Terapii împotriva cancerului, produse în România, disponibile cel mult într-un an
În România vor exista cel târziu peste un an terapii contra cancerului, care vor fi produse în România. Este vorba despre imunoterapia și terapia prin modificarea celulelor T, acele celule...
Prof. Dr. Virgil Păunescu, directorul Institutului OncoGen, institut de cercetări medicale legat de Spitalul Județean Timișoara și șeful Departamentului de Științe Funcționale și al disciplinei de Imunologie de la UMF Victor Babeș, alăturat Spitalului Județean Timișoara, a fost invitatul emisiunii Academia de Sănătate, realizată de academicianul dr. Irinel Popescu. Directorul OncoGen a explicat în cadrul emisiunii că până într-un an, aceste terapii vor putea fi produse chair aici, în România, la Timișoara, ceea ce va reduce foarte mult costurile terapeutice.
Una dintre variantele de producție pentru terapiile cu celule T modificate genetic este aceea a colaborării cu o companie străină, a precizat prof. dr. Virgil Păunescu. „O alterantivă este o negociere cu o companie străină care le produc - și sunt vreo două sau trei companii străine care produc aceste celule, la nivel mondial - și colaborarea asta poate să însemne că la un preț mai scăzut, celulele T ale pacientului sunt trimise în străinătate, în laboratoarele specializate în manipulare genetică, după care sunt trimise înapoi și administrate pacientului. Asta este o variantă relativ simplă și facilă. Rămâne în continuare problema prețului, pe care oricât l-ai negocia, în momentul de față această tehnologie este scumpă”, a precizat el.
Terapia cu celule T modificate genetic este una din cele mai noi descoperiri în terapiile pentru cancer și presupune ca celulele T - acelea care luptă cu celulele canceroase și sunt „păcălite” de celulele canceroase care apoi se înmulțesc – să fie modificategenetic pentru ca apoi să recunoască și să distrugă eficient celulele canceroase. Acest tip de terapie este posibil să fie disponibilă în România în cel mult un an, după cum a arătat în cadrul emisiunii prof. dr. Virgil Păunescu. „Noi deținem capacitatea de a manipula această tehnologie și de a schimba foarte rapid ținta, adică nu va trebui să așteptăm în permanență progresul altora pentru ca pacientul român să beneficieze de ceva. Noi putem, cu această tehnologie, să intrăm în competiție, să avem propriile trial-uri clinice, propriile metode de tratament”, a mai spus el.
-
-
Cancerul pulmonar: diagnostic precis în câteva minute, nu în săptămâni13.07.2026, 22:38
-
-
-
5 moduri surprinzătoare în care poți folosi coaja de pepene în bucătărie13.07.2026, 19:45
EXCLUSIV Oncologia, între provocări și soluții. Prof. dr. Patriciu Achimaș-Cadariu, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Intersecția dintre artă și medicină. Dr. Andy Chirculescu, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Ce este, de fapt, infertilitatea. Dr. Andreas Vythoulkas: NU este o boală!
EXCLUSIV De ce sunt arătate femeile cu degetul. Dr. Andreas Vythoulkas: Trebuie să ne descurcăm!
EXCLUSIV Bolile inflamatorii intestinale, tot mai frecvente. Dr. Răzvan Iacob: Extrem de important să le putem diagnostica corespunzător
EXCLUSIV De ce gâfâi la urcatul scărilor? Semnul banal care ascunde o boală gravă. Dr. Cristian Oancea: Supraviețuirea, limitată
EXCLUSIV Cum se împart banii în sănătate. Conf. dr. Adrian Pană, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Pneumonia și rujeola ucid copii în România din cauza vaccinării scăzute. Prof. dr. Doina Pleșca: Este ciudat pentru o țară europeană
EXCLUSIV De ce devine alergarea în natură un pericol. Prof. dr. Codruț Sarafoleanu: Cauză de suferință
EXCLUSIV Bolile infectocontagioase și vaccinarea, provocări majore pentru copii. Prof. dr. Doina Pleșca: Rată mare de morbiditate și mortalitate
EXCLUSIV Călătorești în America de Sud? Ce trebuie să știi
EXCLUSIV Mitul bătrâneții, demontat de prof. dr. Gabriel Ioan Prada. De ce cedează corpul de fapt și care este adevărata cauză
EXCLUSIV Cum se pune diagnosticul de infertilitate. Dr. Andreas Vythoulkas: Lucrurile sunt împărțite
EXCLUSIV Prof. dr. Codruț Sarafoleanu explică cum funcționează aplicația pentru alergii
EXCLUSIV Bolile inflamatorii intestinale. Dr. Răzvan Iacob, la Academia de Sănătate
Dr. Răzvan Iacob este invitatul zilei la Academia de Sănătate.
EXCLUSIV Totul despre infertilitate. Dr. Andreas Vythoulkas, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Totul despre hantavirus. Prof. dr. Simin Aysel Florescu, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Congres Internațional de Cardiologie. Victor Costache și Silviu Dumitrescu, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Poluarea, un nou factor major în declanșarea astmului și alergiilor. Prof. dr. Florin Mihălțan: Provocarea deceniului. Mare amenințare
EXCLUSIV Ce înseamnă burnout, de fapt, și de ce apare: cele 3 tipuri de epuizare. Dr. Adela Ciobanu: Mulți pacienți nu sunt stresați
EXCLUSIV Dezinformare medicală în online. Monica Cercelescu, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Boala care afectează un milion de români. Prof. dr. Florin Mihălțan: Exacerbări severe. Capcane care ascund afecțiunea
Boala care afectează un milion de români. Poți suferi de aceasta și să nu îți dai seama încă de la început, iar consecințele sunt grave.
