Barbie cu diabet de tip 1, cu monitor și pompă de insulină
Barbie face istorie lansând prima păpușă cu diabet de tip 1, echipată cu dispozitive reale care ajută la gestionarea bolii.
Dacă liniile pe care le ai în palmă formează o anume literă, acesta este smenul că destinul tău este să fii un mare lider!
Cititul în palmă s-a „născut” în astrologia hindusă acum câteva mii de ani și s-a răspândit rapid în Asia și apoi în Europa, după ce Aristotel a aflat de ea. Aristotel l-a învățat arta de a citi palma și pe Alexandru cel Mare, care a folosit-o pentru a afla caracterul soldaților săi.
De data aceasta ne vom concentra asupra semnificației literei „M” cu doar unii oamenii o au formată de liniile din palmă.
Litera aceasta formată în palmă este destul de rară, e alcătuită din patru linii (două lungi și două mai scurte) care se întâlnesc în parte din centru spre extremitățile palmei, aproape de baza degetelor arătător.
Oamenii care au acest semn sunt destinați unei cariere fabuloase și vor acumula bogății extraordinare. Ei au un nivel ridicat de încredere în sine, motivație și disciplină. Cel mai adesea sunt atrași de jurnalism, scris și educație, iar acestea sunt sferele în care se vor îmbogăți.
Litera M pe palmă simbolizează lideri capabili, noroc pe tot parcursul vieții, mare prosperitate și o intuiție excelentă.
Experții din acest domeniu susțin că persoanele cu litera M pe palmă sunt adevărate detectoare umane de minciuni, simțind când oamenii nu le spun adevărul, iar această caracteristică este mai pronunțată la femei.
Barbie face istorie lansând prima păpușă cu diabet de tip 1, echipată cu dispozitive reale care ajută la gestionarea bolii.
Zeci de copii au ajuns de urgență la spital cu simptome severe de toxiinfecție alimentară.