Cum să abordăm provocările actuale. Ciurea: Trebuie să ieșim din acest atac de panică
”În general nu folosesc medicamente, decât foarte puține, la bolile clasice, clare: diabet, hipertensiune, cardiopatie, restul să facem și puterea minții”, susține medicul Vlad Ciurea.
Medicul neurochirurg Vlad Ciurea a oferit câteva sfaturi pentru a putea trece cât mai bine peste perioada actuală, în care cu toții trecem prin atacuri de panică, mai mult sau mai puțin conștiente. De altfel, acesta a pus accent pe ”puterea minții”, cea care ne poate să ”vindece” mai mult decât medicamentele.
”Comanda supremă, bijuteria, creierul e dereglat. Iar dereglându-se creierul toate pleacă în jos și nu mai funcționează în condiții normale. Noi trebuie să ne facem treaba, să fim capabili, oriunde suntem în serviciu, să discutăm cât mai puțin, dar nu în sens rău, cât mai puțin în sensul că să continuăm să lucrăm în condiții cât mai bune și să rămânem cu ceea ce ne-a dat Dumnezeu, cu această bijuterie întreagă. Întrebarea este dacă putem sau nu putem. Știrile vin în valuri, părerea mea este că să evităm, și rog să se evite agresivitatea știrilor, și ele trebuie transmise, asimilate, dar sub o formă plată. Una este să anunți cu o mare fericire că a apărut primul caz de COVID în România, de parcă a fost fericire, și alta este să anunți că s-a întâmplat. Apoi, trebuie scoase toate aceste Fake News în care dintr-odată s-au golit toate sertarele, s-au golit toate mall-urile, a dispărut uleiul, benzina ajunge la niște cifre extraordinare. Asta la ce duce? La omul de rând? Ce face? Îi tremură mână, el își numără banuții. Iar peste toate astea apar și săracii refugiați”, a declarat Vlad Ciurea, la Digi 24.
Ce pot să fac dacă vine un pacient la mine?
Medicul a subliniat că sunt multe necunoscute, multe griji în jurul fiecăruia dintre noi, dar că în noi este puterea de a merge mai departe.
”Noi trebuie să ieșim din acest atac de panică pe care îl avem cu toții. Ne punem problema războiului, a zilei de mâine, a granițelor, a prietenilor, a rudelor, unii au rude și în Ucraina, alții în Republica Moldova, ce se întâmplă, unde se oprește tot acest dezastru? Ce pot să fac dacă vine un pacient la mine? Trebuie să fiu calm, trebuie să îi zâmbesc, să îi măresc încrederea în sine. Trebuie să îi dau medicamente, urmează să îl mai încarc cu medicamente, am avut și după COVID, altă dandana. În general nu folosesc medicamente, decât foarte puține, la bolile clasice, clare: diabet, hipertensiune, cardiopatie, restul să facem și puterea minții. Creierul ne ajută cu puterea minții să trecem, să vedem partea bună în toate lucrurile ca să ne revenim”, a mai spus neurochirurgul.
-
O vitamină ieftină, legată de un creier mai sănătos25.08.2026, 15:25
-
-
-
Diferența dintre genunchieră și orteza de genunchi25.08.2026, 11:39
-
Vitamina care îți distruge nervii. Dacă o iei, oprește-te și citește asta! 3 simptome pe care trebuie să le știi
Cancerul colorectal atacă tot mai mulți tineri. Dr. Dana Braic: Nu vin de frică, dar colonoscopia salvează!
Anca Sigartău, tratamentul care i-a topit tumoarea de 8 cm în 30 de zile: Nu știam că are așa putere! Au zis că mai trăiesc 1 an
Medicii i-au spus că mai are un an de trăit, dar a făcut ceva total neașteptat și tumora a dispărut! Povestea incredibilă a Ancăi Sigartău te va lăsa fără cuvinte.
Ai amețeli când te ridici brusc? Află dacă e doar hipotensiune sau ceva mai grav
Amețeala la ridicare poate fi un simptom inofensiv, dar dacă apare des sau este însoțită de alte simptome, nu o ignora.
Tiroida ta e obosită? 6 semne ignorate de femei după 30 de ani
De ce se sparg vasele de sânge în ochi. Cauza te va surprinde
Ce înseamnă dacă ți se sparge un vas de sânge în ochi? Cauza te-ar putea surprinde.
Ce se întâmplă în corp dacă ai deficit de calciu: simptome și riscuri
Știai că avem trilioane de bacterii în corp? Un detaliu te va surprinde
Bolile autoimune: pandemia tăcută care afectează oamenii fără să știe. 4 cauze care le declanșează
"Pandemia tăcută" care afectează milioane de oameni fără să știe.
Poți ridica degetul inelar fără să ridici și degetul mic? Uite de ce NU o poți face. De ce se mișcă DOAR împreună
Poți ridica degetul inelar fără să ridici degetul mic? Iată de ce este atât de greu.
Ce înseamnă când o vânătaie este verde sau neagră. Primul semn să mergi la medic
Loviturile repetate la cap pot duce la Alzheimer și demență. Cum se pot activa virusuri latente
Ion Iliescu primește suport respirator. Ce înseamnă, de fapt, "plămânul artificial" și cât de grav e
Ion Iliescu, pe "plămân artificial". Ce se întâmplă, de fapt, cu fostul președinte. De ce e încă la ATI și ce înseamnă, de fapt, suportul respirator.
