Turism: de când vor putea călători românii în Grecia și în ce condiții

Călătorie
Călătorie

Sezonul turistic începe în curând, iar ministrul grec al Turismului a anunțat de când vor putea călătorii românii în Grecia și în ce condiții.

Sezonul turistic în Grecia va începe oficial pe 14 mai, însă turiştii români şi cei din UE vor putea veni încă de la mijlocul lunii aprilie şi vor putea petrece Paştele în această ţară, a declarat, vineri, ministrul grec al Turismului, Charis Theocharis, aflat în vizită la Bucureşti.
„România este prima ţară pe care o vizităm după finalizarea planului de deschidere a sezonului. Avem un plan integrat şi vrem să arătăm că se poate face turism şi în condiţii de pandemie, iar turiştii să aibă o experienţă frumoasă şi să fie în siguranţă, ei şi ceilalţi”, a spus ministrul grec.
El a arătat că, pentru a intra în Grecia, turiştii trebuie să îndeplinească una dintre cele trei condiţii: fie să prezinte un test negativ, fie dovada vaccinării, fie să fi trecut prin boală şi să prezinte un test de anticorpi.
De asemenea, turiştii pot fi testaţi aleatoriu la graniţă cu teste rapide, iar cei testaţi pozitiv vor sta în carantină într-un hotel din Grecia, costurile de cazare fiind acoperite de partea greacă.
La fel ca anul trecut, copiii sub 10 ani nu necesită testare, notează Agerpres.

"Ne dorim ca UE să facă proceduri foarte rapide pentru a dezvolta şi a emite certificatul verde de sănătate, dar până atunci purtăm discuţii tehnice cu ministrul român al Turismului să acceptăm certificatele emise de statul român, care să fie şi în limba engleză", a arătat Theocharis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Articole Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2022 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt1
YesMy