Cocoașa, cifoza, cauze și tratament. Ilie: Nu trebuie să stai drept ca o coloană de bambus. O înclinare mai mare devine deficit postural
Cocoașa, denumită medical cifoză, este o rotunjire exagerată, în față, a părții superioare a spatelui.
Cocoașa, denumită medical cifoză, este o rotunjire exagerată, în față, a părții superioare a spatelui.
Vertijul poate avea mai multe cauze, printre care și perturbarea echilibrului, Cum să scapi de amețeală, chiar la tine acasă.
Hernia de disc este o afecțiune care poate să apară și cu înaintarea în vârstă. La ce trebuie să fim atenți în perioada următoare.
Care sunt cauzele durerii de spate, dar și cum putem scăpa ușor de ele, chiar de la birou.
Torticolisul, gâtul înțepenit, poate avea o serie de cauze, fiind în același timp și simptomul unor afecțiuni.
Perioada sarcinii vine cu o serie de provocări, fizice, pentru viitoarea mamă, iar exercițiile fizice pot veni în sprijinul acesteia.
Care este cauza durerii lombare și cum poate fi prevenită aceasta.