Avertismentul pediatrilor: Vom avea din ce în ce mai mulți copii cu COVID și chiar decese
Medicii pediatri spun că, deși boală COVID nu este chiar atât de înspăimântătoare pentru copiii care au un sistem imunitar bun, numărul cazurilor de infectare va crește și, odată cu el, și cel al deceselor....
Spitalele de pediatrie sunt și ele pline cu pacienți COVID în acest al patrulea val al pandemiei. Medicii susțin că în secțiile ATI au ajuns copii care sufereau și de alte boli grave precum două infecții in același timp, insuficientă renală cronică sau neuroblastom – o formă de cancer la copii. Managerul Spitalului de Urgență de Copii „Grigore Alexandrescu” din Capitală, conferențiar doctor Alexandru Ulici a atras atenția, la Radio România Actualități, că pe măsură ce trebuie să crească numărul de paturi destinate îngrijirii copiilor cu COVID-19, se închid alte secții.
Creșterea numărului de paturi ATI COVID înseamnă închiderea unor secții
„Avem acum 33 de pacienți, 10 în Terapie Intensivă, suntem la capacitate deocamdată maximă. Mai avem posibilitatea să mai mărim numărul de paturi, pentru că mai avem atât monitoare cât și paturi cu surse de oxigen. Problema este că în momentul în are încercăm să mai mărim ceva, din cauza circuitelor, practic desființăm secții. Pentru că nu putem asigura circuite atât pentru COVID cât și pentru non-COVID. Cred că nu sunt spitale în România pregătite pentru așa ceva. Cred că nicăieri în lume nu au fost spitale pregătite pentru așa ceva și cred că acesta a fost motivul pentru care în mai multe țări, nu doar în China, s-au construit spitale în mare grabă, exact când a început pandemia, tocmai pentru că nu puteau asigura circuitele pentru pacienți”, a arătat Conf Dr Alexandru Ulici
Operații cu programare
La fel ca în spitalele de adulți, și cele de copii au întâmpinat aceleași probleme în pandemie, accesul pacienților cronici în spitale fiind îngreunat iar operațiile făcute cu programare.
„Amânări avem de când a început pandemia și lucrăm pe liste de programare care uneori pot fi respectate, alteori nu pot fi respectate. Este foarte greu, noi suntem un spital un pic mai special, pentru că suntem un spital de urgență, care asigură și bolnavii cronici, și programele naționale, facem cam tot ce se poate face, de fapt. Și în celelalte spitale același lucru se întâmplă, și cu urgențe și cu bolnavi cronici”, a spus managerul Spitalului Grigore Alexandrescu, la Radio România Actualități.
Dr Alexandru Ulici a arătat că în România lipsesc trei lucruri în ceea ce privește pediatria - coordonarea, cabinetele de consultații, dar și spitalele de bolnavi cronici.
La rândul său, Conf Dr Mihai Craiu, de la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului din Capitală a precizat că în ceea ce privește amânarea cazurilor care nu sunt COVID nu a fost refuzat niciun copil cu boală cronică gravă.
Internarea părinților alături de copii
„Noi suntem centru regional de referință pentru boli cronice, avem pacienții cu fibroză chistică și imunodeficiență, avem programul de retinopatie și de fallow up de nou născuți, deci avem niște pacienți foarte fragili. Și în fața acestei situații am avut repetate întâlniri săptămâna trecută pentru a contura și a pune în practică niște circuite care să protejeze în primul rând acești pacienți superfragili, deoarece pacienții cu infecție SARS-CoV-2, ei și părinții lor, pentru că acum prin cadrul legal care există suntem obligați să ținem și mamele acestor copii, în cazul în care se infectează și, bine, nu sunt adulți de ATI, că n-am avea echipamentele să-i intubăm și să-i protejăm ventilator, dar ceilalți adulți însoțitori sunt și ei în grija noastră”, a spus Conf Dr Mihai Craiu.
Deși la copii mai des problemele apar după ce s-au vindecat de COVID, la cum evoluează aceste val al pandemiei, medicii se așteaptă la o creștere a cazurilor și în rândul lor.
„Nu e o catastrofă extraordinar de mare maladia la copil. De ce? Pentru că știm din aceste două articole-seminare publicate în cele mai prestigioase medicale din lume, în Nature și în Science, că un copil în fața virusului SARS-CoV-2 folosește alt tip de apărare, respectiv imunitatea înnăscută, de aceea are mult mai puțin Sindrom Inflamator în faza a doua a bolii și tot în acest fel se explică de ce adulți tineri sau adolescenți aparent sănătoși fac complicații amenințătoare de viață sau char mor, pentru că ei sunt purtători ai unor mutații genetice care fac autoanticorpi. Cum a schimbat valul 4 datele problemei? Prin contagiozitatea mult mai mare decât precedentele tulpini circulante, în momentul da față fiind înregistrate 6 milioane de cazuri confirmate pediatrice în SUA și aceste cazuri s-au tot acumulat de astă-vară. Există o creștere timp de 10 săptămâni consecutive cu o creștere de 30 de ori a numărului de cazuri nou raportate săptămânal, astfel încât din cazurile nou raportate în fiecare săptămână copiii au ajuns să reprezinte mai mult de un sfert în SUA. Deci, către asta ne îndreptăm și noi, nu avem altă imunitate. La copil, problemele legate de SARS-CoV-2 sunt mai degrabă în viitor, adică Sindromul Inflamator Multisistemic sau MIS-C și Post-Acute COVID Syndrome (PACS) sau Long Covid, acestea vor fi probleme serioase peste vreo două luni. De acum încolo, dintr-o mie de infectați ne așteptăm la un astfel de pacient și din păcate 1% din aceste forme foarte grave de complicație inflamatorie post-COVID poate să și decedeze. Adică ne-am aștepta, pe cifre românești, să avem unul sau decese și în România prin Sindrom Inflamator Multisistemic”, a spus Conf Dr Mihai Craiu.
