Cîmpeanu, măsurile care vor fi implementate de luni în școli: teste pentru cadrele didactice, masca obligatorie
Ordinul comun al Ministerului Sănătății și cel al Educației va fi făcut public. Ministrul Sorin Cîmpeanu a anunțat măsurile care vor fi luate în toate școlile din România și care vor fi cuprinse în...
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că mâine va fi făcut public un ordin, în comun cu Ministerul sănătății. unde vor fi cuprinse măsurile ce vor fi luate în școlile din românia, odată cu revenirea elevilor în bănci.
„Încerc să nu mă antepronunţ, pentru că este un ordin comun care va fi făcut public mâine. Dar prezenţa personalului medical în şcoli este extrem de importantă, pentru că dacă vom ajunge să reuşim să implementăm acel proiect de testare - teste antigen -, este nevoie pentru administrare de personal medical. Testarea este un act medical şi nu unul educaţional", a spus Cîmpeanu la Antena 3.
Potrivit acestuia, testarea trebuie făcută de către personalul medical - medici sau asistente.
„În total, personalul medical disponibil teoretic în şcoli este de aproape 5.000 de persoane - medici şi asistenţi medicali, angajaţi ai Ministerului Educaţiei şi ai Ministerului Sănătăţii. La ora la care vorbim, aceştia sunt detaşaţi la DSP-uri. Va trebui ca de la DSP-uri să se întoarcă în şcoli. Ei se întorc în şcoli, dar sunt doar 5.000. Şcolile sunt 17.000. Ar fi nevoie de o persoană cu competenţe medicale în fiecare şcoală. (...) Stă în sarcina Ministerului Sănătăţii, dar sunt convins că s-ar putea încerca prin intermediul DSP-urilor să se asigure această testare. Testele există, mai este nevoie de personal medical pentru administrarea lor”, a susţinut ministrul.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a mai precizat că elevii şi profesorii vor purta mască de protecţie permanent în şcoală.
„În acel ordin vor fi trecute, într-o manieră clară, aplicabilă, uşor de înţeles, toate aceste reguli care trebuie respectate. Din acest ordin, pot să vă spun cu siguranţă, nu se va face rabat de la obligativitatea portului măştii, spre exemplu. Permanent în spaţii interioare. Profesori şi elevi. În acelaşi timp, aş da exemplul unor sisteme de educaţie în care orele s-au desfăşurat fizic, cu efective întregi în clase, cu suprafeţe asemănătoare, dacă nu chiar identice cu cele din România, în care rata de infectare nu a crescut din cauza prezenţei fizice în şcoli. În acele şcoli, fiind ca în România, există bănci de câte doi elevi ,care stau unul lângă altul. Şi nu s-a întâmplat nimic, atâta vreme cât a existat această responsabilitate cu privire la portul măştii. Sunt 30 de elevi în clasă, grupaţi pe trei rânduri: zece, zece, zece pe fiecare rând. Doi în bancă, cinci bănci de câte doi. Aşa va fi şi la noi", a susţinut ministrul.
-
-
-
Peștii care pot ascunde toxine mortale chiar și după gătire29.08.2026, 18:00
-
-
Ouă albe sau maro? Adevărul pe care culoarea cojii îl ascunde29.08.2026, 16:00
COVID, încă un efect negativ. Duce la hipertensiune arterială și boli cardiovasculare
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
Pandemia de COVID-19 rămâne doar un subiect tabu în China, la 5 ani de la anunțul primului deces legat de virus
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
Celule zombie în vasele de sânge. Uite ce s-a întâmplat cu sângele tău dacă ai avut COVID
Creștere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
Long-COVID lovește femeile mai mult decât bărbații. Efectul secundar care apare la femeile de peste 40 de ani
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
Cum ne afectează oboseala cronică și Long COVID corpul
Casa Albă a publicat că originea COVID este un laborator și-l acuză pe Fauci
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
Spray-ul nazal pentru alergii care poate preveni COVID-ul, răceala și alte infecții respiratorii
Studiu NIH: Testele de laborator, incerte pentru diagnosticul de long-COVID
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
Long COVID persistă mult după vindecare. De ce se întâmplă lucrul acesta
De ce persistă pierderea gustului după COVID chiar și după mult timp?
Creierul afectat de COVID-19. Trunchiul cerebral, cheia simptomelor pe termen lung
EXCLUSIV COVID, gripa și virusul sincițial respirator: triplă agresiune. Pleșca: Prevenția înseamnă să ne întoarcem la recomandările din timpul pandemiei!
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
Răsturnare de situație în medicina post-COVID. Scanările PET arată că oboseala cronică nu provine din inflamația creierului
EXCLUSIV Doina Pleșca: Există o mare problemă legată de vaccinare. Nu este obligatorie, dar trebuie să ne sporim spiritul civic și să prezentăm corect minusurile și plusurile fiecărui vaccin
Noile vaccinuri anti-COVID-19, autorizate de FDA pentru persoanele peste 65 de ani
Ce au găsit cercetătorii în sângele pacienților după COVID. Ce se întâmplă cu fierul din sânge
EXCLUSIV Remdesivir, tratamentul injectabil pentru COVID. Prof. dr. Simin Aysel Florescu: Administrarea se face în spitale
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
EXCLUSIV Greșeala mortală pe care o facem când suntem răciți. Adrian Marinescu: Le luăm ca pe bomboane
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
Conexiune surprinzătoare între COVID-19 și regresia cancerului. COVID activează celulele anti-cancer
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
Vaccinul anti-COVID a scăzut incidența AVC-urilor și a infarctului
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
EXCLUSIV Noua tulpină COVID, creștere semnificativă a numărului de cazuri. Prof. univ. dr. Carmen Dorobăț: Se aseamănă cu virozele respiratorii. Nu necesită tratament simptomatic
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
