Sindromul Havana care i-a afectat pe diplomații americani, o nouă ipoteză: atac energetic

DCMedical Team |
Data publicării:
Dureri de cap, migrene
Dureri de cap, migrene

Cei care investighază Sindromul Havana, care i-a afectat pe diplomații americani, au acum o noup ipoteză. Se presupune că ar fi niște atacuri energetice cu o armă necunoscută.  

Un astfel de incident pare că s-a petrecut petrecut în noiembrie anul trecut în apropierea peluzei ovale din partea de sud a Casei Albe, în urma căruia un oficial al Consiliului de Securitate Națională s-a îmbolnăvit. Într-un alt episod, din 2019, un oficial de la Casa Albă a raportat un atac similar în timp ce-și plimba câinele într-o suburbie din Virginia, în afara Washingtonului.

Simptomele par asemănătoare cu atacurile misterioase și invizibile care au provocat efecte debilitante în cazul a zeci de angajați ai unor ambasade americane din străinătate și în rândul unor membri ai serviciilor de informații.

Prima dată astfel de cazuri s-au înregistrat în 2016, în rândul personalului diplomatic american de la Havana, de unde și numele de „sindromul Havana”.

Sunt simptome inexplicabile, care apar din senin, de la amețeli și țiuit de urechi la dureri de cap puternice și greață, uneori însoțite de un „zgomot pătrunzător” neidentificat. Unele dintre persoanele afectate au primit tratament pentru leziuni cerebrale și chiar au fost nevoite să se pensioneze. 

În acest context, suspiciunile s-au îndreptat către Rusia și China și au apărut discuții despre o armă cu microunde sau chiar o bombă cu microunde, scrie Digi 24.

Sisteme de supraveghere ultraperformante, posibile vinovate

„S-ar putea să nu fie vorba nici despre o armă cu microunde, nici despre o bombă cu microunde, ci pur și simplu o neatenție majoră a unor sisteme de supravghere foarte avansate”, a declarat fizicianul Cristian Presură, marți seara, la Digi24. „S-ar putea, la fel de bine, să nu fie ceva intenționat. De exemplu, acolo, la Havana, Cuba să fi folosit sisteme de supraveghere - fie cu microunde, fie cu ultrasunete - foarte avansate, cu o intensitate foarte mare, cu care ei îi supravegheau pe diplomații americani și care în final i-au afectat pe aceștia. Au au fost afectați indirect, pentru că au fost supravegheați”, a spus fizicianul.

În cazul a două îmbolnăviri, simptomele au apărut imediat ce funcționarii respectivi ar fi trecut printr-o poartă de securitate. „Sunt tot felul de aparate care scanează corpul. Și noi, când trecem la aeroport, suntem scanați de tot felul de aparate pentru a nu avea obiecte periculoase. Dar în zonele sensibile, așa cum este Casa Albă, în mod sigur sunt și scannere mult mai performante. Se poate ca unele dintre aceste scannere performante să fi provocat aceste afecțiuni”, și-a continuat ideea fizicianul Cristian Presură.

Cum funcționează arma cu microunde

Atunci când se vorbește despre eventuale microunde, cel mai probabil nu este vorba despre ceva similar cu ceea ce știm noi de la cuptorul cu microunde.

„Cuptorul nostru din bucătărie are o frecvență de aproximativ 3 gigahertzi și primul lucru pe care îl face este să încălzească pielea. Există arme cu microunde care folosesc aceste frecvențe și ele sunt folosite în mod special direct către oameni pentru a provoca o încălzire, iar pielea lor arde și în felul acesta oamenii sunt îndepărtați de anumite zone. Numai că aici nu cred că este vorba de aceste frecvențe. Dacă sunt aparate, scannere sau arme chiar cu microunde, ar trebui să aibă alte frecvențe, mai joase, în așa fel încât să penetreze corpul, să nu rămână doar la suprafață și să-l încălzească”, a explicat Cristian Presură.

Pe de altă parte, în funcție de frecvență, în funcție de obiectele care se caută, și scannerele pot fi dotate cu microunde. „Se scanează mai multe frecvențe - nu numai frecvențe înalte, ci și frecvențe joase, și frecvențe radio, în funcție de situație, de ceea ce trebuie căutat”, spune fizicianul. 

La Havana s-a vorbit și despre ultrasunete. „Acolo a fost vorba tot așa, de un aparat de supraveghere în primul rând, cu ultrasunete, foarte performant, care ar fi provocat aceste efecte”, consideră Cristian Presură.

Ce șanse sunt să aflăm adevărul  

N-ar trebui să ne așteptăm ca producătorul sau utilizatorul acestor scannere performante să recunoască o eventuală eroare, mai spune fizicianul.

„Toate aceste lucruri țin de tehnologia militară și nu cred că ajung în spațiul public, dar în mod sigur, în interiorul sistemului, dacă se observă astfel de comportări, se iau măsuri. Noi, în cercetarea civilă, trebuie să fim deschiși cu societatea și trebuie să urmăm absolut toate regulile. Când e vorba de aparate militare, de aparate de supraveghere militară, regulile sunt puțin diferite. Îmi imaginez că, în mare, și ei se supun regulilor pe care și cercetarea civilă le are, dar la un moment dat, lucrurile ar putea să mai scape de sub control, însă într-o perioadă foarte scurtă, se reajustează. Dacă într-adevăr ei ajung la concluzia că acesta este cauza, în mod sigur vor lua măsuri în așa fel încât să nu mai apară pe viitor”, este de părere Cristian Presură.

„Dacă intensitatea este foarte mare, orice undă, la un moment dat, devine periculoasă. Și lumina devine foarte periculoasă, ne încălzește efectiv sau la un moment dat, ne produce cancer, dacă conține mult ultraviolet etc., deci orice undă care are o intensitate foarte mare ne produce rău și la fel se întâmplă și cu microundele”, mai spune fizicianul.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel