Adulții nevaccinați au un risc de infecție de 5 ori mai mare față de cei vaccinați anti-COVID. STUDIU CDC

Experții de la Centrul pentru Controlul Bolilor din SUA susțin că adulții nevaccinați au un risc de infecție de 5 ori mai mare în comparație cu adulții vaccinați cu trei doze.

Specialiști de la Centrul pentru Controlul Bolilor din SUA susțin că persoanele adulte care nu sunt vaccinate anti-COVID au un risc mult mai mare să se îmbolnăvească de COVID.

”Adulții nevaccinați au avut un risc de infecție de 5 X mai mare în comparație cu adulții vaccinați cu schemă completă și rapel (booster). Un nou studiu publicat de CDC evidențiază că protecția împotriva infecției din perioada predominată de varianta Delta și în timpul apariției Omicron a fost mai mare în rândul persoanelor vaccinate cu schemă completă și rapel (booster), în special pentru persoanele cu vârsta mai mare de 50 de ani.

Concluzia: Vaccinarea a protejat împotriva infecției cu SARS-CoV-2, chiar dacă varianta Omicron a devenit predominantă.

Toate persoanele eligibile trebuie să se vaccineze cu doza de rapel (booster). Studiul CDC: https://bit.ly/mm7104”, arată cei de la Ro Vaccinare.

Oficialii anunță sâmbătă, 12 februarie, 18.751 de noi îmbolnăviri cu infecția COVID. ”Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 12 februarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 18.751 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate  157 decese, dintre care 13 anterioare intervalului de referință”, se arată într-un comunicat. 

Vineri, 11 februarie, s-au raportat 22.737 de cazuri noi de persoane infectate cu COVID și 132 de decese (71 bărbați și 61 femei), dintre care 5 anterioare intervalului de referință.

Joi, 10 februarie, s-au anunțat 26.466 de noi cazuri COVID și 139 de morți din cauza acestei boli. ”Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 10 februarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 26.466 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate  139 decese, dintre care unul anterior intervalului de referință”, se arată într-o informare.

Miercuri, 9 februarie, au fost raportate 27.346 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2 și 176 decese.

Marți, 8 februarie, s-au înregistrat puțin peste 36.000 de noi îmbolnăviri cu infecția COVID: ”Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 8 februarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 36.269 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 193 decese, dintre care 9 anterioare intervalului de referință”.

Luni, 7 februarie, s-au înregistrat aproape 17.000 de noi cazuri COVID.

Duminică, 6 februarie, oficialii au precizat că s-au înregistrat 16.108 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 12.813 mai puțin decât în ziua anterioară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2022 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt1
YesMy