Trei cazuri de scarlatină, la o școală din Drăgășani
Trei elevi de la o școală din Drăgășani, Vâlcea, au scarlatină. Ei au fost izolați la domiciliu, boala fiind transmisibilă.
Trei elevi de la Școala „Nicolae Bălcescu" din Drăgășani au fost diagnosticați săptămâna aceasta cu scarlatină - o boală infecto-contagioasă acută cauzată, de obicei, de toxinele streptococului A - fiind în prezent izolați la domiciliu, potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vâlcea.
De regulă, infecția pornește de la un focar purulent, care apare în zona faringo amigdaliană, condiție care se numește angină. Pe piele apare de obicei o uriașă erupție roșiatică cu bubițe. Transmiterea scarlatinei se face prin particulelor de saliva eliberate în aerul respirat, dar contaminarea se mai poate realiza și prin obiecte sau alimente contaminate cu bacteria respectivă.
Directoarea DSP Vâlcea, Lorena Mărgăritescu, a precizat că cei trei copii sunt din clase diferite, astfel că nu a fost declarat focar de scarlatină în școală, dar că s-au luat toate măsurile necesare pentru prevenirea răspândirii bolii.
„Am fost informați miercuri despre aceste cazuri, iar joi reprezentanții DSP au fost la școală pentru evaluarea situației. S-au luat toate măsurile necesare - cei trei elevi au fost izolați, s-a făcut dezinfecția în școală, iar elevii sunt supravegheați de către medicul unității de învățământ, zilnic fiind făcut triajul copiilor pentru depistarea eventualelor noi cazuri. Cei trei nu sunt din aceeași clasă, diagnosticul fiind confirmat doar prin teste rapide, nu și prin analize de laborator", a precizat Mărgăritescu.
Scarlatina este o boală contagioasă cauzată de streptococul beta-hemolitic de tip A, care afectează cu precădere copiii între cinci și zece ani.
Cum deosebim hantavirusul de COVID-19
COVID-19 și gripa cresc riscul de cancer pulmonar
Cum se transmite HIV?
Lepra: cauze, simptome, tratament și prevenție. Ce trebuie să știi despre această boală
Candida auris: ciuperca agresivă rezistentă la medicamente. Ce se întâmplă dacă un pacient a fost infectat
Virusul West Nile confirmat la doi pacienți din Timiș. Un caz grav la ATI
Boala legionarilor: simptomele bolii care se ascunde în aerul condiționat sau apă
Mâncarea umedă pentru pisici, plină de microbi, E.coli, Salmonella: Îmbolnăvește toată familia!
Ce trebuie să știi dacă ai avut COVID. Impactul pe termen lung
Boala care îi ingrijorează pe medici: Au reapărut cazurile grave
De ce faci herpes la gură
Infecția care te poate urmări 10 ani. Legătura șocantă dintre spitalizare și bolile incurabile
Diferența dintre gripa A și gripa B. Care e mai periculoasă și de ce
Virusul comun care crește dramatic riscul de probleme cardiace potențial fatale
Difteria revine în Europa. Adulții nevaccinați, în pericol mortal
Focare de gripă aviară H5N1. Care sunt riscurile să se transmită la oameni
Distanțarea socială nu oferă protecție reală împotriva infecțiilor respiratorii
Pisicile, un pericol ascuns pentru creier
O nouă pandemie ne amenință. Medicii, îngrijorați
O nouă pandemie, mai devastatoare decât cea de COVID, ne amenință. Medicii sunt îngrijorați.
