Virusul Nipah transmis de lilieci, potențial epidemic grav. Avertisment specialiști
Un virus letal numit Nipah, care este transmis de lilieci și care a provocat deja epidemii umane în Asia de Sud și Asia de Sud-Est, are un potențial epidemic grav, au atras atenția specialiști în...
Virusul, identificat în 1999 în Malaysia și Singapore, care a provocat epidemii cu rate de mortalitate cuprinse între 40% și 90% și s-a răspândit pe mii de kilometri în Bangladesh și India, nu are încă leac, neexistând medicamente sau vaccinuri împotriva acestuia, au indicat specialiștii.
„Au trecut douăzeci de ani de la descoperirea lui, însă lumea încă nu este dotată în mod adecvat pentru a face față amenințării la adresa sănătății la nivel global reprezentată de virusul Nipah", a declarat Richard Hatchett, director executiv al Coaliției pentru Inovații în domeniul Pregătirii pentru Epidemii (CEPI), care participă săptămâna aceasta la o conferință pe tema Nipah, în Singapore, citat de Reuters.
CEPI, un parteneriat între specialiști în afecțiuni și organizații publice, private, caritabile și civile, a fost înființată în 2017 pentru a încerca grăbirea dezvoltării unor vaccinuri împotriva bolii infecțioase nou-apărute și necunoscute.
Printre primele obiective ale sale se numără Nipah, un virus transmis în principal de anumite tipuri de lilieci și porci infectați, dar și în mod direct, de la o persoană la alta, precum și prin alimente contaminate.
În doi ani de la descoperirea sa, Nipah se răspândise în Bangladesh unde a provocat mai multe epidemii din 2001.
Un focar de Nipah din 2018, în Kerala, India, a provocat decesul a 17 persoane.
„Epidemiile de Nipah au fost până în prezent limitate la Asia de Sud și Asia de Sud-Est, însă virusul are un potențial epidemic grav, deoarece liliecii frugivori Pteropus care sunt purtători ai virusului se regăsesc în zonele tropicale și sub-tropicale, unde trăiesc peste două miliarde de oameni", a subliniat Hatchett.
Specialistul a indicat de asemenea că Nipah poate fi transmis de la o persoană la alta și se poate răspândi, teoretic, în zone dens populate.
Conferința de două zile pe tema Nipah, prima care se concentrează pe acest virus cu potențial letal, a început luni și este organizată de CEPI și Facultatea Medicală Duke-NUS din Singapore, notează Agerpres.
„În prezent nu există medicamente sau vaccinuri specifice pentru infecția cu virusul Nipah, chiar dacă Organizația Mondială a Sănătății a identificat-o ca fiind o boală prioritară'', a declarat Wang Linfa din cadrul Facultății Medicale Duke-NUS și copreședinte al conferinței. Linfa și-a exprimat speranța că evenimentul din Singapore va stimula experți din lumea întreagă să identifice modalități de combatere a virusului Nipah.
-
-
-
De ce bulionul este mai sănătos decât roșiile proaspete24.02.2026, 17:18
-
-
Stratus, noua variantă COVID care face ravagii. Specialiștii avertizează: Ar putea fi cea mai contagioasă de până acum
Distanțarea socială nu oferă protecție reală împotriva infecțiilor respiratorii
Creștere cu 21% a cazurilor de COVID-19 în România. 58 de noi infectări în ultima săptămână, inclusiv reinfectări
Diferența dintre gripa A și gripa B. Care e mai periculoasă și de ce
Care sunt simptomele rujeolei și cât timp durează vaccinul? Diferența dintre rujeolă și varicelă. Experții răspund la 6 întrebări cheie
Cât de periculos este să stai pe vasul de toaletă
Virusul care stârnește îngrijorare în Europa
Alertă în Europa. Un virus periculos transmis de țânțari provoacă îngrijorare.
EXCLUSIV Sezonul de gripă 2025-2026 începe mai devreme. Vaccinarea, esențială
5 locuri din camerele de hotel unde se ascund cele mai multe bacterii
Botulism: alimentele cu risc și semne de contaminare. La ce să te uiți când deschizi un borcan sau o conservă
Virusul care duce la umflarea creierului provoacă îngrijorare
Europa, în alertă maximă. Pregătiri pentru următoarea pandemie
Europa se pregătește pentru o nouă pandemie. Un inamic necunoscut ar putea declanșa următoarea criză globală de sănătate.
Virus gripal nou: Subclada K a A(H3N2) detectată și în România
Europa se confruntă cu cea mai gravă epidemie de febră aftoasă de la începutul secolului, avertizează FAO
Avertismentul DUR al FAO: Europa se confruntă cu cea mai gravă epidemie.
Copiii, expuși riscurilor pe termen lung după infectarea cu COVID-19
COVID duce la complicații grave și pe termen lung. Afectează rinichii, stomacul și inima.
Febra denga şi chikungunya, în curând endemice în Europa. Ce arată un studiu nou
Cât de utile sunt, de fapt, mănușile nesterile. Ce trebuie să știi dacă ești pacient
Noua tulpină a virusului gripal ar putea copleși spitalele și provoca mii de decese
Noua variantă Covid NB.1.8.1, identificată în Franța. Ce trebuie să știm despre noua tulpină
Varianta COVID NB.1.8.1 face ravagii în Franța și Asia. Experții se tem de un nou val devastator.
Pisicile, afectate de gripa aviară. Specialiștii trag un semnal privind o viitoare pandemie
Pandemia ce ar putea fi declanșată de pisici. Face ravagii, este avertismentul specialiștilor. Încălzirea vremii va înrăutăți situația.
