Medicul chirurg Florin Chirculescu de la Spitalul Universitar de Urgență din București subliniază, într-o postare pe Facebook, despre cum funcționează sistemele de sănătate din lume, în care pacientul plătește prin timp sau bani. Exemplul verișoarei sale, de 39 de ani, mutată în Canada, fostă înotătoare de performanță, vorbește de la sine:
”Mă sună vară-mea din Canada acum niște ani: tușea, expectora, făcea 39. După glas era nașpa. Îi zic: „Fă-ți o radiografie.” Dar ea: „N-am cum, trebuie s-o recomande pneumologul.” Fair enough (ah) mă gândesc, și-i zic să se ducă la pneumolog. Dar ea: „N-am cum. Îmi trebuie trimitere de la medicul de familie.” „Păi, du-te la medicul de familie.” Și ea: „N-am cum. Medicul de familie m-a programat peste o săptămână.”Bun! Încep anamneza transoceanică, aflu una-alta, dau niște sfaturi, pa, pa.Trec două zile. „Bă, e nașpa,” sună vară-mea iar. Are vocea mai rea și suflă ca naiba – nu prea te aștepți ca o fostă înotătoare de performanță, skioare etc să respire în halul ăsta. În plus, febra crește. „Du-te la spital,” zic. Iar ea: „Am fost.” „Și?” „Și mi-au zis că nu-s urgență.” Aha, îmi spun.
Și apoi: „La radiografie ce-au văzut?” „Nu mi-au făcut nici o radiografie, nu era în protocol. Mi-au pus un Perfalgan și m-au trimis la medicul de familie.” Bun, zic, după care întreb ce-a făcut medicul de familie. Cică i-a dat Paracetamol (Perfalgan de casă), la care a adăugat, doct, un spray cu corticoid. Daʼ febră mai ai? o iau. Da, are. Și expectorația cum e - e ca albușul de ou, e galbenă, e verde? Cică e verde ca algele în putrefacție – o rupe tusea și scuipă ceva verde-putred, așa-mi zice.Acum, voi știți că-s doar chirurg toracic, chirurgii fiind ființele alea a căror inteligență ține până la coate și care vorbesc despre mașini și femei. Bine, nu mereu – nu mai spun că pe mine mă doare-n cot de mașinile sub Duesenberg Coupé sau Buick Streamliner, așa că n-am de ce să vorbesc despre căruțele imbecile care nu-mi plac. Femeile, în schimb, îmi plac: sunt mai deștepte decât bărbații, clar. Mă rog, ideea e că nu pricepeam la ce bun să prescrii un spray cu corticoid unei paciente febrile care expectora puroi.
Prin urmare, am sunat la pneumolog – ăștia-s mai citiți decât chirurgii. „Bă,” zic, „s-a schimbat pneumologia de când tai eu oameni?” Și-i zic de febră, puroi și corticoizi. Dar pneumologul: „Corticoizi?! Cine e BOUL ăla? Cine e cretinul, f...-i muma lui de decerebrat?” Îi zic că, de astă dată, nu-i unul de-al nostru, iar pneumologul, liniștindu-se, îmi spune, normal, de examen clinic, radiografie etc. „Bă,” o sun pe vară-mea. „Când te duci la pneumolog?” Cică e programată în februarie, noi fiind în noiembrie. „Auzi,” zic, „ia dă-i în plm p-ăștia! Du-te-n privat!” „În Canada n-avem privat,” spune. „Atunci dă o șpagă, fă-ți o poză, scaneaz-o și trimite-mi-o pe mail. (Pe atunci nu era whatsapp.) Ah, și nu-ți mai da cu sprayul ăla de kkt,” adaug. Iar ea: „Merci, și-așa are gust de tomberon”.
După două zile, cu febră, femeia îl resună și îi spune că a fost în SUA să-și facă radiografia, la privat.
”M-a rupt la bani.” Trimite radiografia pe mail (e neinterpretată, firește) și, ce să vezi? O pneumonie de lob inferior stâng, care tracționa pericardul, una de-aia de până și un chirurg toracic era-n stare s-o vadă. „Auzi,” zic, „la tine-n oraș îs mulți români. Vezi când vine prima rudă de-a vreunuia.”Îi fac rețeta, mă întâlnesc cu mama românului (sărut mâna, doamnă!) care pleca în Țara Socialismului-Corporatist dʼoutre Atlantique, îi dau antibioticul, vară-mea îl ia, și, la început de decembrie, scapă de belea și-mi dă telefon. Acum, trebuie să înțelegeți că vară-mea e teritorială: dacă e canadiană, apăi e canadiană – vreau să zic că nu m-a lăsat să fac mișto de noua ei patrie, spunându-mi că dacă boala se agrava, o internau ăia fără să discute. Nu, nu mințea.Bun. Nu care cumva să înțelegeți că românii sunt protocroniștii medicinei – chiar NU e cazul”.
Concluzia?
”Tâlcul e altul, și-anume că ceva-ceva tot plătești în medicină. În țările socialiste (Canada, Suedia, gen) plătești cu timp: liste de așteptare, programări îndepărtate etc. În țările capitaliste (gen US sau Utopia libertariană a lui Câțu & co.) plătești cu foarte mulți bani – atât de mulți că pot să te bage în faliment personal. Mai e și o cale de mijloc, niciodată perfectă, dar necesită viziune și inteligență – nu se pune problema în peisajul autohton actual.Așadar, vedeți ce doriți, că vi se împlinește visul, pe bune. Ce vreți să dați – timp sau bani? Le urez succes pseudoantreprenorilor din gig, mai ales: uberiști, glovo, guvernante etc., inși fericiți că-s atașați la platform economy. Ar fi marfă să se prindă că nimic nu e gratis și că precariatul pândește la colț – întrebați-l și pe contabilul Smeagol, c-o să vă spună cu gurița lui împietruită că-i mai bine să fii sănătos și bogat decât sărac și bolnav”.
