Tumoră de mari dimensiuni, operată la Spitalul Județean din Baia Mare
Tumora de mari dimensiuni a fost operată la Spitalul Județean din Baia Mare. Dimensiunea tumorii i-a surprins chiar și pe medicii care au efectuat intervenția.
O intervenție chirurgicală complexă a avut loc luni, la Spitalul Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare. Intervenția a fost realizată fără probleme de specialiștii unității medicale, se arată pe pagina de socializare a unității medicale.
“Este vorba despre o pacientă de 62 de ani, din județul Satu Mare, care a fost trimisă în secția de Chirurgie Toracică pentru o formațiune tumorală intratoracică dreaptă. S-a intervenit chirurgical în anestezie generală, cu intubație selectivă (dr. Alina Păușan, medic primar ATI). Intraoperator, am identificat o formațiune tumorală gigantă care ocupa două treimi din hemitoracele drept, extrem de hemoragică.
Împreună cu colegul meu, dr. Marius Urcan – medic primar chirurgie toracică, am reușit excizia acestei formațiuni în totalitate“, explică dr. Giuliano Petruț, medic primar chirurgie toracică în cadrul spitalului județean din Baia Mare.
Complexitatea cazului a constat în dimensiunile mari ale formațiunii tumorale - aceasta având un diametru de aproximativ 25 centimetri și o greutate de 1.500 grame, dar și a numeroaselor vase de neoformație intra și peritumorale.
Evoluția postoperatorie a fost favorabilă, pacienta fiind supravegheată în secția de Chirurgie Toracică a Spitalului Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, mai arată medicii care au efectuat operația.
Alimentul care regenerează ficatul. Irinel Popescu: Anulează efectele toxice ale alcoolului
EXCLUSIV Varicele pot duce la ulcer venos! Adevărul despre varice - ce se întâmplă dacă ai aceste vene pe picioare?
EXCLUSIV Limfedemul: ce este și cum se tratează. Cum știi dacă ai vase limfatice. Marius Ciurea: Duce la handicap sever. Membru umflat, greu și dureros
EXCLUSIV Semnul banal al AVC-ului. Dr. Sorin Băilă: Nu vezi cu un ochi
Acesta este cel mai banal semn al AVC-ului. Nici măcar nu îți dai seama că, de fapt, ai suferit un accident vascular cerebral ischemic.
EXCLUSIV Copiii, prioritate pentru transplantul hepatic. Dr. Laura Bălănescu: Așa este peste tot în lume
Aceștia sunt pacienții care au prioritate în ceea ce privește transplantul hepatic.
EXCLUSIV Nisip și pietre la fiere: pot fi eliminate naturist? E bine să scoți colecistul preventiv? Dr. Dragoș Romanescu: În realitate nu se întâmplă asta! De la pancreatită acută, până la Oddită
EXCLUSIV Toracoscopia, intervenția care elimină nodulul pulmonar. Dr. Bogdan Tănase: Vorbim intervenții care înseamnă o agresiune chirugicală mai mică asupra organismului
Această intervenție elimină nodulii pulmonari, cu condiția ca aceștia să fie depistați precoce.
EXCLUSIV Puncție hepatică: ce este, când se face și de ce să nu te temi de ea. Dr. Dragoș Romanescu: Poate fi evitată. O valoare AFP peste 400 e suficientă pentru tratament
Medicul chirurg Dragoș Romanescu ne-a vorbit despre puncția hepatică. Pentru ce este utilizată puncția și când e nevoie de ea.
De ce să nu mănânci cireșele cu tot cu sâmburi. Poți chiar să mori
Cancerul de sân: simptome, cauze, tratament. E al treilea cel mai frecvent tip de cancer din România
Cancerul de sân este al treilea cel mai frecvent tip de cancer din România. Care sunt simptomele, cauzele și pașii detratament
Operația de micșorare a stomacului, când și cum este recomandată. Gabriel Matei: Salvează viața. Recuperare rapidă
Operația de micșorare a stomacului este o modalitate de a pierde în greutate prin modificarea sistemului digestiv.
EXCLUSIV ESWL, tehnica minune fără bisturiu. Ce boli tratează. Dr. Rucsandra Manu: A creat o revoluție! Tratăm pacienții fără să îi mai operăm
EXCLUSIV Tehnica ce operează creierul uman. Dr. Dan-Răzvan Benția: E un fel de Waze sau Google Maps. Este fabuloasă! Vă dați seama?
Tehnica minune considerată de medici Waze-ul sau Google Maps-ul medicinei. "Vă dați seama? Ne arată în timp real unde suntem în operație".
Cancerul care nu prezintă simptome. Roxana Boanță: Pacienții nu au semne
EXCLUSIV Când este nevoie de chimioterapie. Semnul care stabilește stadiul cancerului. Medicul Ioan Cordoș: Atunci știm exact stadiul! Ei stabilesc dacă e incipient sau avansat
Senologia benignă, ghid pentru practica medicală actuală. Dr. Ștefan Voiculescu: Dietă, alegerea sutienului, dermatocosmetice, îngrijirea sânului
Operațiile de cancer, impact asupra imunității
Colecistita, inflamația vezicii biliare, complicații. Cristian Smaranda: Provoacă suferința ficatului. Poate duce la pancreatită acută
Ce să faci și ce să nu faci după ce te-ai operat. Sănătatea ta este o prioritate
EXCLUSIV Primul semn banal al unei tumori hepatice. Testul care pune diagnosticul. Dr. Dragoș Romanescu: Sugerează apariția unui cancer, de cele mai multe ori grefat pe ciroză hepatică
Care este primul semn al unei tumori hepatice. La ce ar trebui să fie atenți pacienții.
O nouă abordare ar putea schimba regulile donării de rinichi. Sute de vieți salvate în plus pe an
EXCLUSIV Ce trebuie să știi despre nodulii mamari. Dr. Cătălin Jianu: Stadiu avansat
EXCLUSIV Tehnica ce tratează cancerul de rect. Buliga: Are rezultate extraordinare. Așa ceva este de neimaginat
Care e tehnica ce poate trata cancerul de rect sau cancerul rectal.
