China neagă acuzația CIA cu privire la apariția COVID din laborator: E extrem de puţin probabil să fi existat o scurgere din laborator
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
O linie de urgență pentru suport psihologic a fost pusă la dispoziția celor aflați în situații de risc din pricina infecției cu COVID-19.
Coronavirus, linie de urgență. Un parteneriat între Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina şi Colegiul Psihologilor din România - Filiala Olt a dus la crearea unei linii de urgență funcționale al cărui scop este acordarea de asistență și suport psihologic pentru cei în situații de risc din cauza COVID-19.
Într-un comunicat al managerului SJU Slatina, Cătălin Rotea, se precizează că scopul demersului este ajutarea persoanelor aflate în situaţia de risc. Numărul de telefon la care se poate apela pentru asistenţă psihologică este 0757.309.555 şi poate fi apelat de luni până vineri în intervalul orar 8,00 - 14,00. Totodată, se oferă suport psihologic şi pentru persoanele aflate în carantină instituţionalizată.
"De asemenea, pentru a diminua disconfortul psihologic şi a preîntâmpina apariţia ulterioară a unor afecţiuni de natură psihiatrică (tulburări de anxietate, depresie, atacuri de panică etc.), persoanele care se află în carantină instituţionalizată vor fi evaluate psihologic de la distanţă (telescreening), prin instrumente de comunicare prin internet (Skype, Whatsapp, Facebook) şi vor primi recomandări adaptate problematicii identificate de la specialişti în sănătate mintală (psihiatri, psihologi)", se mai menţionează în comunicat.
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.