Adevărul despre cât de contagios e noul coronavirus: membrii aceleiași familii, nu toți se infectează. Explicațiile unui medic
Boala COVID-19 continuă să îi surprindă pe cercetători, astfel, deși este un virus foarte contagios, în unele situații, nici măcar membrii aceleiași familii nu se îmbolnăvesc, chiar dacă sunt în casă cu o...
Noul coronavirus are încă multe necunoscute, în ciuda faptului că cercetările au fost intense de la declanșarea pandemiei. Medicii încă nu înțeleg cum e posibil ca, deși este considerat foarte contagios, să existe persoane care locuiesc în aceeași casă, aceeași familie, și totuși să nu se îmbolnăvească toți membrii familiei.
Medicul Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta din Capitală, confirmă astfel de situaţii, chiar dacă sunt mai rare, şi explică cum este posibilă o astfel de situaţie.
Potrivit medicului, principalul motiv este sistemul imunitar foarte rezistent, dar există şi persoane care neutralizează virusul imediat ce a intrat în corp. Secretul este legătura cu structura genetică individuală
"Sunt două situaţii care pot fi luate în discuţie. Prima este cea în care imunitatea celorlalţi membri ai familiei este foarte bună şi să reuşească să distrugă coronavirusul în momentul în care acesta intra în corp.
Sunt studii efectuate în acest moment care precizează că la anumite persoane, macrofagele (o subcategorie a globulelor sângelui, cu rol important în sistemul imunitar - n.r.) au capacitatea de a capta virusul SARS-CoV-2 care ajunge în plămâni şi să-l neutralizeze. Însă nu ştim care este tipul de persoane şi ce structură genetică au acestea care permite acest tip de răspuns extrem de eficient", a explicat dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului Marius Nasta din Capitală.
De asemenea, medicul a atras atenţia că virusul SARS-CoV-2 se poate lua oricum şi de oriunde, de aceea trebuie să fim foarte atenţi, să purtăm mască şi să păstrăm distanţa faţă de alte persoane. Sunt însă și persoane care stau în casă cu bolnavi COVID, însă nu se contaminează, a subliniat medicul la Antena 3, spunând că reacţia la virus ţine de ADN-ul fiecăruia dintre noi.
-
-
-
-
-
Am astm? Semnele pe care mulți le ignoră și cum se pune diagnosticul09.09.2026, 15:39
NB.1.8.1, noua variantă COVID care stimulează infecțiile. Care sunt simptomele
De ce copiii care răcesc mai des sunt mai protejați de COVID-19. Explicațiile cercetătorilor
A fost infectat cu coronavirus timp de 613 zile. Cazul lui a uimit cercetătorii: Conduce la apariția unor variante unice, sensibile
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
Ai rămas fără miros după COVID? Cât timp poate persista problema
COVID, impact major asupra creierului. Efectele vizibile chiar și după 3 ani de la infectare
UE a semnat un contract pe 4 ani cu Moderna pentru vaccinuri împotriva COVID-19
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
Cazurile COVID-19, în creștere în Europa: Doar jumătate dintre țări au raportat decesele cauzate de COVID
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.
COVID-19, în creștere. Jurma: Creștere de cel puțin 300% a cazurilor noi și a deceselor
Canada anulează acordul pentru fabricarea vaccinurilor Novavax Covid-19
Lockdown-ul impus de COVID a accelerat îmbătrânirea creierului. Adolescenții, cei mai afectați
Probleme pulmonare ascunse, descoperite la copiii cu long-COVID
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
Boala fatală asociată cu COVID. Poate fi declanșată și de infecțiile ușoare. Cum se manifestă
China neagă acuzația CIA cu privire la apariția COVID din laborator: E extrem de puţin probabil să fi existat o scurgere din laborator
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
Creștere îngrijorătoare a cazurilor COVID-19 în România
EXCLUSIV Remdesivir, tratamentul injectabil pentru COVID. Prof. dr. Simin Aysel Florescu: Administrarea se face în spitale
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
Celule zombie în vasele de sânge. Uite ce s-a întâmplat cu sângele tău dacă ai avut COVID
Suprafețele din lemn reduc transmiterea COVID. Au proprietăți antivirale naturale
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
Ce se întâmplă dacă ai avut COVID. Legătura dură cu AVC și Parkinson
Vaccinul COVID-19, investiție medicală care a salvat vieți și bani, arată cel mai recent studiu
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
Alertă COVID-19 în România. 4.846 de cazuri noi raportate într-o singură săptămână
EXCLUSIV Paxlovid: când apare în România, cine îl poate lua. Cum acționează nirmatrelvir și ritonavir, substanțele din Paxlovid. Rafila: S-a semnat contractul. Va fi disponibil la recomandarea medicului
Cum s-a răspândit COVID-19 prin coloana de aerisire a blocurilor vechi
Long-COVID lovește femeile mai mult decât bărbații. Efectul secundar care apare la femeile de peste 40 de ani
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
