Spitalul Militar din București împlinește vineri, 13 septembrie, 188 de ani. În 1895 era primul spital european dotat cu lumină electrică și spălătorie cu aburi.
Spital militar, profesie. Spitalul Militar Central din București aniversează vineri, 13 septembrie, 188 de ani. Reprezentanții acestuia amintesc, într-o postare pe Facebook, care sunt momentele esențiale din existența unității medicale. Rândurile sunt semnate de general maior medic conf. univ. dr. Florentina Ioniţă-Radu, comandantul Spitalului Militar Central.
Spicuim câteva repere:
"13 septembrie - 188 de ani în care tradiţia a mers şi merge, prin noi, mai departe.
A fi medic militar nu înseamnă doar o profesie, ci o vocaţie care, ulterior, va fi modelată de valorile istoriei şi tradiţiei, iar toate astea se citesc în destinul celor care au pus pietrele de temelie ale României mari. Ei au fost cei care au renunţat, prin gesturi de mare nobleţe sufletească, la tot ceea ce însemna "eu" şi au construit pentru ceilaţi şi, implicit, pentru noi, cei de astăzi.
(...) Aniversarea a 188 ani de la emiterea decretului de înfiinţare a Spitalului Militar Central, de către Spătarul Alexandru Ghica este un moment de bucurie care se cuvine a fi împărtăşit cu tot ceea ce numim, astăzi, generic, societate românească modernă, pentru că această instituţie medicală a fost în permanenţă racordată cu tot ceea ce a presupus frământare şi evoluţie, cultură şi progres. De aici au plecat izvoare de tradiţie, de la oameni cu viziune, determinare, profesionalism şi excelenţă academică.
(...) Precursorii actualelor spitale militare (în prezent tot mai puţine pe cuprinsul ţării, ca urmare a scăderii efectivelor militare şi a reducerii numărului de paturi, impuse de reformele actuale ale sistemului de sănătate) se numeau lazarete, denumire având două înţelesuri: de loc izolat, acesta corespunzând spitalelor militare de mai târziu, şi, respectiv, de contaminare, care corespundea (parţial) unităţilor profilate pe o patologie conexată bolilor infecto-contagioase, dat fiind faptul că vorbim despre o epocă marcată de epidemii.
La 13 septembrie 1831, dată la care pompierii duceau o luptă eroică în Dealul Spirii, sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu, împotriva a 5.000 de turci, domnitorul ţării l-a însărcinat pe şeful oştirii, spătarul Alexandru Ghica, să organizeze de urgenţă „Spitalul pentru oastea pământească". Şeful acesteia se conformează şi îi dă doctorului Johann Georg Andreas von Grünau (1784–1857) misiunea să întocmească proiectul spitalului ostăşesc, prima instituţie de acest fel din ţară.
Este data oficială de naştere a Spitalului Militar. Sediul a ceea ce avea să se numească, pentru început, „Lazaretul Regimentului 1", se afla în cadrul Mânăstirii „Mihai Vodă". Primul şef al noii instituţii a fost medicul Georg Johann Andreas von Grünau, colonel-doctor ce asigură conducerea instituţiei sanitare în perioada cuprinsă între anii 1831 şi 1837. Medicul german, absolvent al medicinei la Göttingen, a fost primul organizator al serviciului medico-militar, având o contribuţie importantă, dar mai puţin cunoscută, la începuturile învăţământului de profil din Țara Românească. (...)
În martie 1853, vine în ţară Carol Davila, pe care domnitorul Barbu Bibescu îl numeşte oberştab doctor şi medic şef al oştirii şi al Spitalului Militar. Generalul de divizie dr. Carol Davila va fi cel de-al cincilea şi cel mai „longeviv" comandat al acestui aşezământ, în perioada 1853–1882, dar şi reformatorul acestui sistem. Cu el începe o nouă etapă, nu numai a Spitalului Militar Central, ci şi a celorlalte servicii sanitare ale oştirii. Eforturile sale vor fi îndreptate, în perioada 1853–1884, în direcţia modernizării, optimizării şi formării cadrelor pentru asistenţa sanitară a armatei, atunci când înfiinţează „Şcoala de mică chirurgie", devenită, ulterior, „Şcoala naţională de medicină şi farmacie".
(...) După război, la denumirea Spitalului Militar Central s-a adăugat şi „Regina Elisabeta", ca o recunoaştere a modului în care aceasta se implicase în ajutorarea răniţilor. (...)
"Proba de foc" a medicilor ce lucrau în Spitalul Militar s-a derulat în anii războiului de reîntregire naţională 1916-1919. În prima parte a războiului, pe timpul asalturilor trupelor române, în cadrul Spitalului Militar din Bucureşti s-a asigurat îngrijirea miilor şi zecilor de mii de răniţi şi bolnavi.
Avea să urmeze apoi drama ocupaţiei, iar Spitalul Militar Central a fost evacuat la Iaşi, în cadrul spitalului ieşean "Socola". (...)
La data de 25 iunie 1941, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Spitalul Militar Central îşi schimbă profilul din spital militar de pace în spital mixt de zonă interioară. Este grav avariat în urma bombardamentelor aeriene din primăvara anului 1944, pentru continuarea activităţii medicale fiind dispersat pe trei pavilioane.
După anul 1946, Spitalul Militar va parcurge un amplu proces de transformare şi adaptare la cerinţele socio-profesionale, menţinând permanent, în pofida vicisitudinilor vremurilor, un nivel profesional ridicat. În acest context, au fost continuate activitatea didactică, ştiinţifică şi dialogul cu spitale militare, din ţară şi din străinătate, precum şi cu spitale şi clinici civile.
În anul 1996, prin atestarea senatului Universităţii de Medicină şi Farmacie din Bucureşti (decizia Ministerului Învăţământului şi Ştiinţei nr. 11.503/1996) denumirea este "Spitalul Clinic Militar Central".
(...) Nu aş vrea să închei înainte de a aduce un omagiu tuturor celor care ne-au deschis drumul către prezentul zilei de astăzi şi a transmite un îndemn atât către generaţiile care sunt deja aici, cât şi celor care vor veni: nu vă limitaţi numai la ce simţiţi, fiţi puternici şi determinaţi să depăşi orice provocare, asumaţi-vă şi trăiţi sub deviza Tradiţie, Încredere, Profesionalism pentru a putea duce, mai departe, crezul şi simbolurile medicine militare!".
Care sunt serviciile medicale de care vor putea beneficia persoanele fără asigurare medicală, în ce condiții și care e diferența dintre asigurați și neasigurați.
Iată lista serviciilor medicale gratuite de care beneficiază românii care nu plătesc asigurare de sănătate la stat.
OMS arată printr-un studiu că inegalităţile sociale reprezintă peste 50% din factorii care determină starea de sănătate.
