EXCLUSIV Chirurgia robotică: cât de mult contează mâna chirurgului și cât robotul. Prof dr Irinel Popescu
La Interviurile DC Medical, academicianul Irinel Popescu a vorbit despre cât de mult contează mâna chirurgului într-o intervenție cu un robot da Vinci.
Academicianul Irinel Popescu, ”părintele” chirurgiei robotice din România și coordonatorul echipelor de Chirurgie Robotică Digestivă de la Sanador, a explicat ce înseamnă să facă echipă cu un robot performant.
„Termenul de robot e impropriu pentru acest sistem, pentru că, în realitate, e un telemanipulator, cea care operează este mâna chirurgului”, explică specialistul, întrebat cât de mult contează mâna chirurgului într-o operație cu performantul robot da Vinci Xi.
Potrivit acestuia, „datorită sistemului informatic și mecanicii proprii, în sistemul da Vinci este eliminat tremorul fiziologic pe care orice chirurg din această lume în are”.
Academicianul subliniază versatilitatea vârfurilor brațelor robotului, cât și gradul de libertate circumferențial îmbunătățit față de primul model da Vinci - de 540 de grade, adică aproape două rotații complete:
”Acest lucru perfecționează mâna umană, o face să fie mai eficientă. În timpul unei operații, chirurgul face apel și la vedere. Mai întâi, acest sistem permite - față de laparoscopia obișnuită - vederea tridimensională care este mult mai familiară chirurgului. În al doilea rând, permite accesul în spații înguste unde, la un moment dat în chirurgia deschisă, vizibilitatea este extrem de dificil de obținut. Iată avantaje care înseamnă combinație de dexteritate chirurgicală și de mâna chirurgului cu mișcări îmbunătățite și cu instrumente net superioare celor din chirurgia deschisă sau laparoscopică la care se adaugă o vizibilitate mult mai bună și accesul în spații foarte înguste la nivelul corpului uman”.
-
-
-
Am astm? Semnele pe care mulți le ignoră și cum se pune diagnosticul09.09.2026, 15:39
-
-
O mână de nuci pe zi ar putea reduce riscul de hipertensiune09.09.2026, 14:06
Cum redefinește chirurgia minim invazivă practica medicală. Tehnici și tipuri în chirurgia minim invazivă
Colecistita, inflamația vezicii biliare, complicații. Cristian Smaranda: Provoacă suferința ficatului. Poate duce la pancreatită acută
EXCLUSIV Semnul banal al AVC-ului. Dr. Sorin Băilă: Nu vezi cu un ochi
Acesta este cel mai banal semn al AVC-ului. Nici măcar nu îți dai seama că, de fapt, ai suferit un accident vascular cerebral ischemic.
EXCLUSIV Avansuri și provocări în chirurgia vasculară. Dr. Sorin Băilă: După moartea fulgerătoare a președintelui Roosevelt, a început o luptă fără precedent
EXCLUSIV Ce poate face robotul și nu poate face medicul chirurg. Avantajul uriaș al robotului în medicină: Ne place, nu ne place, asta e. A bătut ochiul omenesc. Ca și cum ai plonja în interiorul pacientului
Analiza esențială înainte de operație. Prof. dr. Daniela Filipescu: Un mare beneficiu pentru pacient
Aceasta este analiza esențială înainte de o intervenție chirurgicală. Duce la o evoluție favorabilă post-operatorie.
De ce este bine să ai păr pe picioare. Boala gravă de care suferi când acesta lipsește. Ce spune despre sănătatea ta
De ce este bine să ai păr pe picioare și boala gravă pe care o poți avea când părul începe să cadă.
EXCLUSIV Hipertensiunea arterială și impactul asupra colesterolului. Dr. Sorin Băilă: Sunt două mari complicații
Acesta este efectul pe care hipertensiunea arterială îl are asupra colesterolului.
EXCLUSIV Metode terapeutice în chirurgia hepatică. Acad. prof. dr. Irinel Popescu: Metastazele prind o mare parte din ficat
Anestezia în trombectomia endovasculară, impact asupra pacienților cu AVC
EXCLUSIV Nodulii pulmonari, diagnostic și tratament. Dr. Bogdan Tănase: Avem nevoie de biopsie
EXCLUSIV Chirurgia robotică, standardul de aur în tratarea herniilor și eventrațiilor. Dr. Teodor Buliga: Permite lucrul "după colț"
EXCLUSIV Screening-ul pentru cancerul mamar în România, cifre îngrijorătoare. Dr. Cătălin Jianu: 12.000 de cancere depistate în ultimii ani. 4000 au decedat
Acest tip de cancer ucide românii într-un ritm alert, deși nu este cel mai invaziv tip de cancer.
Cancerul de sân: simptome, cauze, tratament. E al treilea cel mai frecvent tip de cancer din România
Cancerul de sân este al treilea cel mai frecvent tip de cancer din România. Care sunt simptomele, cauzele și pașii detratament
EXCLUSIV Ciocolata, nocivă pentru rinichi. Manu: Ai voie să mănânci o bucățică de ciocolată, cu o condiție. În anii ‘90 oamenii își pierdeau rinichiul, erau operați de două-trei ori pe aceleași rinichi
Ce efect nociv are ciocolata pentru rinichii noștri. Ce trebuie să mănânci imediat după ce ai concumat ciocolată, pentru a nu avea probleme.
EXCLUSIV Sângerarea, semn al cancerului de colon avansat. Dr. Gabriel Mitulescu: Există deja de 8 luni. Eu nu trebuie să descopăr sângerarea în scaun. Trebuie să facem colonoscopie
Acest semn adesea ignorat sau pus pe seama unor afecțiuni comune este, de fapt, un simptom al cancerului AVANSAT.
EXCLUSIV Chirurgia toracoscopică și robotică, avantaje în tratarea afecțiunilor pulmonare. Dr. Bogdan Tănase: Se vindecă mai repede
Aceste tratamente ale afecțiunilor pulmonare oferă avantaje multiple pacienților.
Chirurgia sânului, de câte tipuri este și când este recomandată. Cristina Lazăr: Vom recurge la mastectomie radicală
Chirurgia sânului este o componentă cheie a tratamentului cancerului de sân, care presupune îndepărtarea cancerului printr-o operație.
EXCLUSIV Telechirurgia de la proiect militar la revoluție medicală în era conectivității globale. Dr. Mugurel Bosînceanu: E necesară o întreagă echipă
EXCLUSIV "Cancerul nu mai este o sentință la moarte!" Prof. dr. Ioan Cordoș: Nu este o catastrofă. Nici infarctul nu mai este o curiozitate, deși poate să te omoare în câteva secunde
De ce să nu mănânci cireșele cu tot cu sâmburi. Poți chiar să mori
EXCLUSIV Stresul, impact asupra colesterolului. Dr. Sorin Băilă: Are logică
Acesta este impactul pe care îl are stresul asupra colesterolului.
EXCLUSIV Ficatul, organul care îți arată totul despre sănătatea ta. Dr. Dragoș Romanescu: Este un filtru al toxinelor. Un adevărat creier, un rezervor
Dr. Dragoș Romanescu, medic primar chirurg, ne-a spus totul despre ficat și despre cum acesta ne oglindește sănătatea.
