Alegerile alimentare, influențate de „prietenii” virtuali

DCMedical Team |
Data publicării:
Știrile zilei
Știrile zilei

„Prietenii” virtuali de pe paginile de social media ne pot influența alegerile alimentare, în bine sau în rău, au constatat cercetătorii britanici.

Alegerile alimentare pe care le facem pot fi influențate fără să ne dăm seama. Utilizatorii rețelelor de socializare au o probabilitate mai mare să mănânce fructe și legume - sau să mănânce junk food - dacă cred că prietenii lor fac la fel, arată un nou studiu realizat la Universitatea Aston din Birmingham, England. 

Cercetătorii au cerut celor aproape 400 de studenți participanți să estimeze cât de multe fructe, legume, gustări și băuturi zaharoase mâncau prietenii lor, în funcție de ce postau pe Facebook zi de zi.

Acei participanți care au crezut că amicii lor de social media au mâncat cele cinci porții zilnice recomandate de fructe și legume, la rândul lor, au mâncat o porție suplimentară de vegetale.

Dar la fiecare trei porții de fani junk consumate de amicii virtuali, subiecții aveau tendința, la rândul lor, să servească o porție suplimentară de alimente nesănătoase și băuturi zaharoase.

„Acest studiu sugerează că putem fi influențați de partenerii noștri din social media mai mult decât ne dăm seama atunci când alegem anumite alimente", a declarat co-autorul studiului, Lily Hawkins, o doctorandă în psihologia sănătății la Universitatea Aston din Birmingham, Anglia.

„Se pare că subconștient contabilizăm modul în care se comportă ceilalți atunci când facem propriile alegeri alimentare".

Rezultatele studiului, publicate luna aceasta în jurnalul Appetite, aduc dovezi că cercurile sociale online influențează obiceiurile alimentare ale oamenilor și sugerează că ar putea fi posibil să utilizăm social media pentru a încuraja alimentația sănătoasă.

„Implicația (acestor rezultate, n.r.) este că putem folosi social media ca un instrument pentru a ne corecta reciproc comportamentul alimentar în cadrul grupurilor și că putem utiliza aceste cunoștințe ca instrument pentru intervențiile de sănătate publică", a spus Hawkins într-un comunicat de presă al universității.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel