EXCLUSIV Holera, fatală pentru cei cu sistem imunitar deficitar. Dr. Marinescu: Nu este un lucru de joacă
Holera, una dintre bolile infecțioase ale războiului. Cum se manifestă și ce riscuri sunt pentru România.
Holera este o boală infecțioasă intestinală acută, contagioasă, cauzată de bacteria vibrionul holeric (Vibrio cholerae). Holera face parte din ”bolile sărăciei”, fiind răspândită de obicei prin apa contaminată și se manifestă prin diaree severă și deshidratare.
Manifestările holerei vor apărea după 12 ore, până la 5 zile de la expunere, iar acestea pot varia de la o simptomatologie ușoară la una severă. Bolnavul nu are febră.
Medicul Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș din București, a explicat pentru DC Medical care sunt riscurile în cazul holerei, pentru România, în contextul în care în Mariupol (estul Ucrainei) a fost anunțată epidemie de holeră.
”E clar că risc există, nu e foarte mare pentru că noi avem puțini refugiați prin comparație cu Polonia, de exemplu. E clar că sunt situații mult mai complicate în alte țări unde sunt mulți refugiați, plus că cei care vin la noi tranzitează pentru o scurtă durată”, a spus medicul Adrian Marinescu
De altfel, acesta a ținut să sublinieze faptul că războiul este cel care poate aduce toate bolile infecțioase, de la poliomielită până la hepatite sau difterie, însă riscul major este pentru cei aflați în zona de conflict.
”Dar din păcate, asta discutam de când a început războiul, boli infecțioase pe care le consideram, poate nu eradicate, nu mai discutam despre ele, erau cazuri izolate prin lume și nu ne gândeam că vor veni.
Dar risc o să existe și nu doar pentru holeră, inclusiv difterie, hepatite. Cu cât războiul va ține mai mult, cu atât va fi acest risc. Până la urmă este una dintre bolile infecțioase, vorbim de o boală bacteriană, vibrionul holeric, o boală intestinală acută, care este clar transmisibilă, contagioasă.
Iar aici e vorba de apa contaminată. E clar că riscul este mare pentru ei, nu știu dacă se vorbește de o epidemie acolo sau de o endemie cu riscul de a ajunge la o epidemie”, a mai spus medicul infecționist.
Holera, fatală și în câteva ore
Potrivit medicului infecționist, ”holera la persoanele cu sistem imunitar deficitar poate să dea diaree severă și deshidratare și să fie fatală în câteva ore. Nu este un lucru de joacă”.
În același timp, susține specialistul, pentru ”țări cu pretenții”, care au canalizare modernă și sisteme de tratare a apei, nu trebuie pusă în discuție apariția holerei.
”Vorbeam de Africa sau zone izolate. Fiind război, situația se schimbă. Nu trebuie să fie neapărat sărăcie. Războiul poate să aducă bolile infecțioase, pentru că oamenii locuiesc în zone aglomerate, nu au igienă”, a mai spus medicul.
Cum se manifestă holera și ce tratament există
Holera provoacă diaree severă și vărsături, care duc la deshidratare și o stare generală proastă, dar poate fi tratată dacă pacienții sunt izolați.
Semnele deshidratării:
- pliu lent cutanat;
- ochi înfundați în orbită;
- gură uscată;
- scăderea secreției sudoripare;
- tahicardie;
- hipotensiune;
- vertij;
- pierdere rapidă în greutate;
- șoc.
”Partea bună este că este ușor de tratat, și trebuie să fi foarte atent pe partea asta cu deshidratarea, poate fi cu mari probleme. Toată lumea poate să ia holera în situație de igienă precară. Nu cred că este un risc de transmitere în masă, mai ales la noi, unde lucrurile sunt clare. Nu aș vedea o problemă.
Aici marea discuție este, nu neapărat tratamentul cu antibiotic, care este util pentru a nu se extinde infecția, dar altfel, trebuie să înlocuiești pierderile de lichide. Și trebuie făcută, uneori, pe cale injectabilă”, a explicat medicul Adrian Marinescu.
Neurofeedback, soluția modernă pentru echilibru mental și performanță, la Dr. PSY
EXCLUSIV Metode terapeutice pentru cancer, explicate de dr. Lucia Stănculeanu. Opțiuni în funcție de stadiul bolii
EXCLUSIV Cum să scapi de monturi. Dr. Codrin Huszar (SANADOR): Fiecare metodă are avantaje și dezavantaje
EXCLUSIV Acces inegal la sănătate. Radu Gănescu: Zona rurală este foarte deficitară la serviciile medicale. Pacienții ajung târziu
Accesul inegal la servicii medicale pune în pericol sănătatea românilor și exercitarea democratică.
EXCLUSIV Cefaleea, o problemă globală de sănătate. Peste un miliard de oameni suferă de migrenă
EXCLUSIV Cum apar monturile și cum le tratezi corect. Dr. Codrin Huszar (SANADOR): Generează complicații
EXCLUSIV "Știm exact ce provoacă infarct și AVC cu mulți ani înainte!" Lecția profesorului John Deanfield, cardiolog de renume
EXCLUSIV România are una dintre cele mai scăzute acoperiri vaccinale din regiune. 60.000 de copii nu au primit vaccinul ROR
Marele avantaj al colonoscopiei. Cât de des se recomandă. Dr. Eliza Gangone (SANADOR) explică
EXCLUSIV Psihologia copilului și kinetoterapia se întâlnesc la DrPsy! Camelia Ștefan, interviu
EXCLUSIV Cum afectează hormonii sănătatea inimii. Boala cardiacă carcinoidă: complicația silențioasă care atacă valvele inimii
EXCLUSIV 4 din 5 cazuri de cancer de sân în România sunt depistate în stadii avansate
EXCLUSIV Sindromul de coadă de cal. Dr. Dan Aurel Nica: simptomul urgent care îi rușinează pe pacienți
CNAS: Nu există date exacte despre numărul persoanelor asigurate după 1 septembrie 2025
EXCLUSIV Eclipsa de Soare din această seară poate accentua anxietatea? Ce spune psihologul
EXCLUSIV Terapia hiperbară: cine o poate face. Dr. Mihai Băican: Funcționează ca un plămân extern
EXCLUSIV Biopsia lichidă, rol în diagnosticul și supravegherea dinamică a cancerului
Ce nu ți-a spus nimeni despre biopsia clasică. Adevărul care te va surprinde.
