Avertismentul unui infecționist: Vitaminele și antibioticele luate „după ureche” pentru COVID, PERICULOASE!
Un medic infecționist atrage atenția că vitaminele sau antibiotcele luate „după ureche” nu aduc potecție împotriva bolii COVID-19.
Medicii infecţionişti trag un semnal de alarmă privind automedicația în pandemie și spun că pacienți icu forme ușoare şi care sunt izolaţi la domiciliu nu trebuie să ia tratament copiat de pe reţelele de socializare, pentru că, mulţi dintre cei care cred că pot lupta cu virusul după capul lor, ajung în cele din urmă la spital în forme grave. „Este o rugăminte către ei, până nu e prea târziu“, a spus prof.dr. Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva“.
Cele mai la modă recomandări în acest moment, apărute pe toate grupurile de socializare în ceea ce priveşte COVID 19, sunt tratamentele pentru imunitate. Un complex de vitamina C, D3 şi Zinc ar face minuni. „Complexul de vitamine nu vindecă. El doar ajută la creşterea imunităţii, aşa cum ajuta de altfel şi până acum. E doar un supliment alimentar. Pentru prevenţie. Pentru imunitate trebuie în primul rând alimentaţie corectă şi sănătoasă şi odihnă“, a subliniat Carmen Dorobăţ.
Ieşenii au golit farmaciile în căutarea complexului de vitamine. Dar unii dintre ei, cu test sau fără test pozitiv, cu simptome sau nu, au cumpărat şi medicamente care practic se eliberează doar sub parafă, cel puţin, a medicului de familie. „E vorba de antibiotic, cortizon şi anticoagulante. Mulţi cumpără aceste medicamente de capul lor. Nu este bine deloc. Acest tratament se prescrie în caz de spitalizare de către medicul infecţionist, sau în caz de izolare de către medicul de familie, cu o consultare în prealabil a medicului infecţionist. Noi avem un număr de gardă permanent la care răspunde un medic pentru a oferi sfaturi pertinente şi care se suprapun perfect cu protocolul Ministerului Sănătăţii“, a adăugat Carmen Dorobăţ, pentru ziaruldeiasi.ro.
Tratarea simptomelor cu medicamente fără prescripţia medicului, şi nu numai, duce în final la aglomerarea spitalelor. „Din nefericire, tot mai mulţi pacienţi ajung tot mai târziu la spital. Vorbesc aici, indiferent de vârstă. Şi asta se întâmplă în primul rând pentru faptul că nu semnalează imediat medicului de familie, noile simptome care arată că starea de sănătate s-a agravat. Cei asimptomatici iniţial sau cei cu forme uşoare, nu înţeleg că, în primă instanţă, ei trebuie să se adreseze medicului de familie. În acelaşi timp, aş ruga toţi pacienţii izolaţi acasă, atunci când recurg la o anumită schemă de tratament să consulte mai întâi medicul de familie care ne poate apela oricând pe noi“, a adăugat Carmen Dorobăţ.
-
-
Carne de vită sau pui: care afectează mai mult glicemia?28.08.2026, 19:45
-
-
-
De ce apar mereu noi variante COVID. Ce s-a aflat despre boală
Cum s-a răspândit COVID-19 prin coloana de aerisire a blocurilor vechi
S-au descoperit inflamaţii și umflături în creier la persoanele cu long-COVID
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
COVID, încă un efect negativ. Duce la hipertensiune arterială și boli cardiovasculare
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
Lockdown-ul impus de COVID a accelerat îmbătrânirea creierului. Adolescenții, cei mai afectați
Noua tulpină COVID determină creșteri ale spitalizărilor. Se recomandă vaccinarea și purtarea măștii
Studiu NIH: Testele de laborator, incerte pentru diagnosticul de long-COVID
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
Ai rămas fără miros după COVID? Cât timp poate persista problema
Alertă COVID-19 în România. 4.846 de cazuri noi raportate într-o singură săptămână
Canada anulează acordul pentru fabricarea vaccinurilor Novavax Covid-19
UE a autorizat vaccinul actualizat pentru COVID. Vizează tulpina JN.1
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
Ce se întâmplă cu cei care NU au avut COVID
Cum ne afectează oboseala cronică și Long COVID corpul
COVID, asociat cu o boală autoimună dureroasă. Apare la peste un an de la infectare
Vaccinul anti-COVID a scăzut incidența AVC-urilor și a infarctului
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
EXCLUSIV Greșeala mortală pe care o facem când suntem răciți. Adrian Marinescu: Le luăm ca pe bomboane
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
NB.1.8.1, noua variantă COVID care stimulează infecțiile. Care sunt simptomele
UE a semnat un contract pe 4 ani cu Moderna pentru vaccinuri împotriva COVID-19
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
Vaccinul COVID Moderna, testat cu placebo
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
XEC, noua variantă COVID. Se răspândește rapid
XEC este noua variantă COVID care se răspândește rapid. A fost detectată în Germania, iar acum se răspândește rapid în Europa.
EXCLUSIV COVID, infecție bianuală. Dr. Simin Aysel Florescu: Vom avea de două ori pe an. În sezonul rece, concomitent cu gripa
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
Casa Albă a publicat că originea COVID este un laborator și-l acuză pe Fauci
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
COVID-19 a demonstrat că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
