiculescu: Nu pierzi timpul din TREI motive importante. E urgent să rezolvi metastazele
EXCLUSIV Planificarea unei sarcini, pașii esențiali recomandați de specialiști. Dr. Emel Nuraltay: Multe ar trebui făcute! Să nu existe riscuri
EXCLUSIV Vaccinul anti-HPV, eficient pentru prevenirea a cinci tipuri de cancer. Dr. Matei Bâră: Sunt dependente de HPV
Acest tratament previne cinci tipuri de cancer. Este cel mai eficient.
EXCLUSIV Cum știi că ai gonoree. Semnul de pe lenjeria intimă: Este foarte zgomotoasă, dar ușor de tratat
Ce este gonoreea, care sunt simptomele, cauzele, cum se pune diagnosticul și cum se tratează.
EXCLUSIV Cauza care provoacă nașterea prematură. Dr. Cornelia Preda: Mi se pare interesant și e o chestie istorică. Normal că nu poți să duci la termen
Care sunt cauzele care provoacă nașterile premature și de ce au loc nașterile premature. Ce a dezvăluit un medic din Grecia.
EXCLUSIV Vârsta optimă pentru a rămâne însărcinată. Dr. Emel Nuraltay: Întâlnim dificultăți
EXCLUSIV Tratamentul pentru endometrioză. Dr. Elvira Brătilă: Nu este o boală a cărui tratament e doar chirurgia. Le dăm pacientelor un scor de fertilitate
Tratamentul pentru endometrioză este în primul rând chirurgical? Medicul Elvira Brătilă ne-a vorbit despre tratamentul bolii.