Numărul cazurilor la copii va crește
În schimb, managerul Spitalului Grigore Alexandrescu crede că număr real de cazuri de COVID la copii va fi mult mai mare decât atât.
„Apropos de vârstele cele mai afectate, într-adevăr și noi ne confruntăm cu situații grave la sugarii cu COVID care sunt la Terapie Intensivă. Problema este că din păcate cred că cifrele acestea pe care cu toții le-am văzut cândva din statisticile americane sau vest-europene n-or să se potrivească chiar cu cifrele de la noi. Va fi cu siguranță o patologie diferită, nu pot să garantez că mai gravă neapărat, dar va fi ceva diferit pentru că sunt diferențe majore de abordare. Într-un fel este hrănit un copil în America, în Europa de Vest, și într-un fel este hrănit la noi. Ne confruntăm cu copii care vin la vârsta de 14 ani prima oară la un consult medical, și atunci cu siguranță ne așteptăm ca aceste cifre să nu fie chiar așa cum sunt ele prezentate, și din păcate istoria ne învață că trebuie să ne așteptăm la ce-i mai rău, nu la ce este mai bine. Asta este părerea mea. Eu cred că o să crească numărul de cazuri la copii, că or să fie din ce în ce mai multe, mai ales că este o vânătoare de vrăjitoare când vorbim despre vaccin, a ajuns să-ți fie rușine să spui în România că ești vaccinat. Imediat ți se explică că nu știi nimic. Să nu mai vorbim de faptul că părinții acestor copii nu sunt vaccinați, că închiderea școlii este una dintre cele mai mari erori care –ar putea face pentru că pe lângă faptul că nu va reduce numărul de bolnavi va crea nu numai analfabeți funcționali, ci și analfabeți emoționali din acești copii”, a mai arătat cof dr Alexandru Ulici.
-
-
-
-
Aspirina scade riscul de cancer de colon cu până la 50%13.12.2025, 19:06
-
Șoriciul, aperitivul de sezon pe care nu trebuie să-l ratezi13.12.2025, 18:02
Cum ne afectează oboseala cronică și Long COVID corpul
Probleme pulmonare ascunse, descoperite la copiii cu long-COVID
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
EXCLUSIV Paxlovid: când apare în România, cine îl poate lua. Cum acționează nirmatrelvir și ritonavir, substanțele din Paxlovid. Rafila: S-a semnat contractul. Va fi disponibil la recomandarea medicului
COVID, asociat cu o boală autoimună dureroasă. Apare la peste un an de la infectare
COVID-19 revine în România. Medicii, semnal de alarmă
Lockdown-ul impus de COVID a accelerat îmbătrânirea creierului. Adolescenții, cei mai afectați
UE a autorizat vaccinul actualizat pentru COVID. Vizează tulpina JN.1
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
Noile vaccinuri anti-COVID-19, autorizate de FDA pentru persoanele peste 65 de ani
China neagă acuzația CIA cu privire la apariția COVID din laborator: E extrem de puţin probabil să fi existat o scurgere din laborator
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
Medicii avertizează: FLiRT, FLuQE și LB.1, variante COVID-19, se răspândesc. "Au modificări în proteina spike. Ignoră imunitatea de la vaccin sau infectarea anterioară
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
ARN-ul autoamplificator, o nouă speranță pentru vaccinurile COVID-19 și tratamentele pentru cancer
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
Ce se întâmplă dacă ai avut COVID. Legătura dură cu AVC și Parkinson
JN.1, noua tulpină COVID. Se răspândește rapid. Ce se știe despre aceasta
JN.1 este noua tulpină COVID care se răspândește rapid la nivel global. Ce se știe despre aceasta.
Celule zombie în vasele de sânge. Uite ce s-a întâmplat cu sângele tău dacă ai avut COVID
COVID, impact major asupra creierului. Efectele vizibile chiar și după 3 ani de la infectare
XEC, noua variantă COVID. Se răspândește rapid
XEC este noua variantă COVID care se răspândește rapid. A fost detectată în Germania, iar acum se răspândește rapid în Europa.
Creștere îngrijorătoare a cazurilor COVID-19 în România
China spune că laboratorul din Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
Spray-ul nazal pentru alergii care poate preveni COVID-ul, răceala și alte infecții respiratorii
Descoperirea făcută acum despre COVID. Cele trei opțiuni de tratament antiviral. Adevărul despre remdesivir, molnupiravir și ritonavir
Ce s-a constatat în cazul celor trei medicamente pentru COVID-19: remdesivir, molnupiravir și nirmatrelvir / ritonavir.
FDA amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
A fost infectat cu coronavirus timp de 613 zile. Cazul lui a uimit cercetătorii: Conduce la apariția unor variante unice, sensibile
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
EXCLUSIV Cât de agresivă este EG.5, noua tulpină COVID-19. Ar trebui să ne mai temem de COVID? Carmen Dorobăț: Pandemia nu se oprește de azi, pe mâine, în 24h. Să ne așteptăm la noi variante
Medicul Carmen Dorobăț ne-a vorbit despre noua variantă COVID-19, EG. 5, care a început să îngrijoreze oamenii în această perioadă.
