EXCLUSIV Reconstrucție vaginală după exenterație. Dr Gabriel Mitulescu: am fost primul care a făcut așa ceva
Medicul Gabriel Mitulescu a declarat la Interviurile DC News și DC Medical că a efectuat peste 3.000 de exenterații, intervenții chirurgicale extrem de complexe.
O exenterație constituie o intervenție chirurgicală extrem de complexă în care sunt ”sacrificate multe organe”. Exenterație înseamnă de fapt extirparea tuturor organelor dintr-o cavitate. Indicația principală a intervenției este cancerul local avansat, adică tumorile care invadează structurile și organele din jur, până le cuprind pe toate, și atunci singura soluție rămâne extirparea lor să se extirpe și organele respective”, afirmă medicul Gabriel Mitulescu la Interviurile DC News și DC Medical.
O astfel de operație poate să fie făcută în două ore jumătate, dar și în 13 ore, depinde de la caz la caz.
Acesta este Doctor în Științe Medicale, medic primar chirurgie generală și chirurgie oncologică, cu competențe în: chirurgie laparoscopică, chirurgie oncologică, chirurgie hepatică și transplant hepatic, de la Spitalului Clinic Sanador.
”Am făcut prima exenterație în anul 2000. Am fost primul care a făcut așa ceva. Și la peste 3.000 de operații sunt vreo 300 de reconstrucții de vagin. Reconstrucția de vagin o fac în colaborare cu un chirurg plastician, doctorul Stânga Cătălin. Și dacă putem, facem întotdeauna reconstrucție. Reconstrucția este fie cea a pelvisului - să nu uităm că în urma operației rămâne un mare spațiu mort, mărginit de niște oase. Acolo rămâne un hău care are nevoie de un timp foarte îndelungat pentru a se umple de țesut cicatricial. Dacă acolo se poate transfera un mușchi cu grăsime, să se mai umple măcar jumătate, atunci foarte multe din complicațiile pe care le poate genera acest spațiu”, afirmă medicul Gabriel Mitulescu.
Potrivit acestuia, e foarte important ca spațiul pelvin, golit în urma exenterației, să fie umplut.
”Deci, important e să umplem spațiul pelvin, dacă putem face o reconstrucție totală de vagin ca femeia respectivă să aibă aceeași raportare corporală pe care a avut-o și înainte de operație, cu atât mai bine. Aceste reconstrucții vaginale permit și o viață sexuală, în destul de bune condițiuni. Am paciente care au satisfacție în aceste neovagin chiar dacă se fac din muchi de pe abdomen sau de pe coapsă. Nu toate au - cam jumătate au relații - , dar au raportarea corporală.
(...) Depinde de vârsta pacientei, de comorbiditățile care le are. Exenterația e o operație foarte agresivă. (...) După 7-8 ore de operație mai stai încă trei ore ca să faci reconstrucție. De multe ori trebuie să ai grijă ca bolnavul să supraviețuiască și să nu facă complicații. (...) În general, reconstrucția se face odată cu intervenția pentru că astfel se cicatrizează, se lipesc intestine, spațiul mort pelvin nu rămâne așa o gaură, e ocupat locul de intestin subțire, de intestin gros, organe care încearcă să se reorienteze în cavitatea abdomino-pelvină și atunci sigur se produc aderențe și mai greu să faci reconstrucție ulterioară”, explică specialistul.
-
-
-
De ce îți vine să plângi când ești foarte obosit09.10.2026, 18:00
-
-
De ce îți este poftă de dulce chiar și după ce ai mâncat09.10.2026, 14:52
EXCLUSIV TAVI, umbrela care salvează vieți. Prof. dr. Horațiu Moldovan: Intră în inimă ca o umbrelă în tocul ei. Se deschide acolo unde e nevoie
EXCLUSIV Ce este astrocitomul, tumora agresivă foarte frecventă. Vlad Ciurea: Diagnosticul este mult mai simplu prin spectroscopie
EXCLUSIV Transplantul hepatic, etape. Dr. Dragoș Romanescu: Operație foarte dificilă
EXCLUSIV Ce este operația inutilă. Acad. prof. dr. Irinel Popescu: Nu ar fi trebuit efectuate. Boala progresează într-un ritm rapid
Bolile hepatice, tot mai frecvente. Irinel Popescu: Cauză a vieții moderne. Dușmanii tradiționali ai ficatului nu au dispărut
Bolile hepatice sunt din ce în ce mai frecvente. Stilul de viață contribuie la îmbolnăvirea ficatului.
EXCLUSIV Stresul, impact asupra colesterolului. Dr. Sorin Băilă: Are logică
Acesta este impactul pe care îl are stresul asupra colesterolului.
Ce să faci și ce să nu faci după ce te-ai operat. Sănătatea ta este o prioritate
EXCLUSIV Al patrulea transplant hepatic reușit la SANADOR. Dr. Dragoș Romanescu: Cel mai complex. Recuperare rapidă
EXCLUSIV Ce se întâmplă cu pacientul după operația cu robotul. Buliga: Am fost surprinși. Ești operat, e normal să te doară, asta e mentalitatea
Ce se întâmplă cu pacienții operați cu robotul. Medicul Teodor Buliga a făcut dezvăluiri în premieră.
EXCLUSIV Adevărul despre afirmația "am rezistență la alcool, am ficatul antrenat!" Dr. Romanescu, despre paharul de vin la masă: Așa apar ciroza și cancerul hepatic
Cum să previi apariția tumorilor. Greșelile zilnice care duc la apariția celulelor canceroase
EXCLUSIV Meningiomul, cea mai frecventă tumoare benignă. Dr. Dan- Răzvan Benția: Apare peste tot. Avantajul ei e că poți vindeca pacientul
Care este cea mai frecventă tumoare benignă. "Poate fi peste tot în creier".
EXCLUSIV Boala gravă care apare de la 65 de ani. Te lasă fără picior. Anca Chitic: Depune colesterol și celule inflamatorii
EXCLUSIV "Cancerul nu mai este o sentință la moarte!" Prof. dr. Ioan Cordoș: Nu este o catastrofă. Nici infarctul nu mai este o curiozitate, deși poate să te omoare în câteva secunde
EXCLUSIV Limfedemul: ce este și cum se tratează. Cum știi dacă ai vase limfatice. Marius Ciurea: Duce la handicap sever. Membru umflat, greu și dureros
EXCLUSIV Terapiile care țintesc tumorile. Acad. prof. dr. Irinel Popescu: Mai puțin invazive decât chirurgia. Dr. Mirela Gherghe: S-a lărgit indicația și pentru alte tipuri de tumori
EXCLUSIV Cancerul bronhopulmonar, progrese. Dr. Bogdan Tănase: Au o supraviețuire de ani de zile
Irinel Popescu, despre diagnosticul lui Kate Middleton: Este cea mai toxică dintre toate
EXCLUSIV Testul care îți arată dacă ai cancer pulmonar. Care e cauza și care e primul semn pe care să nu-l ignori. Natalia Motaș: Îmi pare rău să spun. E parșiv ca boală
EXCLUSIV Chirurgia toracoscopică și robotică, avantaje în tratarea afecțiunilor pulmonare. Dr. Bogdan Tănase: Se vindecă mai repede
Aceste tratamente ale afecțiunilor pulmonare oferă avantaje multiple pacienților.
